Picatură cu picătura, mă transformam

O mai țineți minte pe draga mea doamnă Cireșica? De ea vă vorbeam aici. Nu s-a potolit deloc de atunci, ba chiar și-a urmat un vis nou. Ziua ei are în continuare 24h ca și a mea, doar că acum ea face și mai multe minuni într-o zi. Ce face acum e doar o manifestare firească a condiției ei de înger pe pământ.

Se spune că fiecare suferință naște o binecuvântare. La fel a fost și în cazul ei. O suferință fizică cruntă i-a îndreptat pașii înspre a găsi un leac nemaisperat. După tratamente ce nu duceau nicăieri, zile dureroase ce nu se mai terminau și nopți cu prea puțin somn, a testat metoda ce-i inspira cel mai puțin încredere. Surpriză, a funcționat! Așa a început povestea doamnei Cireșica si a uleiurilor esențiale. Știind că nu poate să țină doar pentru ea aceste rezultate, a simțit că trebuie să facă ceva. Așadar, la aproape doi ani distanță de la ultimele zile dureroase, doamna mea cu nume dulce a investit toată iubirea ei și toată puterea uleiurilor esențiale într-un salon atipic.

Ne-am tot întâlnit în ultima vreme la yoga și m-a văzut mai abătută. Știu eu să zâmbesc și să-mi ascund supărările, dar nu știu cum se face că ea mereu mă citește mai în profunzime. Văzându-mă mai tot timpul fără poftă de viața, m-a invitat zilele trecute să-i vizitez noul spațiu sacru. Am acceptat, pentru că-mi doream încă de când mi-a vorbit prima data de acest proiect, să-i testez beneficiile.

Ușa salonului pe care scrie Cireșica Adal s-a deschis în fața mea invitându-mă într-un apartament pe pereții cărora sunt agățate tablouri cu citate spirituale. Nimic nu e pus la întâmplare. Oglinda din hol m-a obligat să mă văd exact așa cum sunt: frumoasă! Bufnița din colțul bucătăriei mi-a tras jucăuș cu ochiul, scaunul majestuos m-a obligat să-mi trag sufletul un moment și bețișoarele parfumate m-au condus într-o altă dimensiune. Odată ce am trecut peste sentimentul inițiat de grandoare, o altă ușă s-a deschis către camera în care magia are loc.

O aromă subtilă de citrice învăluia camera. Pe o măsuță din lemn sculptat de susan, mă aștepta o cană cu ceai de trandafiri. Infuzia nu era gata, așadar ceaiul avea să fie răsfățul meu final. Prosoape mov, frumos așezate, completau tabloul cu chipul unui buddha ce răsărea dintr-o floare de trifoi. Ori poate să fi fost o păpădie?

colaj-raindrop

Masa de masaj trona în mijlocul încăperii, dar regina camerei era doamna Cireșica. Cu o pereche de saboți roșii cu moț în vârf, se plimba delicat prin cameră, pregătind cele necesare. Aici era total diferită față de cea pe care o văzusem cu doar câteva zile înainte. Aici și în atelierul ei de săpunuri, domna Ciresica radia. Liniștea i se citea pe față. Și-a găsit menirea. E fericită! Pe ușa din spatele ei un alt mesaj sublinia regulile de aur ale terapiei: liniștea și rugăciunea.

Muzica anunța începutul terapiei. Rând pe rând, picătură cu picătură, prețioasele uleiuri erau întinse pe tălpile și apoi spatele meu. Picurii de ulei cădeau pe șira spinării mele ca o ploaie caldă.. mi-am amintit de o peșteră din Mallorca în interiorul căreia, în șoaptă, prin difuzoare, se spunea povestea stalagmitelor ce se formează picătură cu picătură. Eram acolo, eram în peșteră deja, în vara anului 2009. Un șir nou de picuri de ulei s-a revărsat pe spatele meu. Mâinile doamnei Cireșica se transformaseră în pene ce mă mângâiau. Amintirea peșterii se metamorfoza în seara de vară în care am dansat pentru prima dată în ploaie. Eram deci în 10 august 1999; a doua zi avea să fie eclipsa totală de Soare. Alt val de picuri mi-a șters și amintirea asta. Rând pe rând, fiecare atingere și picătură de ulei îmi trezea amintiri care de care mai frumoase.

