Picatură cu picătura, mă transformam

O mai țineți minte pe draga mea doamnă Cireșica? De ea vă vorbeam aici. Nu s-a potolit deloc de atunci, ba chiar și-a urmat un vis nou. Ziua ei are în continuare 24h ca și a mea, doar că acum ea face și mai multe minuni într-o zi. Ce face acum e doar o manifestare firească a condiției ei de înger pe pământ.

Se spune că fiecare suferință naște o binecuvântare. La fel a fost și în cazul ei. O suferință fizică cruntă i-a îndreptat pașii înspre a găsi un leac nemaisperat. După tratamente ce nu duceau nicăieri, zile dureroase ce nu se mai terminau și nopți cu prea puțin somn, a testat metoda ce-i inspira cel mai puțin încredere. Surpriză, a funcționat! Așa a început povestea doamnei Cireșica si a uleiurilor esențiale. Știind că nu poate să țină doar pentru ea aceste rezultate, a simțit că trebuie să facă ceva. Așadar, la aproape doi ani distanță de la ultimele zile dureroase, doamna mea cu nume dulce a investit toată iubirea ei și toată puterea uleiurilor esențiale într-un salon atipic.

Ne-am tot întâlnit în ultima vreme la yoga și m-a văzut mai abătută. Știu eu să zâmbesc și să-mi ascund supărările, dar nu știu cum se face că ea mereu mă citește mai în profunzime. Văzându-mă mai tot timpul fără poftă de viața, m-a invitat zilele trecute să-i vizitez noul spațiu sacru. Am acceptat, pentru că-mi doream încă de când mi-a vorbit prima data de acest proiect, să-i testez beneficiile.

Ușa salonului pe care scrie Cireșica Adal s-a deschis în fața mea invitându-mă într-un apartament pe pereții cărora sunt agățate tablouri cu citate spirituale. Nimic nu e pus la întâmplare. Oglinda din hol m-a obligat să mă văd exact așa cum sunt: frumoasă! Bufnița din colțul bucătăriei mi-a tras jucăuș cu ochiul, scaunul majestuos m-a obligat să-mi trag sufletul un moment și bețișoarele parfumate m-au condus într-o altă dimensiune. Odată ce am trecut peste sentimentul inițiat de grandoare, o altă ușă s-a deschis către camera în care magia are loc.

O aromă subtilă de citrice învăluia camera. Pe o măsuță din lemn sculptat de susan, mă aștepta o cană cu ceai de trandafiri. Infuzia nu era gata, așadar ceaiul avea să fie răsfățul meu final. Prosoape mov, frumos așezate, completau tabloul cu chipul unui buddha ce răsărea dintr-o floare de trifoi. Ori poate să fi fost o păpădie?

colaj-raindrop

Masa de masaj trona în mijlocul încăperii, dar regina camerei era doamna Cireșica. Cu o pereche de saboți roșii cu moț în vârf, se plimba delicat prin cameră, pregătind cele necesare. Aici era total diferită față de cea pe care o văzusem cu doar câteva zile înainte. Aici și în atelierul ei de săpunuri, domna Ciresica radia. Liniștea i se citea pe față. Și-a găsit menirea. E fericită! Pe ușa din spatele ei un alt mesaj sublinia regulile de aur ale terapiei: liniștea și rugăciunea.

Muzica anunța începutul terapiei. Rând pe rând, picătură cu picătură, prețioasele uleiuri erau întinse pe tălpile și apoi spatele meu. Picurii de ulei cădeau pe șira spinării mele ca o ploaie caldă.. mi-am amintit de o peșteră din Mallorca în interiorul căreia, în șoaptă, prin difuzoare, se spunea povestea stalagmitelor ce se formează picătură cu picătură. Eram acolo, eram în peșteră deja, în vara anului 2009. Un șir nou de picuri de ulei s-a revărsat pe spatele meu. Mâinile doamnei Cireșica se transformaseră în pene ce mă mângâiau. Amintirea peșterii se metamorfoza în seara de vară în care am dansat pentru prima dată în ploaie. Eram deci în 10 august 1999; a doua zi avea să fie eclipsa totală de Soare. Alt val de picuri mi-a șters și amintirea asta. Rând pe rând, fiecare atingere și picătură de ulei îmi trezea amintiri care de care mai frumoase.

