Fericiți voi ce m-ați cunoscut, primarul vă așteaptă!

Mai știi filmul „Good Luck Chuck” în care toate tipele ce se culcau cu Charlie își cunoșteau la scurt timp după jumătatea? Într-o oarecare măsură, mult mai light, trăiesc povestea.

f54690908a2a4ddb9b25246b9d8b1774

Aseară, după film, am intrat într-un supermarket să cumpăr ceva de ronțăit. Tot învârtindu-mă pe acolo cu prietena mea, am simțit că sunt privită. M-am întors și în spatele meu era el. Nu-l mai văzusem de aproape un an. Lângă el era soția lui extrem de însărcinată. Așadar faceți sex, m-am gândit instant. El părea vizibil încurcat de situație. Am pus mâna pe cea mai apropiată pungă de pufuleți și am șters-o de acolo. Azi m-a sunat să mă salute și să se scuze pentru aseară. De el chiar m-am îndrăgostit atunci. A reușit însă să mă pună în cea mai tragi-comică situație în care am fost vreodată. L-am cunoscut într-o sâmbătă seara. Am ieșit apoi la două cafele. Știam că este într-o relație, dar părea foarte detașat; ori eu am ieșit cu el doar la cafea. Câteva zile mai apoi, am plecat în concediu. Ne scriam des. La întoarcere, l-am întrebat și eu întrebarea aia generică:

-Și.. ce-ai făcut în weekend?

-..Starea civilă..

Abia apoi i-am văzut verigheta. Am rămas atât de blocată încât efectiv o jumătate de zi nu am putut scoate o vorbă. Chiar și așa, am păstrat legătura. Lucrăm relativ aproape și obișnuiam, o dată pe săptămână, să luam prânzul împreună. Mereu îmi povestea că are o viață anostă, dar așa i-a fost filmul. Eram confidenta lui. În afara acelui sărut din seara în care ne-am cunoscut, între noi nu a fost nimic. Nunta a făcut-o prin iulie anul trecut. Pană ieri nu ne-am mai văzut și nici nu am mai vorbit.

Am derulat apoi în mintea mea toate ieșirile mele din ultimii doi ani. Am realizat că toți cei care s-au arătat interesați de mine, cu care am ieșit măcar o dată la un pahar de vorbă, absolut TOȚI sunt acum logodiți, căsătoriți, viitori tătici sau tătici. Am auzit de două ori fraza „Dacă atunci nu te răzgândeai în privința noastră„.. Primul a rostit-o fostul-EL, actual tătic; al doilea se pregătește de nuntă în iulie.

Fericiți cei ce mie mi s-au confesat, căci aceștia se vor așeza la casa lor.

De câteva zile vorbesc cu amicul vecinului ăla de treabă ce mi-a adus sâmbătă seara medicamente de răceala, cât să nu mor singură în casă și apoi să mă mănânce peștii (nu am pisici, dar am pești ..niște bestii periculoase rău). Personal nu ne cunoaștem, nu e din oraș. A vrut el neapărat să se asigure că sunt bine, și îmi tot scrie. În momentul în care vecinul meu se prezenta la ușa mea cu medicamentele, el era în vizită dar nu l-a însoțit până la mine. Eu nu prea suport treaba asta cu vorbăraia online, dar încă nu am avut suflet să-i spun. În fine. Printre altele, îmi scrie azi:

-Cam toate femeile, după ce s-au văzut cu mine, au intrat repede într-o relație de lungă durată. Așa că și tu, după ce „termini” cu mine, îți vei găsi jumătatea.

-Mă tem că, fiind conștienți de asta, nu o să ne iasă.

-Eh, vedem noi ce iese.

..Și eu care credeam că sunt unica care trece prin situații de astea.

Anunțuri

Vrei să fii… avatarul meu?

Am 440 de prieteni virtuali. Din lunga listă, azi i-am sunat pe 5. Nu mi-a răspuns niciunul. M-au sunat înapoi două prietene. Cu una am mers la un film, cu cealaltă am rămas să ne vedem săptămâna viitoare.

De dimineață m-a sunat un prieten să mergem într-o drumeție. Părea totul bine planificat. L-am invitat și pe noul-el* (observă te rog că nu e EL**, e el). Deși extrem de răcită, m-am mobilizat cumva, m-am echipat și apoi am așteptat. Noul-el a spus că are alte planuri, dar a sugerat că rămâne să ne vedem mai încolo. Prietenul meu a ațipit, ceilalți habar nu aveau de excursie și eu mă topeam efectiv. A căzut toată excursia. Colac peste pupăză, noul-el mi-a scris că e posibil totuși să nu ne vedem azi.

