Unghii roşii pentru zile grele

image

În urmă cu câțiva ani am văzut un film ce se numea (şi sper să nu greşesc) „Ruj roşu pentru zile negre„. Filmul era despre o tânără femeie ce a trecut prin iadul cancerului mamar purtând mereu ruj roşu. Mi s-a părut foarte motivantă ideea şi mi-am propus să încerc şi eu ceva asemănător.

Natura m-a înzestrat cu buze groase şi nu mă prinde bine deloc rujul, indiferent de culoare; nu am purtat ruj niciodată. În schimb, îmi place la nebunie să am unghiile roşii.

În ultimii 2 ani, de unghiile mele s-a ocupat verişoara mea. Este foarte talentată şi nu-mi pot imagina să merg la altcineva. Doar că, de data asta, mă vedeam forțată să o fac. Vedeți voi, verişoara mea, aflată în a 40-a săptămână de sarcină, abia aştepta momentul cel mare. Eu mai aveam 1 săptămână până la internare şi vroiam unghiile roşii; dar nici nu mă străduiam prea tare să caut pe altcineva. Cu toata ruşinea, am sunat-o tot pe ea:
Ce faci? Esti bine? Naşti?
A zis că e bine, bebe nu vine încă şi că mă aşteaptă.
Iuhuu, bucurie!!!

La ora 20:30 aveam unghiile roşii. În jurul orei 01:00 verişoarei mele i s-a rupt apa. A doua zi pe la amiază eram mătuşica micuței Sonia.

Când am aflat că a născut, era să leşin. Am avut instant un sentiment de vinovăție. Spre seară m-a sunat verişoara mea şi m-a liniştit. Era tare fericită că a născut, eu eram fericită penfru ea şi pentru unghiile mele roşii; povestea a avut un happy end deci.

Ajunsă la spital însă, am realizat că zilele alea grele la care mă aşteptam nu se vor mai concretiza. Surpriză: responsabilul fericirii mele din ultimele zile m-a vizitat, m-a încurajat, m-a îmbrățişat.

Iar m-a surprins viața! 🙂

Hoțul de cărți

Curiozitatea este, de cele mai multe ori, constructivă. Zilele trecute am citit un articol, Curaj dincolo de cuvinte, despre un film. Atât de curioasă m-a făcut articolul încât nu am mai putut aștepta o seară de week-end pentru a viziona acest film.

Filmul se numește „The Book Thief” („Hoțul de cărți”; titlul nu este tradus corect pe afiș). Nu o să-l povestesc, nici măcar în linii mari. Pot să spun doar că m-am bucurat dar am și plâns (mult) alături de personajul principal.

Image

Vă rog, vă rog mult, vizionați filmul!

E unul din acele filme care trebuie văzut! (la fel cum e Viața lui David Gale”)

Image

Observ  că afișul spune 28 februarie 2014 (iar noi suntem încă înaintea acelei zile), dar l-am vizionat online, deci bănuiesc că e legal.

Farul Higuer din Hondarribia

Aș vrea să am și eu puterea lui Tim din „About time” de a călători în timp. Aș intra în dulap, aș închide ochii, aș strânge tare din pumni și m-aș gândi la ziua aceea din vara lui 2010. Azi, acum, acolo aș vrea să mă întorc.

Era iulie și eu eram în Hondarribia, Țara Bască. Sora mea locuiește acolo. Ea era atunci însărcinată și m-a invitat să-i țin companie, să-mi mai revin și eu din stresul profesional prin care trecusem.  Demisionasem de vreo 2 săptămâni  și aveam timp.  Eram brunetă, cu o tunsoare bob asimetric și aveam puțin peste 50 de kg. Eram la apogeul frumuseții mele.

Să mă întorc la ziua aceea.

Image

În după-amiaza acelei zile am urcat la farul de la marginea satului, farul Higuer.  Dar nu am urcat așa, oricum. Un băiat m-a dus acolo, un spaniol, pe un scuter.  Nu mai urcasem până atunci pe un scuter; mi-a rămas atât de vie amintirea aceea. Purtam o rochie albă până deasupra genunchilor, semitransparentă, cu flori albastre. În picioare aveam o pereche de flip-flops, perfect asortați, care mă deranjau incredibil de tare (erau ai surorii mele, eu nu port flip-flops).

Drumul până la far e spectaculos. Trebuie urcat un deal. În stânga drumului e pădure, dar în dreapta, printre vile luxoase și copaci, priveliștea e minunată. Se vede oceanul, plaja, portul și satul.

Image

Nu era prima dată când urcam acolo, era prima dată când urcam așa.

Sus, ne-am așezat pe iarbă într-un loc de unde puteam privi oceanul. Nu am vorbit prea multe. Mi-a zis că-i place mult soarele. Eu i-am spus că iubesc vântul. Apoi mi-a spus că s-ar putea îndrăgosti de mine. Sincer și pe neașteptate. Dar eu eram deja îndrăgostită de altcineva; și el la fel. Am lăsat-o așa, dar a sunat tare bine.

Image

După un timp ne-am întors la scuter și am pornit spre sat. Sigură fiind că nu mă aude (zgomotul motorului, casca..) am spus: și eu m-aș putea îndrăgosti de tine.

Aceasta e experiența pentru care m-aș întoarce azi în timp. Aș vrea să retrăiesc sentimentele acelei zile: emoția unui deal urcat pe scuter, priveliștea, soarele și vântul, cuvintele lui.

Tu ce ai vrea să retrăiești? Gândește-te bine!