 Vai ce i-ar place și lui H.; sper să nu uit mișcarea asta.. Ba să o uit, m-am răzgândit rapid, am terminat-o cu el, parcă m-am hotărât deja! Gata, nu mă mai gândesc la nimic.

Un alt ropot de picuri mi-a atins spatele iar mâinile firave ale doamnei Cireșica a împrăștiat uleiul pe tot spatele meu și, odată cu el, toate gândurile ce-mi mai străbăteau mintea atunci. Pentru câteva momente am simțit că plutesc în timp și spațiu.

Șapte uleiuri diferite și extrem de prețioase căzuseră pe pielea mea în ritmul picurilor de ploaie. Ultimul, cel de mentă, m-a readus în încăperea cu tabloul unui buddha ce răsărea dintr-o floare de trifoi, în ciuda prosopului fierbinte ce-mi acoperea spatele.

Am simțit brusc nevoia să mă întind mai ceva ca o mâță la soare. Ceaiul îmi trăgea deja cu ochiul. Nu  mai băusem ceai de trandafiri și-mi imaginam că va fi ca și cum aș bea parfum. Senzația a fost cu totul alta. Ceaiul călduț păstra mirosul bobocilor de floare, de parcă în exact acel moment aș fi mirosit trandafirii ce înfloresc pe când se termină școala.. trandafirii din care-i făcuse tata coronița de premiantă surorii mele; ăia de-i „împrumutase” din grădina spitalului. Eu n-am fost premiantă, nici măcar o dată, dar țin minte atât de bine parfumul trandafirilor din care împletea tata coronițele ei. Întotdeauna mirosul lor m-a motivat pentru că-mi doream și eu o coroniță, măcar o dată. Coronița mea a luat alte forme și a avut ale parfumuri.

 Am părăsit salonul sub o altă înfățișare. Venisem răcită, urâtă și supărată. Plecam radiantă, seducătoare și sănătoasă.

Mă credeți acum că doamna Cireșica e un înger pe pământ?

Anunțuri

Cum mi-am petrecut cea mai friguroasă noapte de până acum..

Magia Crăciunului nu se risipise. Deși se făcuse deja 2017, sub brad încă aveam cadouri etichetate, dar nerevendicate. Vai, și se apropia Boboteaza, și bradul meu se ofilea, cu fiecare zi ce trecea, tot mai tare. Nici nu era de mirare, având în vedere că nu avea nici cea mai mica sursa de apă bradul meu viu (bine bine, mai mult mort..), dar hand made. Și eu tot așteptam să se întâmple ceva, orice. Sărbătorile nu se puteau termina așa, sec.

Boboteaza s-a ținut de cuvânt anul ăsta mai tare ca oricând și a adus gerul.. ăla de crapă pietrele și-ți îngheață mucii-n nas. Ce să și faci pe un asemenea frig? Nu mă așteptam să-i admir chipul  în luminile colorate ale bradului meu, dar uite că asta am făcut. Cu un pahar de șampanie în mână în care am pus cidru de pere (fiindcă seamănă izbitor de bine cu șampania) și un mix indie-rock pe fundal, îl priveam cum mă privește. Nu ne vorbeam. În liniște, îmi luam rămas bun de la serile ca aceea. Mă hotărâsem în taină că nu mai am răbdare, după ce prezența lui nu mi-a mai stârnit  valurile de iubire de altă dată. Când mixul a devenit insuportabil de trist, l-a schimbat. Prea se potriveau toate versurile cu tăcerea noastră.

15820316_1407200969299764_274359214_n

După ce a adormit, l-am mai privit o bucată de vreme. Visasem seara aceea, dar în visul meu îl priveam cu dragoste. Luminițele colorate îi schimbau culoarea buzelor și a obrajilor. Nu simțeam nimic: nici iubire, nici tristețe. Mă blocasem de parcă aș fi vrut să opresc timpul exact în momentul acela.

