Și când credeam că sunt bine..

5357f69ec8a4db1c86f97fe037d2a3f7

Și tocmai când credeam că nu mai poate să mi-o tragă, mi-a tras-o „big time”. Mi-a zis ieri că-și vor boteza copilul tocmai cu numele ales de mine pentru copilul ce avea să fie al nostru. A zis că nu era ăsta numele ales de mine, că nu ţine minte una ca asta. Nu ţine minte pe dracu’. Cu patru luni în urmă îl rugam să păstreze limita asta. Cu două luni în urmă la fel. Ieri a spus că nu își amintește. A concluzionat apoi, rânzând, că, în felul acesta, va avea mereu o parte din mine. Știa și a făcut-o cu intenţie. Ea e doar o altă victimă, deși, cel mai probabil, încă e convinsă că e marea campioană a bătăliei pentru inima lui. Bătălia am câștigat-o eu deja, dar tot degeaba. Toate câte le face, le face pentru a nu mă lăsa să merg mai departe. Eu i-am dat drumul, dar el nu mi-a dat drumul mie. Nu înţeleg de ce.
În mărinimia și disperarea mea de atunci, i-am propus, pe la începutul sarcinii ei, să ne împăcăm. Ne era evident amândurora că nu suntem fericiți. El plângea în faţa mea în restaurantul unde ne înţelesesem să ne vedem tocmai de Moș Nicolae. Mi-a recunoscut pentru prima dată că a făcut greșeala vieţii lui. Pesemne îl speriase rău de tot sarcina. Vroia sau nu, se vedea în faţa faptului împlinit: tocmai întemeiase o familie.. dar cu femeia greșită. Eu am căzut în plasă. Plângeam și eu de mila noastră. I-am spus că o să-i iubesc și cresc copilul, pentru că este parte din bărbatul ce mi-a marcat viaţa pe vecie. Spunea că își dorește asta, dar o să îmi ofere un răspuns sigur curând. După cinci luni, încă nu l-am primit. Nici nu-l mai vreau. Nu mai e valabilă oferta. Vreau să mă lase să trăiesc, să nu îmi ceară aprobarea fiecărui pas ce-l face. Pentru că asta face: de fiecare dată când viaţa lui cea nouă se schimbă, vine la mine să ma pună la zi cu noutăţile, fie că e vorba de carieră, fie că e vorba de viaţa lui personală. Eu sunt duhovica lui, nicidecum ibovnica.

Cum să merg înainte când el e mereu în umbra mea?

Îl voi iubi mereu, dar îl voi iubi pe cel care credeam că este. Cel care este de fapt nu merită nimic din ce am eu de oferit.

Anunțuri