Iubindu-l pe H.

Iubindu-l pe H. e ca și cum aș avea un job cu normă dublă. Iubirea asta necesită timp, dedicare și mai multă răbdare decât știam eu că am. Și uite că am!

Iubindu-l pe H. implică strategie și mișcări atent alese. E un război să îl iubești. Fiecare cuvânt trebuie măsurat cu grijă și spus doar la momentul oportun. Pentru că H. ține minte tot și se sperie din nimic.

Iubindu-l pe H.  e obositor, dezamăgitor și fără speranță. E ca și cum ai vrea să prinzi fulgii de zăpadă în palme după ce ai ieșit, goală, din saună.

Îmi stătea pe limbă să-i spun într-o seară că scriu, și apoi că scriu și despre el. Îmi stătea pe limbă un „te iubesc”. Aproape mi-a scăpat, dar m-am oprit la timp. Ce ușurare! Am mai câștigat câteva luni de lupte între noi. Fericirea mea e războiul ce-l ducem: el contra sentimentelor mele, eu contra lipsei lui din viața mea. De-aș fi spus-o, aș fi dat vina pe el, aș fi întors-o cumva.. ori m-aș fi prefăcut că dorm și vorbesc în somn. Mi-era pe vârful limbii! Simțeam efectiv cum iese dragostea din mine ca o aură și-l acoperă. Eram deja în brațele lui; greu nu-i era aurei mele să-l învelească. Și-mi era pe vârful limbii…

Iubindu-l pe H. e mai greu decât cum era când îi iubeam pe M. sau B. Sunt singură de fapt, dar al lui. Nu pot permite altuia să se apropie pentru că o bătălie nouă a războiul nostru e mereu după colț. Sunt mereu în gardă pentru că, atunci când vine, nimeni și nimic nu-l pot egala.

Voi mai continua o vreme să-l iubesc pe H. Știe și el că îl iubesc, știe și că liniștea aia ce o simte ținându-mă în brațe o are numai cu mine. Nu recunosc, nu recunoaște. O putem ține așa la infinit; răbdare eu am.

94c8b2d8534a1a0b0b2f343be6c9b256

Începutul e aproape

Vine un moment în viața în care realizezi că banii nu sunt totul. Îmi povestea zilele trecută o amică, ce o duce destul de bine financiar, că nici cea mai mare avere nu i-ar fi fost de folos în mijlocul durerilor nașterii. Tot ea spunea că s-a simțit ca o eroină în carne și oase, după un travaliu de 7 ore, la nașterea băiețelului ei.

Fiecare își știe povestea și își înțelege alegerile. Motivele unora pot părea banale altora, dar atunci când inima cere, și știi că asta vrei, nu mai e cale de întors. Vorba lui Carla’s Dream: câțiva centimetri între noi, nu mai dăm înapoi.

În momentul în care alegi cărarea aia îngustă și neasfaltată, în detrimentul drumului principal, multe voci vor șopti în urma ta. Alegerea ta va fi batjocorită și luată în derâdere; vei fi subiectul principal de mișto. Ce nu vei știi e că, în secret, mai toți vor ofta dorind să aibă și ei curajul tău. Nu judeca, deci, la rândul tău, alegerile celorlați.

Visul ce-l ai e acolo tocmai pentru a deveni realitate. Nu renunța, nu lăsa prima piatra de care te împiedici să te oprească din drumul tău. Fă ce-ți spune inima, mereu. Nu va fi ușor, o știi, dar vei fii împăcat.

Eu am ales să o iau iar de la zero. Nu am stat deloc pe gânduri. Las în urmă oameni frumoși și un loc de muncă cum mulți își doresc. Las în urmă ultimii mei 8 ani și schimb radical direcția profesională. Nu mi-e frică, tocmai pentru că știu că asta vreau. Știu din tot sufletul și cu toată inima. Atât de mult vroiam să știu ce vreau de la viața asta, și uite că am aflat tocmai când nu mai aveam nici cea mai mică speranță că voi descoperi asta vreodată. Am ales să îmi urmez inima.

Am ales să nu mă mai subestimez.

079e9913192ae0f183084baa88f1c487

Și am ales și să îmi permit din nou să visez cum ghetele lui negre cu șiret roșu se odihnesc în holul micuț al garsonierei  în timp ce el doarme liniștit, cu mine în brațe.

