Telefonul nu mai sună?

Atunci când inviți un om în viața ta trebuie să fi pregătit emoțional pentru bagajul cu care el apare la ușa ta. Dacă bagajul te încurcă, fi sincer și spune-i. Viața ar fi cu mult mai simplă dacă am fi cu toții sinceri. Nu promite soarele, luna și stelele dacă ai cea mai mică urmă de îndoială.

Simt că jocurile astea ce ne vedem nevoiți să le jucăm zilnic, acelea despre cât de tare ne doare în cot de unul sau altul, sunt o risipa totală de energie. Nu ne doare-n cot, ne pasă, dar suntem slabi și dependenți dacă o arătăm cică!

Când telefonul nu mai sună nu e pentru că e prins cu proiectul acela mare de la birou, ori pentru că e într-o zonă fără semnal. Când telefonul nu mai sună e pentru că pur și simplu el nu mai e curios de tine. Nu-l interesează nici ce faci, nici cum te simți și nici unde mergi. Când nu mai sună, el știe exact de ce nu o mai face.

07771096dcf457626036fadcd078b466

Hai nu-i mai căuta scuze celui ce te ignoră și vezi faptele! Omul acela nu te vrea exact așa cum ești, nu poate accepta că nu te-ai născut azi și, deci, că ai trecut prin câteva experiențe. Nu te mai acuza, acceptă-ți trecutul pentru că nu ai altă opțiune; ce sens mai au azi regretele?

Dacă-ți place un om, acceptă-l cu bunele și relele lui. Dacă nu o poți face, înseamnă că nu-l placi cu adevărat. Trecutul ăla frumos sau murdar l-a făcut cine e azi și, dacă azi îți place cine este, ce rost are să te agăți de niște experiențe ce nu au nici o legătură cu tine?

Așadar azi scriu pentru sufletul meu și a celor ce nu mai înțeleg nimic din experiențele prin care trec: trecutul nu-l poți schimba, prezentul contează, viitorul e un mister. Dacă e interesat va suna, un SMS e de neacceptat!

(mulțumesc C.B.  :* )

Știai că aparențele înșeală, dar nici chiar așa..

Și dacă într-o zi ai descoperi că tipul ăla din „Fifty shades..” e fix-pix pe lângă ochelaristul de la contabilitate de ziceai că-ți sărută pământul de sub tălpi? Ai mai avea curaj să cataloghezi omul după aparențe când mâinile tocilarului se strâng tare-n jurul prețiosului tău gât? Tu, cu rochița aia minusculă și părul obraznic de roșu, ce credeai că le știi pe toate… Te-ai lăudat că Doamne câte ai știi să-i faci și, pusă-n fața faptului, descoperi că, în pat cu el, nu tu conduci. Touché!

Ce te-a durut mai tare: că a condus el sau că nu mai ești de neatins?

Ori poate cel mai tare doare adevărul că el nu e cum îl catalogaseși. Că el nu mai e, de fapt, opțiunea de rezervă, planul X, Y sau Z? Nu l-ai luat niciodată cu adevărat în serios, nu credeai că se va ajunge așa departe. Acum că noaptea a trecut și el a plecat înainte să te învețe câte știe el de fapt, îți dai seama cât de greșit l-ai judecat. Habar nu aveai, nu-i așa?

E normal să nu mai vrei să-l vezi. Cine-și poate privi greșelile de aproape cu nonșalanță?

De azi ești mai săracă: nu mai sărută nimeni pământul pe care pășești, nu mai ești tu zeița sexului, nu mai ai iepuri în joben. Ce-ar fi de azi să nu mai judeci după aparențe?

c20aa05ce0fb4900206a5bd29365a752

De când se contorizeză iubirea? De când lumea!

