Crezi sau forțezi?

Ar trebui să se inventeze o aplicație anti-comunicare, să nu mai trimitem mesaje în miez de noapte (sau oricând altcândva) către persoana aia care chiar nu ne răspunde.  Să putem scrie doar dacă acea persoană ne scrie și doar dacă textul primit conține cuvântul „URGENȚĂ”. Ar trebui să nu ne mai vindem ieftin inimile către en gross-iști. Să știm să punem frână la toate impulsurile de comunicare despre care știm că nu ne duc nicăieri.

Ar să ne ascultăm propriile sfaturi și să tăiem aripile imaginației la cel mai mic semn de atenție.

Ce simplu ar fi dacă am reuși să ne bucurăm de călătorie mai mult decât de destinație. Chiar și o lipsă de reacție din partea celuilalt face parte din marea călătorie și ar trebui să o tratăm ca atare, fără să forțăm vreun rezultat.

Moțăiam zilele trecute, cu televizorul pornit, când am auzit cea mai frumoasă pildă: Iisus intră în Capernaum. Un sutaș îi iese în cale și-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte. Iisus se arată imediat de acord. În fața acestui răspuns pozitiv, sutașul prinde îndrăzneală și spune cuvinte de o înălțime uimitoare: Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va vindeca sluga mea.

Ar trebui să credem mai mult, să nu forțăm lucrurile. Și totuși o facem, și totuși ne zbatem să iasă cum credem că ar trebui să fie.

Dacă, oare, lucrurile nu trebuie să fie așa cum le dorim?

Ar trebui să se inventeze o aplicație anti-comunicare, să nu mai trimitem mesaje în miez de noapte.  Ar trebui să ne bucurăm de călătorie. Ar trebui să credem și ATÂT.

c98219dee3fb259e115f1d0ed5b859c2