Începutul e aproape

Vine un moment în viața în care realizezi că banii nu sunt totul. Îmi povestea zilele trecută o amică, ce o duce destul de bine financiar, că nici cea mai mare avere nu i-ar fi fost de folos în mijlocul durerilor nașterii. Tot ea spunea că s-a simțit ca o eroină în carne și oase, după un travaliu de 7 ore, la nașterea băiețelului ei.

Fiecare își știe povestea și își înțelege alegerile. Motivele unora pot părea banale altora, dar atunci când inima cere, și știi că asta vrei, nu mai e cale de întors. Vorba lui Carla’s Dream: câțiva centimetri între noi, nu mai dăm înapoi.

În momentul în care alegi cărarea aia îngustă și neasfaltată, în detrimentul drumului principal, multe voci vor șopti în urma ta. Alegerea ta va fi batjocorită și luată în derâdere; vei fi subiectul principal de mișto. Ce nu vei știi e că, în secret, mai toți vor ofta dorind să aibă și ei curajul tău. Nu judeca, deci, la rândul tău, alegerile celorlați.

Visul ce-l ai e acolo tocmai pentru a deveni realitate. Nu renunța, nu lăsa prima piatra de care te împiedici să te oprească din drumul tău. Fă ce-ți spune inima, mereu. Nu va fi ușor, o știi, dar vei fii împăcat.

Eu am ales să o iau iar de la zero. Nu am stat deloc pe gânduri. Las în urmă oameni frumoși și un loc de muncă cum mulți își doresc. Las în urmă ultimii mei 8 ani și schimb radical direcția profesională. Nu mi-e frică, tocmai pentru că știu că asta vreau. Știu din tot sufletul și cu toată inima. Atât de mult vroiam să știu ce vreau de la viața asta, și uite că am aflat tocmai când nu mai aveam nici cea mai mică speranță că voi descoperi asta vreodată. Am ales să îmi urmez inima.

Am ales să nu mă mai subestimez.

079e9913192ae0f183084baa88f1c487

Și am ales și să îmi permit din nou să visez cum ghetele lui negre cu șiret roșu se odihnesc în holul micuț al garsonierei  în timp ce el doarme liniștit, cu mine în brațe.

Anunțuri

Cea mai frumoasă zi a lui 2016

Cred că am trăit deja cea mai frumoasă zi a acestui an. Dacă anul trecut am petrecut cea mai frumoasă zi singură, în curtea unei case din Muzeul Satului, anul acesta povestea a fost cu totul alta. În dimineața aceea purtam cămașa lui și lenjeria de dantelă albastră Victoria’s. Încălțată cu pantofii cei noi, picioarele mi se odihneau pe umărul lui drept.  Păru-mi era încă ondulat și ușor vâlvoi.

Dormea când m-am ridicat din pat, am luat cămașa lui lila cu mânecile suflecate și am mers în bucătărie să pun ibricul pe foc. Pentru el renunțasem în seara precedentă la tot. În minte îmi reveneau imaginile serii: el căutându-mă prin mulțime, mâna mea în mâna lui, agrafele ce mi le scotea una câte una din păr în fața oglinzii.

-Tu ești, tu ești..

Nu a continuat. Cine sunt eu? Nu l-am întrebat niciodată, cu toate că nu-mi spusese asta pentru prima dată.

Am pus cafea în ceașcă și am luat o înghițitură din licoarea magică. Am observat apoi pantofii cei noi ce-i abandonasem pe balcon. Trecuseră aproape trei săptămâni de la intervenția la picior, iau eu îi luasem cu câteva zile înainte de aceasta. I-am încălțat. Când i-am cumpărat, el mi-a spus că vrea să mă vadă cu ei și atât. Și eu îl așteptasem exact așa o noapte întreagă. Nu a mai venit și a spus apoi că nu va mai veni niciodată.

Dar venise. Dormea iar în patul meu. Cămașa lui mă acoperea. M-am așezat în partea opusă a patului și mi-am pus picioarele încrucișate pe umărul lui drept. L-am trezit. Mi-a privit pantofii mov și a zâmbit. Nu a spus nimic dar nici nu era nevoie, atât de evidente-i erau gândurile. Am fost cea mai frumoasă femeie de pe pământ în momentul acela. Eram îndrăgostită și fericită.

De atunci au trecut câteva luni. Dacă închid ochii sunt însă iar în dimineața în care am purtat pantofii mov cu toc în pat; în dimineața în care el îmi săruta abdomenul și eu mă gâdilam; în dimineața în care el îmi spunea:

-Și când mă gândesc că alte femei se plâng de monotonie și tu nici măcar nu știi ce te așteaptă.

Și când mă gândesc că el habar nu are câtă răbdare am…

186eccd03bb39bd76bf1af9cd7ccc7f9