În adolescență mama m-a sfătuit să-mi găsesc un băiat care să mă iubească mai mult decât îl iubesc eu. Să-l las pe el să ducă tot greul, să fiu mereu cu un pas înaintea lui, să alerge după mine. Dar eu nu am știut niciodată să apreciez sfatul mamei; nu prea ne potrivim noi la gândire. De ce nu am fost învățată să dăruiesc și atât? De ce trebuie să am așteptări?

Nu am fost oare mai fericită plănuind cadoul perfect pentru el decât rupând ambalajul cadoului meu?

3e9f9b6b64d0d0dff8b957d5c9760a1c

Eu cred că, atunci când iubești, trebuie să o faci din tot sufletul și cu toată inima.

Întotdeauna m-au enervat comentariile acelea: uite-o, tot ea a mers la el, el niciodată; ea-l sărută mai mult; ea-l mângâie mai des.. și viceversa. De când are dragostea contor? De când am început să facem bilanțul relației? Dacă eu te-am îmbrățișat azi de 3 ori și tu doar o dată înseamnă oare că am ieșit în pierdere, că mă îndrept încet, dar sigur, spre faliment sentimental? Mie-mi pare că ne-am îmbrățișat de patru ori. Ori dacă am mers eu azi la biroul tău la sfârșitul programului și nu ai venit tu după mine, e oare pentru că tu mă modelezi mai ușor decât plastelina? Eu cred că orele tale suplimentare nu ne-au știrbit plimbarea de seara. Și-am făcut și puțină mișcare.

Și ce dacă am condus o noapte-ntreagă doar ca să te văd câteva ore? Cârcotașii mă vor arăta cu degetul, urlând: uite disperata! Eu socotesc că sunt cu câteva ore mai plină de tine și cu câteva ore mai aproape de momentul în care distanța va fi o amintire.

Dacă-mi spui că mă iubești până la cer și-napoi, ar trebui să mă supăr că nu ai menționat și toată galaxia? Iar dacă tu îmi deschizi portiera și apoi, în mașină, îmi aranjezi rochia, nu pot calcula că e și asta o manifestare a dragostei?

Da, eu te-am iubit mai material: te-am dus, ți-am dat. În ochii lor sunt o proastă și tu un profitor. Tu m-ai ținut în brațe și mi-ai cântat. În ochii mei suntem egali. Eu te iubesc tot. O poți face și tu la fel?

Dacă o ascultam pe mama, îl alegeam pe colegul care mă iubea. Nu știu dacă o mai face, e în State de câteva luni. Îl iubeam și eu, dar nu suficient. Aș fi avut o viața liniștită la brațul lui. Dar eu nu caut liniștea și sper să nu o caut vreodată. Eu caut fericirea și, dacă fericirea mea e, de fapt, fericirea lui, atunci vreau ca bărbatul lângă care voi îmbătrâni să fie cel mai fericit din lume.

Adal

Într-un peisaj de iarnă ce se tot chinuia să vină, cu Adelle cântându-mi Hello cât o țineau boxele Loganului de tare, mă îndreptam în 16 ianuarie către atelierul doamnei  Cireșica. Portbagajul mi-era plin de alimente pentru o familie nevoiașă la care aveam să ajung mai târziu și în portofel banii ce mi-i pregătisem pentru cumpărăturile ce anunțasem că aveam să le fac în atelierul Adal.. ultimii mei bani până la salar.

Dimineața o începusem cu un mic dejun atipic: am schimbat omleta aia simplă ce o mănânc de câțiva ani cu una mai țanțoșă și cafeaua am înlocuit-o cu un fresh de măr+morcov+țelină. În timp ce spălam vasele într-o apă de-a dreptul maro (de ce era apa așa de maro totuși??) îmi refăceam calculele în minte. Mai avem aproape 3 săptămâni până la salar (din care în una eram în concediu și aveam deja pregătită suma de cheltuit) și, după ce achitam toate câte la mai aveam, rămâneam cu vreo 50 de lei de trăit vreo 2 săptămâni. Apa era tot mai maro și cu presiunea tot mai mică când am hotărât să nu mă mai preocup de treaba asta și să las totul în voia sorții. Cumva tot aveam să supraviețuiesc, de fiecare dată am făcut-o. La ultimul vas am rămas fără apă la robinet.