În zori afară erau -23°C. M-am trezit în brațele lui și nu mi-era frig. El purta șoșetele ce i le lăsase Moșu tocmai sub bradul meu și tricoul ce-l avea la mine. Totul era natural, dar o întrebare mă bântuia: unde a fost până acum?

I-am păstrat de atâta vreme loc în viața mea, încât m-am obișnuit cu golul creat. Poate că e vremea să renunț. Îl iubesc și o să-l mai iubesc o vreme, dar poate că e vremea să nu mai am răbdare și încredere.

Iubindu-l pe H.

Iubindu-l pe H. e ca și cum aș avea un job cu normă dublă. Iubirea asta necesită timp, dedicare și mai multă răbdare decât știam eu că am. Și uite că am!

Iubindu-l pe H. implică strategie și mișcări atent alese. E un război să îl iubești. Fiecare cuvânt trebuie măsurat cu grijă și spus doar la momentul oportun. Pentru că H. ține minte tot și se sperie din nimic.

Iubindu-l pe H.  e obositor, dezamăgitor și fără speranță. E ca și cum ai vrea să prinzi fulgii de zăpadă în palme după ce ai ieșit, goală, din saună.

Îmi stătea pe limbă să-i spun într-o seară că scriu, și apoi că scriu și despre el. Îmi stătea pe limbă un „te iubesc”. Aproape mi-a scăpat, dar m-am oprit la timp. Ce ușurare! Am mai câștigat câteva luni de lupte între noi. Fericirea mea e războiul ce-l ducem: el contra sentimentelor mele, eu contra lipsei lui din viața mea. De-aș fi spus-o, aș fi dat vina pe el, aș fi întors-o cumva.. ori m-aș fi prefăcut că dorm și vorbesc în somn. Mi-era pe vârful limbii! Simțeam efectiv cum iese dragostea din mine ca o aură și-l acoperă. Eram deja în brațele lui; greu nu-i era aurei mele să-l învelească. Și-mi era pe vârful limbii…

Iubindu-l pe H. e mai greu decât cum era când îi iubeam pe M. sau B. Sunt singură de fapt, dar al lui. Nu pot permite altuia să se apropie pentru că o bătălie nouă a războiul nostru e mereu după colț. Sunt mereu în gardă pentru că, atunci când vine, nimeni și nimic nu-l pot egala.

Voi mai continua o vreme să-l iubesc pe H. Știe și el că îl iubesc, știe și că liniștea aia ce o simte ținându-mă în brațe o are numai cu mine. Nu recunosc, nu recunoaște. O putem ține așa la infinit; răbdare eu am.

94c8b2d8534a1a0b0b2f343be6c9b256

Începutul e aproape

Vine un moment în viața în care realizezi că banii nu sunt totul. Îmi povestea zilele trecută o amică, ce o duce destul de bine financiar, că nici cea mai mare avere nu i-ar fi fost de folos în mijlocul durerilor nașterii. Tot ea spunea că s-a simțit ca o eroină în carne și oase, după un travaliu de 7 ore, la nașterea băiețelului ei.

Fiecare își știe povestea și își înțelege alegerile. Motivele unora pot părea banale altora, dar atunci când inima cere, și știi că asta vrei, nu mai e cale de întors. Vorba lui Carla’s Dream: câțiva centimetri între noi, nu mai dăm înapoi.

În momentul în care alegi cărarea aia îngustă și neasfaltată, în detrimentul drumului principal, multe voci vor șopti în urma ta. Alegerea ta va fi batjocorită și luată în derâdere; vei fi subiectul principal de mișto. Ce nu vei știi e că, în secret, mai toți vor ofta dorind să aibă și ei curajul tău. Nu judeca, deci, la rândul tău, alegerile celorlați.

Visul ce-l ai e acolo tocmai pentru a deveni realitate. Nu renunța, nu lăsa prima piatra de care te împiedici să te oprească din drumul tău. Fă ce-ți spune inima, mereu. Nu va fi ușor, o știi, dar vei fii împăcat.