Cea mai frumoasă zi a lui 2016

Cred că am trăit deja cea mai frumoasă zi a acestui an. Dacă anul trecut am petrecut cea mai frumoasă zi singură, în curtea unei case din Muzeul Satului, anul acesta povestea a fost cu totul alta. În dimineața aceea purtam cămașa lui și lenjeria de dantelă albastră Victoria’s. Încălțată cu pantofii cei noi, picioarele mi se odihneau pe umărul lui drept.  Păru-mi era încă ondulat și ușor vâlvoi.

Dormea când m-am ridicat din pat, am luat cămașa lui lila cu mânecile suflecate și am mers în bucătărie să pun ibricul pe foc. Pentru el renunțasem în seara precedentă la tot. În minte îmi reveneau imaginile serii: el căutându-mă prin mulțime, mâna mea în mâna lui, agrafele ce mi le scotea una câte una din păr în fața oglinzii.

-Tu ești, tu ești..

Nu a continuat. Cine sunt eu? Nu l-am întrebat niciodată, cu toate că nu-mi spusese asta pentru prima dată.

Am pus cafea în ceașcă și am luat o înghițitură din licoarea magică. Am observat apoi pantofii cei noi ce-i abandonasem pe balcon. Trecuseră aproape trei săptămâni de la intervenția la picior, iau eu îi luasem cu câteva zile înainte de aceasta. I-am încălțat. Când i-am cumpărat, el mi-a spus că vrea să mă vadă cu ei și atât. Și eu îl așteptasem exact așa o noapte întreagă. Nu a mai venit și a spus apoi că nu va mai veni niciodată.

Dar venise. Dormea iar în patul meu. Cămașa lui mă acoperea. M-am așezat în partea opusă a patului și mi-am pus picioarele încrucișate pe umărul lui drept. L-am trezit. Mi-a privit pantofii mov și a zâmbit. Nu a spus nimic dar nici nu era nevoie, atât de evidente-i erau gândurile. Am fost cea mai frumoasă femeie de pe pământ în momentul acela. Eram îndrăgostită și fericită.

De atunci au trecut câteva luni. Dacă închid ochii sunt însă iar în dimineața în care am purtat pantofii mov cu toc în pat; în dimineața în care el îmi săruta abdomenul și eu mă gâdilam; în dimineața în care el îmi spunea:

-Și când mă gândesc că alte femei se plâng de monotonie și tu nici măcar nu știi ce te așteaptă.

Și când mă gândesc că el habar nu are câtă răbdare am…

186eccd03bb39bd76bf1af9cd7ccc7f9

Telefonul nu mai sună?

Atunci când inviți un om în viața ta trebuie să fi pregătit emoțional pentru bagajul cu care el apare la ușa ta. Dacă bagajul te încurcă, fi sincer și spune-i. Viața ar fi cu mult mai simplă dacă am fi cu toții sinceri. Nu promite soarele, luna și stelele dacă ai cea mai mică urmă de îndoială.

Simt că jocurile astea ce ne vedem nevoiți să le jucăm zilnic, acelea despre cât de tare ne doare în cot de unul sau altul, sunt o risipa totală de energie. Nu ne doare-n cot, ne pasă, dar suntem slabi și dependenți dacă o arătăm cică!

Când telefonul nu mai sună nu e pentru că e prins cu proiectul acela mare de la birou, ori pentru că e într-o zonă fără semnal. Când telefonul nu mai sună e pentru că pur și simplu el nu mai e curios de tine. Nu-l interesează nici ce faci, nici cum te simți și nici unde mergi. Când nu mai sună, el știe exact de ce nu o mai face.

07771096dcf457626036fadcd078b466

Hai nu-i mai căuta scuze celui ce te ignoră și vezi faptele! Omul acela nu te vrea exact așa cum ești, nu poate accepta că nu te-ai născut azi și, deci, că ai trecut prin câteva experiențe. Nu te mai acuza, acceptă-ți trecutul pentru că nu ai altă opțiune; ce sens mai au azi regretele?

Dacă-ți place un om, acceptă-l cu bunele și relele lui. Dacă nu o poți face, înseamnă că nu-l placi cu adevărat. Trecutul ăla frumos sau murdar l-a făcut cine e azi și, dacă azi îți place cine este, ce rost are să te agăți de niște experiențe ce nu au nici o legătură cu tine?