Doamna Cireșica mă astepta în fața casei. Era exact cum mi-o imaginam: mărunțică și de o blândețe molipsitoare. Până să ajungem la atelier, am parcurs holul, bucătăria și curtea casei. Totul îmi plăcea la nebunie, totul era pe gustul meu. Atelierul însă m-a cucerit în totalitate: lădițe de lemn pline de felurite săpunuri și te miri ce alte minunății, matrițe goale, sticluțe cu esențe scumpe așezate pe un raft superb de lemn, blide de lut pe pereți, suluri de etichete. Toate la locul lor, toate cu rolul lor bine definit. În aer se simțea pasiunea. Pe pervazul ferestrei acoperite cu o perdeluță cochetă era un bol metalic plin cu mușchi verde si niște plăntuțe pe care nu le recunoșteam.

 -E din decorul ce îl mai folosesc pentru poze. Uite, scândura asta (și a ridicat două scânduri bătrâne cusute una de cealaltă) am luat-o din spatele șurii de la tata. Știi ce bine arată în poze?

Din cutia plină cu bombe efervescente am ales două: una cu mosc și grepfruit roz și una cu lavandă. Mi-a oferit două mostre de cremă și un săpun pentru față și apoi mi-a spus că sunt cadou toate. Nu mă așteptam deloc la asta. Le-a așezat într-o punguță de hârtie și apoi m-a invitat la o cafea.  Am vorbit minute bune.

Cum să o descriu pe doamna Cireșica? Femeia asta lucrează din zori și până seara pentru produsele ei. Deși epuizată fizic, pasiunea o împinge mai departe. Nimic nu e prea greu când tot ce faci e făcut cu dragoste. Pe lângă partea cosmetică, e o gospodină exemplară (pâine cu maya și te mai miri ce prăjituri ce-ți lasă gura apă ies zilnic din mâinile ei). O  afacere din oraș poartă, de asemenea, amprenta ei. Și, mai presus de toate, e o femeie spirituală. Toate le face și nu se plânge. Gândindu-mă că tot 24 de ore are și ziua mea, e evident că eu undeva am rămas rău de tot repetentă.

Cu punga plină de minunății parfumate și inima și mai plină de recunoștință am pornit la drum spre casa în care locuiau 17 suflete. I-am găsit pe toți acasă, îngrămădiți în singura cameră în care aveau foc. Îmi părea asa mic pachetul meu și-n ochii lor părea așa mare. Am plecat de la ei cu inima și mai încărcată de recunoștință că am putut să îi ajut chiar și cu atât.

Abia am așteptat să ajung acasă. Se înnoptase deja și apa de la robinet se curățise.  Aflasem între timp că se spărsese o țeavă prin cartier. Am umplut cada și am arunca bomba efervescentă cu mosc. Eram fascinată de spectacolul vizual iar mirosul era peste așteptările mele. Am stat în cada plină cu petale câteva zeci de minute.  A fost o experiență neîntâlnită pentru mine. Am simțit atâta admirație pentru florile acelea plăpânde ce pluteau și ofereau atâta frumusețe și atâta mulțumire pentru doamna ce mi-a aromat ziua și îmbucurat bugetul. M-a cuprins un sentiment de „totul e bine aici și acum”…și totul datorită unui bulgăre cât palma mea.

13076748_521391288062923_8438050637956088821_n

Azi e ziua doamnei Cireșica. Am așteptat 7 luni să public articolul acesta. În tot acest timp m-am bucurat de produsele ei (acelea și multe altele achiziționate între timp).M-a molipsit cu ele și, la rândul meu, am molipsit prietenele mele. Dar acest articol nu este despre produse. Acest articol este despre o femeie pasionată, o femeie model, o femeie care inspiră. Azi e ziua ei, iar eu nu i-am scris un post pe wall.. am ales să-i dedic un articol întreg.