Cum să îl descriu pe noul-el? Îmi trimite peste 15 sms-uri pe zi, dar nu ne-am văzut de 4 zile. O fi asta noua modă în materie de relații și nu m-am prins eu? Mi-a trimis o grămadă de :*, dar nu m-am sărutat efectiv NICIODATĂ. Am hotărât azi să întrerup orice comunicare indirectă cu el. Evident, am făcut-o printr-un mesaj (cred că altfel nu m-ar fi înțeles): Rămâne să ne vedem când o vrea soarta. Oare s-a prins? Posibil nu; reacția lui a fost alcătuită dintr-un sms și un apel. Ambele le-am ignorat.

Eu citesc cărți, din alea tipărite. Și chiar dau bani pe ele. Și-mi plac. Și mereu le găsesc loc în bagajul meu.

Mie îmi place să văd copacii și munții cu ochii mei, nu printr-un monitor. Nu prea am prieteni dispuși să se aventureze cu mine în realitatea asta numită natură. Așadar, tot online m-am alăturat unui grup care organizează excursii săptămânale. Încă nu am avut curaj să îi contactez.

Eu doresc îmbrățișări și săruturi reale, nu emoticoane rușinoase care să vorbească pentru mine.

Vreau un bărbat real, nu un avatar.

Cred că stilul meu face parte, de fapt, din noua generație de tocilari.

13th_floor_movie_fantasy_entertainment_hd-wallpaper-1574450

*denumirea generică oferită bărbaților din viața mea pe care încă nu ii pot cataloga

**bărbatul visurilor mele

O scrisoare pierdută

Am găsit azi, absolut întâmplător, printre documente de care nici nu mai știam, copia unei scrisori ce am expediat-o în urmă cu doi ani. Destinatara urma să fie plecată din țară de ziua ei și își dorea tare mult să primească de ziua ei scrisori.

Pentru că a devenit așa o raritate, simt nevoia să precizez că o scrisoare nu e plicul acela ce conține cifre care golesc portofelul. Scrisoarea e dovada palpabilă că cineva se gândește la tine. A face rost de un plic timbrat și a ajunge la timp la poștă chiar e o aventură. Scrisorii o să-i ia lejer o săptămână să ajungă la destinatar, dar așteptarea merită. Nici un SMS nu va egala vreodată emoția unei scrisori scrise de mână, indiferent cât de urât scrii.

În adolescență primeam frecvent scrisori de la prietenii mei din localitățile unde mergeam în vacanță. Aveam acasă un teanc de scrisori și poze ce le păstram cu sfințenie (asta până la ultima renovare când, spune mama, au dispărut în mod misterios). La rândul meu, le răspundeam fără întârziere. Era un soi de WhatsApp antic. Cel mai trist moment a fost când Uțu a făcut foc de tabără din scrisorile mele fiindcă auzise că mă pupase Radu (prietenul lui cel mai bun…și, da, mă pupase!).

Nepoata mea de 5 ani, cu ajutorul surorii mele, ne-a trimis felicitări din Țara Bască Crăciunul trecut. A desenat cel mai simpatic brad împodobit și a mâzgălit lizibil numele tuturor. Printre destinatarii felicitărilor ei s-a numărat și verișorul ei, tot de cinci ani. El nu mai văzuse niciodată o felicitare ori o scrisoare. Bucuria i-a fost atât de mare încât a dormit cu felicitarea sub pernă aproape două săptămâni. Știind povestea, în ianuarie i-am trimis și eu o vedere din Franța. Rezultatul a fost același.

Scrisoarea scrisă în urmă cu doi ani mi-a răscolit azi niște amintiri care nu mai dor.

31 decembrie 2013: cu inima frântă urcam spre cabană, pentru un Revelion în care urma să fiu singură, dar între prieteni. Am ajuns. Cabana era aceeași, o știam din vară; sentimentele mele erau altele. „Nu trebuia să fiu eu aici, așa”, mă gândeam. Am adoptat un zâmbet  forțat și am intrat. Atmosfera era plăcută, prietenoasă.. eu frântă în interior.  Am salutat grupul, am făcut cunoștință cu Elena.

