Un apel misterios ce a schimbat TOT

Oare câte femei au suspinat pe melodia Deliei – „Ce are ea”? Am dat peste ea mai devreme în timp ce butonam telecomanda. Nu m-a prins melodia, dar recunosc că are un vers ce mă duce mereu cu gândul la el: tu și fără flori ești ușor de iubit.

Îmi retușasem sprâncenele în urmă cu vreo două luni și, ieșind de la Dănuca mea, gândul mi-era numai la el. Mă enervase rău cu o seară înainte și i-am trimis un mesaj fix din fundul sufletului. Practic îi făcusem vânt și acum mă rodeau remușcările. L-am sunat, de pe numărul de serviciu (nu eram sigură că mie îmi va mai răspunde vreodată în viața asta și numărul acela nu-l știa). I-am spus că am nevoie de aer și mă voi plimba până la el (fix în ălalalt capăt de oraș).

-Trec pe lângă Mec, ai nevoie de ceva?

-N-am nevoie de nimic, numa’ haide.

Era 10 seara și în fața la Daytona stătea tăntica cu flori. Mi-am cumpărat un buchețel de bujori și am mers în drumul meu. El mă aștepta pe banca din fața blocului lui. Am povestit nimicuri aproape două ore.

-Vezi, eu nu trebuie să cumpăr flori. Femeile vin la mine cu ele gata cumpărate.

De asta versul ăla mă face să mă gândesc la el.

Nu va fi vreodată nimic serios între noi. O știu de azi. Prietena mea mi-a dat zilele trecut un număr de telefon misterios; urma doar să sun, să mă prezint, să ofer data nașterii mele și apoi să întreb ce mă frământă. Mi-au trebuit 3 zile și o operație subită la picior până să mă hotărăsc să sun. Am trecut peste formalitățile inițiale și apoi m-a întrebat ce mă interesează. Am decis că vreau să știu doar detalii privind viața mea sentimentală (și totuși, cum ar fi putut misteriosul de la capătul firului să știe așa ceva?)

-Pe tine nu te-a iubit nimeni încă. Și nu-mi spune că e suficient că ai iubit tu, pentru că nu e; aia nu e iubire dacă nu vine de la amândoi. Nu l-ai cunoscut încă.

-Sigur nu?.. Nu cumva e cel ce e acum în viața mea?

-Nu e nimeni în viața ta, ești singură! Sau mă înșel și e scris deja cu pixul pe ciorapul ala de-l porți zilele astea în loc de sanda: Ada, te iubesc?!?!

Touché!

Și așa e: am ieșit, încă drogată, de la urgențe și efectiv nu mi-a răspuns nimeni la telefon. Nenea taximetristul săracul mi-a scos medicamentele de la farmacie în timp ce eu plângeam în hohote pe bancheta din spate. Nici nu știu motivul exact pentru care plângeam așa tare: că EFECTIV nu a fost nimeni alături de mine când chiar am avut nevoie sau că EFECTIV am o gaură în loc de deget la piciorul stâng.

Nu m-a iubit nimeni încă. Dacă m-ar fi iubit nu ar fi plecat vreodată de lângă mine. Nu l-am cunoscut încă. E treaba mea să-l caut și nu o să-l găsesc nici la biserică, nici la mănăstire. Habar nu am ce înseamnă asta sau cum se face.

Ideea e că bărbatul ăsta atât de ușor de iubit, chiar și fără flori, nu e cel pe care îl aștept de fapt. Și, în adâncul sufletului meu, știam asta.

Misteriosul meu domn mai avea multe să îmi spună, dar răspundea doar la ce întrebam eu. Iar eu nu știam ce să-l întreb; zici că mi se blocase limba (ca niciodată). Așadar, după cum el a spus, ne vom mai auzi.

P.S. ..adio tocuri o vreme

 

În ploaia lunii martie, mă îndreptam spre el, cu căștile-n urechi

Supraviețuisem celei mai emoționante săptămâni din anul acesta. Terminasem antrenamentul și mă pregăteam să merg la seara de quiz la care participam în fiecare marți când echipa mea m-a anunțat că în seara aceea nu concurăm. Dar eu trebuia să fiu acolo; îl cunoscusem pe tipul ăsta de 3 zile și știam că va fi și el acolo. Mi-am sunat colegul de birou, acela despre care știam că mă iubește și care participa și el la concurs, într-o altă echipă:

-Mă primiți în echipa voastră?