La multi ani doamna Cireșica, la cât mai mulți ani de acum încolo.. să avem cu toții de unde ne inspira!!

Nu o poți avea? Jigneste-o!

Ce mă, doar nu crezi balivernele alea ale ei cum că inima ei îi aparține altuia? Normal că nu! E o mincinoasă și o materialistă ce-și împarte patul cu toți, în afară de tine. Evident, amănuntul acesta-l omiți din relatarea plină de patos către prietenul de la păcănele. Nu, tu nu joci, tu îi ții lui companie. Știm asta. Dar să revenim la nesimțita aia de te-a mințit pe față. Nu știe ea ce pierde și e clar că ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap când ai scăpat de ea. Te-ar fi nenorocit financiar cu siguranță, c-ai simțit tu că-i cam materialistă. Probabil de aceea stătea ieri în povești cu tipul ăla de venise cu bemveul tocmai când tu ai ieșit să-ți fumezi țigara în spatele lor.

Poate, dacă ai fi plecat puțin urechea (știm că nu-i frumos, dar totuși..) ai fi auzit că vorbeau chestii de job. Ai fi văzut și că nici măcar nu s-au atins. Poate, dacă ai fi ajuns deodată cu toată lumea la petrecere, ai fi observat că pe ea a adus-o acolo fix tipul ăla ce-i deține inima. N-are bemveu, are permis. 1-0 pentru el! Ai fi văzut asta și la petrecerea de săptămâna trecută când ea a plecat de acolo ținându-l tot pe el de mână, tipul fără bemveu. 2-0 pentru el! Poate, dacă ai fi fost un stocker adevărat, ai fi stat a doua zi în tufele din fața blocul ei și l-ai fi văzut pe el, tipul-făr’-de-bemveu cum pleacă, satisfăcut, în cursul după-amiezii. Hopa, 3-0 pentru el!

b356170712aab72b5734c0fcc042bc1b

Clar, merită gagica, biciuiește-o cu cuvintele! Terfelește-o în fața celor dispuși să te asculte! Neapărat, nu menționa nici cum ea ți-a explicat că nu sunteți într-o relație și nici cum, după o serie de mesaje disperate din partea ta, ți-a spus că iubește un alt bărbat (mai precis pe tipul-făr’-de-bemveu, dar cu permis, mai sus menționat). Nu le spune nici că, de fapt, v-ați văzut de fix 6 ori (din care doar 2 au fost, să le zicem oficial, date-uri) până să îți dea șutul printr-un sms. Nu dă bine la publicul tău țintă: prietenul de la păcănele și colegul de birou. Hopa, că și colegul de birou i-a dat târcoale, iar el chiar a investit curtând-o. Și lui i-a explicat că nu e interesată, în ciuda giganticului buchet ce i l-a trimis. Mai bine să nu povestești de astea pe la birou. Rămâi deci cu smiorcăiala doar către prietenul de la păcănele. Bine ar fi să omiți cu totul partea în care ea chiar a fost sinceră. Tu oricum ai luat strict ce ai vrut din mesajul ei.

Jignește-o mă, aruncă cu noroi în ea. Știi că altă șansă să o atingi nu mai ai. Șterge-o de pe Facebook, arată-i că te doare fix undeva de viața ei. Ba mai bine, trimite-i și un mesaj, să știe exact cât de plina de bullshit e.

Jignește-o mă, că oricum nu ai fi putut să îi faci față.

cf8b5c533861418e4d7da4eac2bb1cd3

Nu mai pot ține prea mult secretul ăsta

Zilele trecute am dat peste o notă din telefonul meu. Am scris-o în aprilie și am uitat complet de ea. Astfel de note găsesc mai mereu prin agende ori hârtiuțe prin poșete. Mă tot gândesc că ar fi bine să mă ambiționez o dată pentru totdeauna și să le adun pe toate sub aceeași copertă.