Eu am ales să o iau iar de la zero. Nu am stat deloc pe gânduri. Las în urmă oameni frumoși și un loc de muncă cum mulți își doresc. Las în urmă ultimii mei 8 ani și schimb radical direcția profesională. Nu mi-e frică, tocmai pentru că știu că asta vreau. Știu din tot sufletul și cu toată inima. Atât de mult vroiam să știu ce vreau de la viața asta, și uite că am aflat tocmai când nu mai aveam nici cea mai mică speranță că voi descoperi asta vreodată. Am ales să îmi urmez inima.

Am ales să nu mă mai subestimez.

079e9913192ae0f183084baa88f1c487

Și am ales și să îmi permit din nou să visez cum ghetele lui negre cu șiret roșu se odihnesc în holul micuț al garsonierei  în timp ce el doarme liniștit, cu mine în brațe.

Cea mai frumoasă zi a lui 2016

Cred că am trăit deja cea mai frumoasă zi a acestui an. Dacă anul trecut am petrecut cea mai frumoasă zi singură, în curtea unei case din Muzeul Satului, anul acesta povestea a fost cu totul alta. În dimineața aceea purtam cămașa lui și lenjeria de dantelă albastră Victoria’s. Încălțată cu pantofii cei noi, picioarele mi se odihneau pe umărul lui drept.  Păru-mi era încă ondulat și ușor vâlvoi.

Dormea când m-am ridicat din pat, am luat cămașa lui lila cu mânecile suflecate și am mers în bucătărie să pun ibricul pe foc. Pentru el renunțasem în seara precedentă la tot. În minte îmi reveneau imaginile serii: el căutându-mă prin mulțime, mâna mea în mâna lui, agrafele ce mi le scotea una câte una din păr în fața oglinzii.

-Tu ești, tu ești..

Nu a continuat. Cine sunt eu? Nu l-am întrebat niciodată, cu toate că nu-mi spusese asta pentru prima dată.

Am pus cafea în ceașcă și am luat o înghițitură din licoarea magică. Am observat apoi pantofii cei noi ce-i abandonasem pe balcon. Trecuseră aproape trei săptămâni de la intervenția la picior, iau eu îi luasem cu câteva zile înainte de aceasta. I-am încălțat. Când i-am cumpărat, el mi-a spus că vrea să mă vadă cu ei și atât. Și eu îl așteptasem exact așa o noapte întreagă. Nu a mai venit și a spus apoi că nu va mai veni niciodată.

Dar venise. Dormea iar în patul meu. Cămașa lui mă acoperea. M-am așezat în partea opusă a patului și mi-am pus picioarele încrucișate pe umărul lui drept. L-am trezit. Mi-a privit pantofii mov și a zâmbit. Nu a spus nimic dar nici nu era nevoie, atât de evidente-i erau gândurile. Am fost cea mai frumoasă femeie de pe pământ în momentul acela. Eram îndrăgostită și fericită.

De atunci au trecut câteva luni. Dacă închid ochii sunt însă iar în dimineața în care am purtat pantofii mov cu toc în pat; în dimineața în care el îmi săruta abdomenul și eu mă gâdilam; în dimineața în care el îmi spunea:

-Și când mă gândesc că alte femei se plâng de monotonie și tu nici măcar nu știi ce te așteaptă.

Și când mă gândesc că el habar nu are câtă răbdare am…

186eccd03bb39bd76bf1af9cd7ccc7f9

Telefonul nu mai sună?

Atunci când inviți un om în viața ta trebuie să fi pregătit emoțional pentru bagajul cu care el apare la ușa ta. Dacă bagajul te încurcă, fi sincer și spune-i. Viața ar fi cu mult mai simplă dacă am fi cu toții sinceri. Nu promite soarele, luna și stelele dacă ai cea mai mică urmă de îndoială.

Simt că jocurile astea ce ne vedem nevoiți să le jucăm zilnic, acelea despre cât de tare ne doare în cot de unul sau altul, sunt o risipa totală de energie. Nu ne doare-n cot, ne pasă, dar suntem slabi și dependenți dacă o arătăm cică!