-Da!

Ploua și nu aveam umbrelă. L-am așteptat pe terasa acoperită de la Ursus, cu căștile în urechi, ascultând piesa asta:

Enigma – between Generations

Mi-a trimis-o el după ce a plecat din țară; o ascultasem deja de câteva ori consecutiv. În aceeași zi plecase și verișorul; am plâns mai tare decât era cazul când a venit să mă pupe de rămas bun. Cu o zi înaintea plecării lor aflasem subit că mă mut într-un alt departament; două zile mai târziu aflasem că va pleca din țară și colegul acesta pe care-l așteptam acum cu căștile în urechi. Pe final de săptămână, l-am cunoscut, absolut întâmplător, pe tipul ăsta. Nu-mi oferea nici cea mai mică tresărire, dar mă făcuse curioasă.

Colegul meu, atent ca de obicei, a oprit exact în fața mea, cât să nu ma atingă nici un picur când aveam să intru în mașină. Nu știa el că mă duc acolo pentru altul. Am stat fix o repriză și apoi am un luat un taxi până acasă. Am ascultat, din nou, melodia încontinuu.

Azi am dat peste ea întâmplător. Mi-am amintit exact cum arăta ploaia în seara aceea sub lumina stâlpilor de pe strada și cât de tare mă durea sufletul pentru tot ce trecusem cu doar câteva zile înainte. Nu aveam nici cea mai mică speranță că lucrurile se vor îndrepta.

Azi verișorul meu are o viața activă, dar frumoase pe țărmul englez.

Cel ce mi-a recomandat melodia și în fața căruia m-am dezbrăcat cândva, pe la începutul anului, de preconcepții muncește azi, tot pe tărâm englez, mai mult decât ar trebui să o facă cineva. Vorbim mai rar decât aș fi bănuit.

Colegul meu e fericit în America. Tot încerc să îl conving să se întoarcă acasă la împlinirea celor 6 luni. Se pare că eu sunt cea cu care păstrează cea mai strânsă legătură.

Cât despre tipul ăsta pentru care am așteptat în ploaie mașina ce m-a dus spre un concurs de cultură generală; ei bine, el e cel din cauza căruia nu mai am poftă nici de scris. El îmi face poftă de chestii romantice și stabile, dar nu vrea chiar nimic din toate astea. Nu am mai vorbit cu el de două zile. Vor mai dura vreo 2 săptămâni până să ne vedem iar (cunoscând istoricul nostru). Nu mă vrea sub nici o formă, iar eu, sub nici o formă, nu mă pot dezlipi de el. Culmea e că îmi place și chiar convine situația. E ca și cum aș fi într-o relație în care nu mi se pune nici cea mai mică graniță.

Doamne cât de frumoasă e melodia asta! Și câtă încărcătură emoțională duce în spatele ei.. pentru că nu-mi mai duc eu crucile, nu mai țin de suferință și sentimente cu dinții. Cât am crescut de atunci! Viața mea chiar poate fi rezumată prin muzică.

 

Cel din cauza căruia mi-e tot mai greu să scriu

Bărbatul ăsta îmi dă viața peste cap. Nu mă lasă să îl cunosc prea bine pe motiv că mă îndrăgostesc și el n-are nici un plan cu mine. L-am cunoscut deja cât să știu că e din aluat de bărbat pe care să-l păstrezi până când nu e mai cazul să dai banii pe decolorant. Nu știu dacă voi ajunge vreodată să mă plimb cu el de mână. Azi e aici, mâine nu mai știu nimic de el; și nici în următoarea săptămână. Bine, nici eu nu mă țin scai. Mi-e drag că nu poartă măști, că ține minte te miri ce detaliu din conversațiile noastre, că e extrem de corect.

Poate, dacă mă concentrez serios în direcția asta, câștig războiul. Dar nu vreau să fac un trofeu din el; trofeele se umplu de praf. Nu vreau încă o amintire la colecție. Cred că mi-a ajuns cu experimentele. Am tot descoperit în ultima vreme că inima mi-e capabilă de atâta afecțiune cum nu am mai simțit de mult. Vreau să o împărtășesc. Recunosc, cu el. Dar nu vreau să forțez lucrurile să se întâmple. Că vreau sau nu, viața merge exact în direcția corectă.