75afe22212b503d0085aa178412b8117

Nota asta m-a emoționat în mod special. Așadar visez eu de mult să-i lovesc ușor fruntea unui el până-și deschide ochii. Tot ce inima poftește, mintea dictează și mâna scrie:

Să fi visat? Să fi fost ieri?

O plapumă și o pătură ne serveau drept saltea. Două perne de culori diferite erau atât de aproape de noi, dar fără folos. Eu îmi așezasem capul pe brațul lui. O altă plapumă mai subțirică avea rolul să ne acopere. Sursa mea reală de căldură era el de fapt. Din unghiul acela vedeam perfect cireșul de afară a cărui flori se uscaseră. Se crăpase de ziuă. Vrăbiuțelor ce și-au făcut cuib taman în gaura de aerisire de pe peretele bucătăriei nu le mai tăcea pliscul. Mă durea spatele, dar ce să-i faci dacă fix acolo ne-a furat somnul?

Trupu-i era ud. Chiar nu am înțeles cum poate cineva să transpire atât în somn. Mereu îmi băltea patul. Incomod, dormea. Nu era corect ca numai eu să fiu trează, așa că l-am lovit ușor cu arătătorul pe frunte până a început să clipească.

-A, ce bine, te-ai trezit!

A reacționat bine. Ar fi putut să se enerveze.

-Ne mutam și noi în pat?”

6ad59778b527e2af3c65284df6da8473

Am atâtea povești începute și atâtea personaje închegate încât încep să cred că au o viața a lor și se cer scoase din mintea mea. Am nevoie de mai multă motivație și nu știu de unde să o iau.

Hopa, tu credeai că tot ce scriu e despre mine?

Crezi sau forțezi?

Ar trebui să se inventeze o aplicație anti-comunicare, să nu mai trimitem mesaje în miez de noapte (sau oricând altcândva) către persoana aia care chiar nu ne răspunde.  Să putem scrie doar dacă acea persoană ne scrie și doar dacă textul primit conține cuvântul „URGENȚĂ”. Ar trebui să nu ne mai vindem ieftin inimile către en gross-iști. Să știm să punem frână la toate impulsurile de comunicare despre care știm că nu ne duc nicăieri.

Ar să ne ascultăm propriile sfaturi și să tăiem aripile imaginației la cel mai mic semn de atenție.

Ce simplu ar fi dacă am reuși să ne bucurăm de călătorie mai mult decât de destinație. Chiar și o lipsă de reacție din partea celuilalt face parte din marea călătorie și ar trebui să o tratăm ca atare, fără să forțăm vreun rezultat.

Moțăiam zilele trecute, cu televizorul pornit, când am auzit cea mai frumoasă pildă: Iisus intră în Capernaum. Un sutaș îi iese în cale și-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte. Iisus se arată imediat de acord. În fața acestui răspuns pozitiv, sutașul prinde îndrăzneală și spune cuvinte de o înălțime uimitoare: Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va vindeca sluga mea.

Ar trebui să credem mai mult, să nu forțăm lucrurile. Și totuși o facem, și totuși ne zbatem să iasă cum credem că ar trebui să fie.

Dacă, oare, lucrurile nu trebuie să fie așa cum le dorim?