Foarte sinceră  m-ai privit și m-ai întrebat cum sunt. Nu am vorbit prea multe, nu am intrat prea adânc în subiect, dar a fost exact ce aveam eu nevoie pentru a simți că aparțin grupului.

Mi-am zis: „încă un înger”. Ultimul înger din 2013, primul din 2014.

Și când spun înger, nu mă refer la clasicul înger, cu aripi, cântând la harpă pe un norișor pufos. Ci mă refer la acea persoană care, fără să știe, face acel gest minor ce însemnă enorm pentru  un semen. În cazul tău a fost vorba de o discuție deschisă, scurtă și la subiect.  Puțin? Nu, mult! Am simțit că aparțin și am simțit că nu sunt singură. Îți mulțumesc Loredana că ai făcut posibil acest lucru.

Îți doresc  un an plin de experiențe noi, fericite. Îți doresc să ajungi acolo unde este sufletul tău. Îți doresc să cunoști mulți îngeri.

Iar eu îmi doresc să fiu mai mult ca tine.

La multi ani!

Datorită schimbărilor din viața mea, drumurile nu ni s-au mai intersectat prea des. M-am bucurat însă că am reușit să contribui la dorința ei de atunci.

dde53e1968f9cd4eaec8d9917a9fd0e0

Chiar dacă acum bătrâna Scrisoare e cu un picior în groapă, nu o văd îngropată de tot. Nostalgicii nu o vor lăsa să moară, sunt convinsă!

Niciodată fidelă soțului; mereu fidelă amantului!

Din spatele paharului de vin ne făceam confesiuni. Suntem din același aluat, am stabilit!

-Îmi și imaginez titlurile!

-Și tu vezi totul prin imaginea titlurilor din ziar?!!

-Da, mereu!

-Chiar suntem la fel!

-Niciodată fidelă soțului; mereu fidelă amantului!

Cum vine asta? De ce sună atât de real? Și de ce mă sperie ATÂT de tare?

Ok, recunosc, ușă de biserică n-am fost  în ultimii doi ani și nu am luat prea în serios relațiile din care m-am străduit să fac parte. Am înșelat în ultimii doi ani. Aș putea fi artificială și spune că am făcut-o din pură răzbunare față de toți bărbații de pretutindeni (eu fiind înșelată ani buni în cadrul relației de 7 ani), știind că nu a fost așa de fapt. Am făcut-o pentru că eram lângă bărbații nepotriviți mie. Eterna „it’s not you, it’s me” chiar a fost reală. Eu am fost de vină în absolut toate încercările de până acum. Tuturora le-am găsit un defect, nu m-am atașat nici cât negru sub unghie și am înșelat cu nonșalanță și fidelitate (față de amant, evident!). Practic, se poate numi o relație neoficială asta cu amantul. Ori amantul nu trebuie să fie doar armăsarul ăla de vine, rupe patul și apoi pleacă plin de el spre aia de o înșeală mereu..cu aceeași femeie. Amantul poate fi și tipul ăla de te sună de ziua ta la 12 noaptea (chiar dacă se nimerește să fie de Crăciun și el e la țară la ai ei) și care apoi vrea doar să petreacă o zi cu tine, ascuns sub plapumă, și să vadă filme din alea siropoase răăău.

Doar lângă bărbatul potrivit se va opri și pornirea asta de a înșela. Am fost perfect capabilă să nu o fac în cei 7 ani și, în mod ciudat, acolo simt că sunt azi. Și nici măcar nu fac parte dintr-o relație. Probabil o fi bărbatul cel nou de „vină”.

Așadar titlul se schimbă: După ani de rătăcire, s-a întors pe calea monotonă a fidelității! Ura!

long-distance-relationship-photos

Ce bine seamănă patul ăsta cu al meu!!!

Cu cât sufăr mai tare, cu atât mi-e fusta mai scurtă

Ok, recunosc, am furat replica din Ally McBeal, dar e adevărat și am realizat asta după ce am repetat tiparul acesta de câteva ori. Nu o fac pentru a demonstra ceva, ci pentru siguranța ce mi-o oferă o rochie scurtă.

