Știai că aparențele înșeală, dar nici chiar așa..

Și dacă într-o zi ai descoperi că tipul ăla din „Fifty shades..” e fix-pix pe lângă ochelaristul de la contabilitate de ziceai că-ți sărută pământul de sub tălpi? Ai mai avea curaj să cataloghezi omul după aparențe când mâinile tocilarului se strâng tare-n jurul prețiosului tău gât? Tu, cu rochița aia minusculă și părul obraznic de roșu, ce credeai că le știi pe toate… Te-ai lăudat că Doamne câte ai știi să-i faci și, pusă-n fața faptului, descoperi că, în pat cu el, nu tu conduci. Touché!

Ce te-a durut mai tare: că a condus el sau că nu mai ești de neatins?

Ori poate cel mai tare doare adevărul că el nu e cum îl catalogaseși. Că el nu mai e, de fapt, opțiunea de rezervă, planul X, Y sau Z? Nu l-ai luat niciodată cu adevărat în serios, nu credeai că se va ajunge așa departe. Acum că noaptea a trecut și el a plecat înainte să te învețe câte știe el de fapt, îți dai seama cât de greșit l-ai judecat. Habar nu aveai, nu-i așa?

E normal să nu mai vrei să-l vezi. Cine-și poate privi greșelile de aproape cu nonșalanță?

De azi ești mai săracă: nu mai sărută nimeni pământul pe care pășești, nu mai ești tu zeița sexului, nu mai ai iepuri în joben. Ce-ar fi de azi să nu mai judeci după aparențe?

De când se contorizeză iubirea? De când lumea!

În adolescență mama m-a sfătuit să-mi găsesc un băiat care să mă iubească mai mult decât îl iubesc eu. Să-l las pe el să ducă tot greul, să fiu mereu cu un pas înaintea lui, să alerge după mine. Dar eu nu am știut niciodată să apreciez sfatul mamei; nu prea ne potrivim noi la gândire. De ce nu am fost învățată să dăruiesc și atât? De ce trebuie să am așteptări?

Nu am fost oare mai fericită plănuind cadoul perfect pentru el decât rupând ambalajul cadoului meu?

Eu cred că, atunci când iubești, trebuie să o faci din tot sufletul și cu toată inima.

Întotdeauna m-au enervat comentariile acelea: uite-o, tot ea a mers la el, el niciodată; ea-l sărută mai mult; ea-l mângâie mai des.. și viceversa. De când are dragostea contor? De când am început să facem bilanțul relației? Dacă eu te-am îmbrățișat azi de 3 ori și tu doar o dată înseamnă oare că am ieșit în pierdere, că mă îndrept încet, dar sigur, spre faliment sentimental? Mie-mi pare că ne-am îmbrățișat de patru ori. Ori dacă am mers eu azi la biroul tău la sfârșitul programului și nu ai venit tu după mine, e oare pentru că tu mă modelezi mai ușor decât plastelina? Eu cred că orele tale suplimentare nu ne-au știrbit plimbarea de seara. Și-am făcut și puțină mișcare.

Și ce dacă am condus o noapte-ntreagă doar ca să te văd câteva ore? Cârcotașii mă vor arăta cu degetul, urlând: uite disperata! Eu socotesc că sunt cu câteva ore mai plină de tine și cu câteva ore mai aproape de momentul în care distanța va fi o amintire.

Dacă-mi spui că mă iubești până la cer și-napoi, ar trebui să mă supăr că nu ai menționat și toată galaxia? Iar dacă tu îmi deschizi portiera și apoi, în mașină, îmi aranjezi rochia, nu pot calcula că e și asta o manifestare a dragostei?

Da, eu te-am iubit mai material: te-am dus, ți-am dat. În ochii lor sunt o proastă și tu un profitor. Tu m-ai ținut în brațe și mi-ai cântat. În ochii mei suntem egali. Eu te iubesc tot. O poți face și tu la fel?

Dacă o ascultam pe mama, îl alegeam pe colegul care mă iubea. Nu știu dacă o mai face, e în State de câteva luni. Îl iubeam și eu, dar nu suficient. Aș fi avut o viața liniștită la brațul lui. Dar eu nu caut liniștea și sper să nu o caut vreodată. Eu caut fericirea și, dacă fericirea mea e, de fapt, fericirea lui, atunci vreau ca bărbatul lângă care voi îmbătrâni să fie cel mai fericit din lume.