Ar trebui să se inventeze o aplicație anti-comunicare, să nu mai trimitem mesaje în miez de noapte.  Ar trebui să ne bucurăm de călătorie. Ar trebui să credem și ATÂT.

c98219dee3fb259e115f1d0ed5b859c2

Cu tine se poate vorbi..până nu se mai poate vorbi

Te place pentru că ești la fel de nebună cum e el. Nu-l cauți, nu pui suflet, nu pui întrebări. Are aceleași gusturi și plăceri. Râdeți la aceleași glume.
Îmi place de tine, cu tine se poate vorbi”, spunea la început.
Și ați ținut-o așa o vreme.
Vezi, de asta te iubesc eu pe tine.. știi exact ce vreau să spun”, te-a surprins într-o dimineață când încă nu răsărise soarele.
Va căutați cu motive ordinare, prea banale uneori. Apoi vă dați pace și soarta se bagă între voi și vă aduce în miez de noapte în fața aceluiași bancomat.
Domnu’, domnu’, pot să vă jefuiesc?
De ce?
De haine!
N-a sunat deloc rău replica ta, dar l-ai lăsat cu răspunsul nerostit în fața bancomatului. Ore mai târziu îl primești în scris (trăiască internetul gratis!)
Iubita, am rămas fără minute. Lasă ușa deschisă
Acesta a fost, fără să realizați, începutul sfârșitului. Cu ușa deschisă l-ai așteptat dormind. El s-a strecurat în casă și în pat. Ca niciodată, a rămas până a doua zi la amiază. O dimineață atât de naturală nu putea decât să te întoarcă total pe dos. Și uite că ai început să pui suflet și întrebări. Și uite că el a început să nu mai răspundă.
Relația cu beneficii s-a apropiat periculos de tare de o banală relație. Cât de îngrozitor, nu?!

.. Nu?

image

O scrisoare pierdută

Am găsit azi, absolut întâmplător, printre documente de care nici nu mai știam, copia unei scrisori ce am expediat-o în urmă cu doi ani. Destinatara urma să fie plecată din țară de ziua ei și își dorea tare mult să primească de ziua ei scrisori.

Pentru că a devenit așa o raritate, simt nevoia să precizez că o scrisoare nu e plicul acela ce conține cifre care golesc portofelul. Scrisoarea e dovada palpabilă că cineva se gândește la tine. A face rost de un plic timbrat și a ajunge la timp la poștă chiar e o aventură. Scrisorii o să-i ia lejer o săptămână să ajungă la destinatar, dar așteptarea merită. Nici un SMS nu va egala vreodată emoția unei scrisori scrise de mână, indiferent cât de urât scrii.

În adolescență primeam frecvent scrisori de la prietenii mei din localitățile unde mergeam în vacanță. Aveam acasă un teanc de scrisori și poze ce le păstram cu sfințenie (asta până la ultima renovare când, spune mama, au dispărut în mod misterios). La rândul meu, le răspundeam fără întârziere. Era un soi de WhatsApp antic. Cel mai trist moment a fost când Uțu a făcut foc de tabără din scrisorile mele fiindcă auzise că mă pupase Radu (prietenul lui cel mai bun…și, da, mă pupase!).

Nepoata mea de 5 ani, cu ajutorul surorii mele, ne-a trimis felicitări din Țara Bască Crăciunul trecut. A desenat cel mai simpatic brad împodobit și a mâzgălit lizibil numele tuturor. Printre destinatarii felicitărilor ei s-a numărat și verișorul ei, tot de cinci ani. El nu mai văzuse niciodată o felicitare ori o scrisoare. Bucuria i-a fost atât de mare încât a dormit cu felicitarea sub pernă aproape două săptămâni. Știind povestea, în ianuarie i-am trimis și eu o vedere din Franța. Rezultatul a fost același.

Scrisoarea scrisă în urmă cu doi ani mi-a răscolit azi niște amintiri care nu mai dor.

31 decembrie 2013: cu inima frântă urcam spre cabană, pentru un Revelion în care urma să fiu singură, dar între prieteni. Am ajuns. Cabana era aceeași, o știam din vară; sentimentele mele erau altele. „Nu trebuia să fiu eu aici, așa”, mă gândeam. Am adoptat un zâmbet  forțat și am intrat. Atmosfera era plăcută, prietenoasă.. eu frântă în interior.  Am salutat grupul, am făcut cunoștință cu Elena.