Când telefonul nu mai sună nu e pentru că e prins cu proiectul acela mare de la birou, ori pentru că e într-o zonă fără semnal. Când telefonul nu mai sună e pentru că pur și simplu el nu mai e curios de tine. Nu-l interesează nici ce faci, nici cum te simți și nici unde mergi. Când nu mai sună, el știe exact de ce nu o mai face.

07771096dcf457626036fadcd078b466

Hai nu-i mai căuta scuze celui ce te ignoră și vezi faptele! Omul acela nu te vrea exact așa cum ești, nu poate accepta că nu te-ai născut azi și, deci, că ai trecut prin câteva experiențe. Nu te mai acuza, acceptă-ți trecutul pentru că nu ai altă opțiune; ce sens mai au azi regretele?

Dacă-ți place un om, acceptă-l cu bunele și relele lui. Dacă nu o poți face, înseamnă că nu-l placi cu adevărat. Trecutul ăla frumos sau murdar l-a făcut cine e azi și, dacă azi îți place cine este, ce rost are să te agăți de niște experiențe ce nu au nici o legătură cu tine?

Așadar azi scriu pentru sufletul meu și a celor ce nu mai înțeleg nimic din experiențele prin care trec: trecutul nu-l poți schimba, prezentul contează, viitorul e un mister. Dacă e interesat va suna, un SMS e de neacceptat!

(mulțumesc C.B.  :* )

Eu merit un trandafir rosu în Centru Vechi

M-am simțit atât de vinovată în seara în care eu  am primit o floare și colegele mele nu. Eram pentru prima dată în Centru Vechi din București și am primit un trandafir roșu în miez de noapte. L-am așezat timid pe masă, sperând să nu atragă prea multe priviri. Toții colegii l-au văzut, însă ospătarul nu; a așezat frapiera fix pe el și l-a rupt. Dar eu primisesem un trandafir roșu pe care îl vroiam înapoi întreg, iar bărbatul ce mi l-a dăruit plecase deja fără să vadă sfârșitul tragic al florii. Așa că mi-am cumpărat altul, spunându-mi în sinea mea că eu merit un trandafir roșu în Centru Vechi.

Eu merit și atenția specială de care am avut parte în ultimele zile. Și promovarea o merit, cu tot cu cartea nouă de vizită pe care scrie atât de frumos (…) MANAGER. Mă temeam atât de tare și acum totul e atât de limpede. Eu merit să fiu fericită, să mă stresez mai puțin și să iubesc mai mult.

Da, inima mea încă se mai frânge din când în când din pricina câte unuia care vine, promite și dispare. Dar nu e oare natural să simți?

Habar nu aveam cât de neștiutoare eram și nici câte am ratat până în momentul în care un orgasm m-a făcut să plâng. Nu știam că sentimentul acela există, nu știam că atâta plăcere este posibilă și nici că avem cu toții acces la ea. Până atunci eram blocată într-o lume mecanică și de gheață. De atunci simt: iubesc, sufăr, doresc.

14435151_1308878199132042_7648518691185839334_o

Viața mea nu e nici pe departe urâtă. O prietenă mă compătimea din prisma job-ului care mă duce de acum în fiecare zi în alt oraș. Și mie-mi era frică; nu îmi mai este. Joia trecută am primit un trandafir în Centru Vechi; duminică un alt el mă ducea de mână să văd zăpada în vârf de munte; peste două zile voi avea o escapadă cu fetele.

Merit să fiu fericită. Merit să am tot ce îmi doresc.. și dacă, din când în când, inima mea se frânge puțintel, o face doar pentru a-mi aminti că sunt la fel de umană ca toată lumea. Până și Superwoman are câte o bad hair day.

Dacă încă nu l-am cunoscut pe acel el care să-mi țină mâna prin toate anotimpurile, nu înseamnă că sunt mai prejos decât toți cei aflați în relații. Experiențele mele completează lipsa lui. Va veni și vremea lui..dar nu azi.