 Vai ce i-ar place și lui H.; sper să nu uit mișcarea asta.. Ba să o uit, m-am răzgândit rapid, am terminat-o cu el, parcă m-am hotărât deja! Gata, nu mă mai gândesc la nimic.

Un alt ropot de picuri mi-a atins spatele iar mâinile firave ale doamnei Cireșica a împrăștiat uleiul pe tot spatele meu și, odată cu el, toate gândurile ce-mi mai străbăteau mintea atunci. Pentru câteva momente am simțit că plutesc în timp și spațiu.

Șapte uleiuri diferite și extrem de prețioase căzuseră pe pielea mea în ritmul picurilor de ploaie. Ultimul, cel de mentă, m-a readus în încăperea cu tabloul unui buddha ce răsărea dintr-o floare de trifoi, în ciuda prosopului fierbinte ce-mi acoperea spatele.

Am simțit brusc nevoia să mă întind mai ceva ca o mâță la soare. Ceaiul îmi trăgea deja cu ochiul. Nu  mai băusem ceai de trandafiri și-mi imaginam că va fi ca și cum aș bea parfum. Senzația a fost cu totul alta. Ceaiul călduț păstra mirosul bobocilor de floare, de parcă în exact acel moment aș fi mirosit trandafirii ce înfloresc pe când se termină școala.. trandafirii din care-i făcuse tata coronița de premiantă surorii mele; ăia de-i „împrumutase” din grădina spitalului. Eu n-am fost premiantă, nici măcar o dată, dar țin minte atât de bine parfumul trandafirilor din care împletea tata coronițele ei. Întotdeauna mirosul lor m-a motivat pentru că-mi doream și eu o coroniță, măcar o dată. Coronița mea a luat alte forme și a avut ale parfumuri.

 Am părăsit salonul sub o altă înfățișare. Venisem răcită, urâtă și supărată. Plecam radiantă, seducătoare și sănătoasă.

Mă credeți acum că doamna Cireșica e un înger pe pământ?

Anunțuri

Cum mi-am petrecut cea mai friguroasă noapte de până acum..

Magia Crăciunului nu se risipise. Deși se făcuse deja 2017, sub brad încă aveam cadouri etichetate, dar nerevendicate. Vai, și se apropia Boboteaza, și bradul meu se ofilea, cu fiecare zi ce trecea, tot mai tare. Nici nu era de mirare, având în vedere că nu avea nici cea mai mica sursa de apă bradul meu viu (bine bine, mai mult mort..), dar hand made. Și eu tot așteptam să se întâmple ceva, orice. Sărbătorile nu se puteau termina așa, sec.

Boboteaza s-a ținut de cuvânt anul ăsta mai tare ca oricând și a adus gerul.. ăla de crapă pietrele și-ți îngheață mucii-n nas. Ce să și faci pe un asemenea frig? Nu mă așteptam să-i admir chipul  în luminile colorate ale bradului meu, dar uite că asta am făcut. Cu un pahar de șampanie în mână în care am pus cidru de pere (fiindcă seamănă izbitor de bine cu șampania) și un mix indie-rock pe fundal, îl priveam cum mă privește. Nu ne vorbeam. În liniște, îmi luam rămas bun de la serile ca aceea. Mă hotărâsem în taină că nu mai am răbdare, după ce prezența lui nu mi-a mai stârnit  valurile de iubire de altă dată. Când mixul a devenit insuportabil de trist, l-a schimbat. Prea se potriveau toate versurile cu tăcerea noastră.

15820316_1407200969299764_274359214_n

După ce a adormit, l-am mai privit o bucată de vreme. Visasem seara aceea, dar în visul meu îl priveam cu dragoste. Luminițele colorate îi schimbau culoarea buzelor și a obrajilor. Nu simțeam nimic: nici iubire, nici tristețe. Mă blocasem de parcă aș fi vrut să opresc timpul exact în momentul acela.

În zori afară erau -23°C. M-am trezit în brațele lui și nu mi-era frig. El purta șoșetele ce i le lăsase Moșu tocmai sub bradul meu și tricoul ce-l avea la mine. Totul era natural, dar o întrebare mă bântuia: unde a fost până acum?

I-am păstrat de atâta vreme loc în viața mea, încât m-am obișnuit cu golul creat. Poate că e vremea să renunț. Îl iubesc și o să-l mai iubesc o vreme, dar poate că e vremea să nu mai am răbdare și încredere.