Așadar azi scriu pentru sufletul meu și a celor ce nu mai înțeleg nimic din experiențele prin care trec: trecutul nu-l poți schimba, prezentul contează, viitorul e un mister. Dacă e interesat va suna, un SMS e de neacceptat!

(mulțumesc C.B.  :* )

Eu merit un trandafir rosu în Centru Vechi

M-am simțit atât de vinovată în seara în care eu  am primit o floare și colegele mele nu. Eram pentru prima dată în Centru Vechi din București și am primit un trandafir roșu în miez de noapte. L-am așezat timid pe masă, sperând să nu atragă prea multe priviri. Toții colegii l-au văzut, însă ospătarul nu; a așezat frapiera fix pe el și l-a rupt. Dar eu primisesem un trandafir roșu pe care îl vroiam înapoi întreg, iar bărbatul ce mi l-a dăruit plecase deja fără să vadă sfârșitul tragic al florii. Așa că mi-am cumpărat altul, spunându-mi în sinea mea că eu merit un trandafir roșu în Centru Vechi.

Eu merit și atenția specială de care am avut parte în ultimele zile. Și promovarea o merit, cu tot cu cartea nouă de vizită pe care scrie atât de frumos (…) MANAGER. Mă temeam atât de tare și acum totul e atât de limpede. Eu merit să fiu fericită, să mă stresez mai puțin și să iubesc mai mult.

Da, inima mea încă se mai frânge din când în când din pricina câte unuia care vine, promite și dispare. Dar nu e oare natural să simți?

Habar nu aveam cât de neștiutoare eram și nici câte am ratat până în momentul în care un orgasm m-a făcut să plâng. Nu știam că sentimentul acela există, nu știam că atâta plăcere este posibilă și nici că avem cu toții acces la ea. Până atunci eram blocată într-o lume mecanică și de gheață. De atunci simt: iubesc, sufăr, doresc.

14435151_1308878199132042_7648518691185839334_o

Viața mea nu e nici pe departe urâtă. O prietenă mă compătimea din prisma job-ului care mă duce de acum în fiecare zi în alt oraș. Și mie-mi era frică; nu îmi mai este. Joia trecută am primit un trandafir în Centru Vechi; duminică un alt el mă ducea de mână să văd zăpada în vârf de munte; peste două zile voi avea o escapadă cu fetele.

Merit să fiu fericită. Merit să am tot ce îmi doresc.. și dacă, din când în când, inima mea se frânge puțintel, o face doar pentru a-mi aminti că sunt la fel de umană ca toată lumea. Până și Superwoman are câte o bad hair day.

Dacă încă nu l-am cunoscut pe acel el care să-mi țină mâna prin toate anotimpurile, nu înseamnă că sunt mai prejos decât toți cei aflați în relații. Experiențele mele completează lipsa lui. Va veni și vremea lui..dar nu azi.

Vârstele mele

A fost o vreme în care tot ce-mi doream era viața de noapte. Îmi amintesc perfect o seară în club când, în mijlocul unui mix hipnotizant, Serena mi-a spus:

-Eu nu-s pregătită să renunț la viața asta, la nopțile astea. Nu pot!

Am aprobat-o. Aveam vreo 25 de ani, eram deja într-o relație de câțiva ani și, deși cochetam cu ideea de a lega nodul, viața aceea de noapte mă atrăgea mult mai tare. Era tot ce-mi doream atunci.

Zilele trecute m-am întâlnit cu o cunoștință. Suntem aproximativ de-o vârstă, dar ea are deja doi copii. Fără să deschid eu subiectul, mi-a spus că nu duce deloc lipsa perioadei de burlăcie, că e tare fericită acum. Confesiunea i-a fost urmată de o serie de critici:

-Da’ ce te-ai îngrășat așa; am crezut că ești gravidă!? Și sprâncenele astea?!*

Ok, m-am ofticat! Nu am reacționat; nu reacționez în veci și apoi mi-e ciudă că țin în mine. Apoi, privind toată situația la rece, mi-am dat seama că toată declarația asta de fericire e pe jumătate adevărată; motiv pentru care a refulat criticându-mă. Cred sincer că e fericită și împlinită; nu cred însă că viața ei de acum e tot ce și-a dorit și imaginat. Nu cred că doi copii mici și extrem de activi și un soț gras e fericirea deplină. Nu cred că nu oftează noaptea, între sforăitul lui și scâncetele lor, după zilele și nopțile acelea în care lumea era a ei. Nu cred și gata!