Foarte sinceră  m-ai privit și m-ai întrebat cum sunt. Nu am vorbit prea multe, nu am intrat prea adânc în subiect, dar a fost exact ce aveam eu nevoie pentru a simți că aparțin grupului.

Mi-am zis: „încă un înger”. Ultimul înger din 2013, primul din 2014.

Și când spun înger, nu mă refer la clasicul înger, cu aripi, cântând la harpă pe un norișor pufos. Ci mă refer la acea persoană care, fără să știe, face acel gest minor ce însemnă enorm pentru  un semen. În cazul tău a fost vorba de o discuție deschisă, scurtă și la subiect.  Puțin? Nu, mult! Am simțit că aparțin și am simțit că nu sunt singură. Îți mulțumesc Loredana că ai făcut posibil acest lucru.

Îți doresc  un an plin de experiențe noi, fericite. Îți doresc să ajungi acolo unde este sufletul tău. Îți doresc să cunoști mulți îngeri.

Iar eu îmi doresc să fiu mai mult ca tine.

La multi ani!

Datorită schimbărilor din viața mea, drumurile nu ni s-au mai intersectat prea des. M-am bucurat însă că am reușit să contribui la dorința ei de atunci.

dde53e1968f9cd4eaec8d9917a9fd0e0

Chiar dacă acum bătrâna Scrisoare e cu un picior în groapă, nu o văd îngropată de tot. Nostalgicii nu o vor lăsa să moară, sunt convinsă!

Niciodată fidelă soțului; mereu fidelă amantului!

Din spatele paharului de vin ne făceam confesiuni. Suntem din același aluat, am stabilit!

-Îmi și imaginez titlurile!

-Și tu vezi totul prin imaginea titlurilor din ziar?!!

-Da, mereu!

-Chiar suntem la fel!

-Niciodată fidelă soțului; mereu fidelă amantului!

Cum vine asta? De ce sună atât de real? Și de ce mă sperie ATÂT de tare?

Ok, recunosc, ușă de biserică n-am fost  în ultimii doi ani și nu am luat prea în serios relațiile din care m-am străduit să fac parte. Am înșelat în ultimii doi ani. Aș putea fi artificială și spune că am făcut-o din pură răzbunare față de toți bărbații de pretutindeni (eu fiind înșelată ani buni în cadrul relației de 7 ani), știind că nu a fost așa de fapt. Am făcut-o pentru că eram lângă bărbații nepotriviți mie. Eterna „it’s not you, it’s me” chiar a fost reală. Eu am fost de vină în absolut toate încercările de până acum. Tuturora le-am găsit un defect, nu m-am atașat nici cât negru sub unghie și am înșelat cu nonșalanță și fidelitate (față de amant, evident!). Practic, se poate numi o relație neoficială asta cu amantul. Ori amantul nu trebuie să fie doar armăsarul ăla de vine, rupe patul și apoi pleacă plin de el spre aia de o înșeală mereu..cu aceeași femeie. Amantul poate fi și tipul ăla de te sună de ziua ta la 12 noaptea (chiar dacă se nimerește să fie de Crăciun și el e la țară la ai ei) și care apoi vrea doar să petreacă o zi cu tine, ascuns sub plapumă, și să vadă filme din alea siropoase răăău.

Doar lângă bărbatul potrivit se va opri și pornirea asta de a înșela. Am fost perfect capabilă să nu o fac în cei 7 ani și, în mod ciudat, acolo simt că sunt azi. Și nici măcar nu fac parte dintr-o relație. Probabil o fi bărbatul cel nou de „vină”.

Așadar titlul se schimbă: După ani de rătăcire, s-a întors pe calea monotonă a fidelității! Ura!

long-distance-relationship-photos

Ce bine seamănă patul ăsta cu al meu!!!