Rochiile mă transformă, îmi oferă mereu încredere, iar de pe înălțimea tocurilor sunt invincibilă. De felul meu nu sunt prea înaltă, nici prea frumoasă. Sunt mediocră în ale frumuseții. Într-o mulțime de femei nu voi ieși în evidență eu. Nu am nici măcar un decolteu generos.

Am prins dragul ăsta de rochii și tocuri în liceu, în clasa a XI-a, când proful ăla libidinos de economie mi-a dat 10 după ce am apucat să citesc doar titlul referatului ce-l pregătisem. Colega cu care îl făcusem (de fapt l-am copiat eu de prin ceva carte a surorii mele) a primit 9 pentru că, a concluzionat profesorul, nu a contribuit suficient la lucrare. Era cunoscută slăbiciunea profului, așadar planul a fost simplu: eu nu eram prea dotată și am ales să port o fustă și cizme cu toc. Colega mea, înzestrată bine,  a purtat o bluză mai decoltată. Mi-am auzit numele și m-am ridicat în picioare. Tocurile și-au făcut treaba și au întrerupt  zgomotos liniștea clasei.

-Lucrarea am pregătit-o împreună cu Ioana, dar o voi citi eu. Așadar: Cursul Valutar..

-Foarte bine, 10! Pentru domnișoara Ioana va fi 9. Sunt convins că nu a contribuit în aceeași măsură.

-…

În clasă liniștea s-a întrerupt de tot. Colegii ce prezentaseră în fața mea erau extrem de nemulțumiți; cu toții au fost interogați la sânge când și-au prezentat lucrările.

-Mda, așa sunteți voi femeile..mereu geloase pe cele mai bune decât voi.

(într-o clasă de 30, fete eram 26..așadar pe băieți nu îi mai calculau profesorii)

Cu siguranță nu am fost cu nimic mai bună decât ceilalți. La economie eram oricum praștie, deci lucrarea aia ordinară n-ar fi meritat mai mult de 7. Am realizat însă, de pe înălțimea tocurilor, că ținuta mea a făcut toată diferența între 7 și 10. Nu arătam ușuratic, ci doar îmi arătam picioarele.

În timp rochia a devea13ae47b0d5e851cdff8e51f5db88571nit ținuta mea standard alături de încălțămintea cu toc. Job-ul la magazinul de pantofi n-a făcut decât să mă înverșuneze și mai tare într-ale pantofilor. Mama știe cu 2 minute înainte să intru în casă că am ajuns..mă aude din capătul străzii. Vecinii mei mă urăsc (ori cred că-s prostituată din moment ce-mi aud doar tocurile dimineața devreme și noaptea, dar nu m-au văzut până acum). Stilul acesta e refugiul meu. Acolo sus nimeni nu mă poate atinge

Pentru că am avut câteva zile grele, azi am purtat cea mai scurtă rochie pe care o dețin (am 68 de rochii..da, știu, dar nu ma pot opri!).

Mi-am revenit.

Goală

M-am dezbrăcat în fața lui: de frică, singurătate și preconcepții. Mi-a luat aproape o lună să fac asta. Mi-a văzut sufletul. A fost primul. M-a rugat să fac un salt de încredere, apoi mi-a dat să gust din el și m-a lăsat să-mi placă. Nu am realizat ce va presupune să-l cunosc. M-a făcut să las garda jos. Și am făcut bine. Mi-a tot spus că e sincer și l-am crezut..târziu. A plecat din țară. Înainte să plece mi-a spus că atunci când găsești pe cineva de încredere e mai mare câștigul decât pierderea ce o suferi atunci când ai greșit cu încrederea în cineva.

Primul bărbat căruia i-am citit textele mele m-a rugat să scriu. Să termin cartea aia pe care tot scriu de 2 ani. Să public. Să-mi trăiesc visul.

-Dar nu pot să fac asta pentru că habar nu am cum se termină povestea.

-Și nici nu o să se termine vreodată câtă vreme tu o trăiești de fapt.

Nu știu dacă o să-l mai văd vreodată. Mi-e greu azi să îmi imaginez până și ziua de mâine la birou. Ori finalul cărții.

Azi mă simt goală. Iar am luat-o de la zero cam pe toate planurile. Viața tot încearcă să mă învețe să nu mai cred că totul e definitiv. Nici relațiile nu sunt, nici job-urile, nici anotimpurile. Cum am putut oare să am impresia că în sfârșit am nimerit pe un drum lin?

3d7e9fe78d652235dfce7ffbbff319ff