Am depășit de mult perioada de pasăre de noapte. Din când în când mi-e dor de sentimentele ce le aveam atunci, de felul în care o seară în oraș mă făcea să mă simt, de pregătirile intense de dinainte și de felul în care analizam a doua zi, alături de Serena, fiecare mișcare din seara precedentă.

A venit apoi vremea în care am vrut să experimentez. S-a întâmplat după ce m-am întors la viața de burlacă. Am vrut să încerc totul.. și am încercat. Cu siguranță nu TOT, dar am trecut prin experiențe cum nu-mi puteam imagina că există. Până atunci am fost precum Maggie Carpenter (Julia Roberts) din „Runaway Bride” care habar nu avea ce omletă îi place și mereu preferata ei era, de fapt, preferata logodnicului ei. După un timp a trecut și dorința asta. Până la urmă e și asta o perioadă din viața fiecăruia: curiozitatea.  La început credeam că îți dai seama, după doar o noapte, dacă vrei să rămâi alături de cineva. Habar nu aveam ce prostii gândeam! Dacă ai suficientă răbdare și curaj să treci peste acea primă seară penibilă, realizezi că cel mai de calitate sex nu e cel ca-n filme ci e acela ce-l faci împreună cu persoana în fața căreia poți sta fără mască.

Când am ajuns să înțeleg asta, m-a schimbat complet.

A venit apoi vremea în care am spus că îmi doresc să plec undeva, să nu cunosc și să nu mă cunoască nimeni. Hai să fim serioși, cu toții am spus asta măcar o dată-n viață. Ghici ce: dorința mi-a fost îndeplinită! Bine te-am găsit octombrie, bine te-am găsit job nou! O să fiu mereu plecată în locuri unde nu o să cunosc și nu o să mă cunoască nimeni. Am cerut, am primit și acum mi-e frică de mor. Mi-e frică de singurătate și necunoscut. Pe vremea când viața de noapte era totul și habar nu aveam ce omletă-mi place, o ocazie ca asta nu m-ar fi speriat deloc. E însă și asta o perioadă. Tuturor ne e frică în viață; se spune însă că cei care au îndrăzneala să recunoască asta cu voce tare sunt cu adevărat curajoși.

518f000d51e07c435df2192af82f979b

*Cum să-mi spună că-s gravidă?? Am fost în concediu, am pus pe mine vreo 3 kile și acum e sfârșitul lumii?? Atât de tare m-a afectat că mi-a spus asta, încât și acum mă roade. După operația la picior de la începutul verii, acum m-am reapucat de alergat.. pe când vin ploile. Minunat!

 

Știai că aparențele înșeală, dar nici chiar așa..

Și dacă într-o zi ai descoperi că tipul ăla din „Fifty shades..” e fix-pix pe lângă ochelaristul de la contabilitate de ziceai că-ți sărută pământul de sub tălpi? Ai mai avea curaj să cataloghezi omul după aparențe când mâinile tocilarului se strâng tare-n jurul prețiosului tău gât? Tu, cu rochița aia minusculă și părul obraznic de roșu, ce credeai că le știi pe toate… Te-ai lăudat că Doamne câte ai știi să-i faci și, pusă-n fața faptului, descoperi că, în pat cu el, nu tu conduci. Touché!

Ce te-a durut mai tare: că a condus el sau că nu mai ești de neatins?

Ori poate cel mai tare doare adevărul că el nu e cum îl catalogaseși. Că el nu mai e, de fapt, opțiunea de rezervă, planul X, Y sau Z? Nu l-ai luat niciodată cu adevărat în serios, nu credeai că se va ajunge așa departe. Acum că noaptea a trecut și el a plecat înainte să te învețe câte știe el de fapt, îți dai seama cât de greșit l-ai judecat. Habar nu aveai, nu-i așa?

E normal să nu mai vrei să-l vezi. Cine-și poate privi greșelile de aproape cu nonșalanță?

De azi ești mai săracă: nu mai sărută nimeni pământul pe care pășești, nu mai ești tu zeița sexului, nu mai ai iepuri în joben. Ce-ar fi de azi să nu mai judeci după aparențe?

c20aa05ce0fb4900206a5bd29365a752