Eu merit un trandafir rosu în Centru Vechi

M-am simțit atât de vinovată în seara în care eu  am primit o floare și colegele mele nu. Eram pentru prima dată în Centru Vechi din București și am primit un trandafir roșu în miez de noapte. L-am așezat timid pe masă, sperând să nu atragă prea multe priviri. Toții colegii l-au văzut, însă ospătarul nu; a așezat frapiera fix pe el și l-a rupt. Dar eu primisesem un trandafir roșu pe care îl vroiam înapoi întreg, iar bărbatul ce mi l-a dăruit plecase deja fără să vadă sfârșitul tragic al florii. Așa că mi-am cumpărat altul, spunându-mi în sinea mea că eu merit un trandafir roșu în Centru Vechi.

Eu merit și atenția specială de care am avut parte în ultimele zile. Și promovarea o merit, cu tot cu cartea nouă de vizită pe care scrie atât de frumos (…) MANAGER. Mă temeam atât de tare și acum totul e atât de limpede. Eu merit să fiu fericită, să mă stresez mai puțin și să iubesc mai mult.

Da, inima mea încă se mai frânge din când în când din pricina câte unuia care vine, promite și dispare. Dar nu e oare natural să simți?

Habar nu aveam cât de neștiutoare eram și nici câte am ratat până în momentul în care un orgasm m-a făcut să plâng. Nu știam că sentimentul acela există, nu știam că atâta plăcere este posibilă și nici că avem cu toții acces la ea. Până atunci eram blocată într-o lume mecanică și de gheață. De atunci simt: iubesc, sufăr, doresc.

14435151_1308878199132042_7648518691185839334_o

Viața mea nu e nici pe departe urâtă. O prietenă mă compătimea din prisma job-ului care mă duce de acum în fiecare zi în alt oraș. Și mie-mi era frică; nu îmi mai este. Joia trecută am primit un trandafir în Centru Vechi; duminică un alt el mă ducea de mână să văd zăpada în vârf de munte; peste două zile voi avea o escapadă cu fetele.

Merit să fiu fericită. Merit să am tot ce îmi doresc.. și dacă, din când în când, inima mea se frânge puțintel, o face doar pentru a-mi aminti că sunt la fel de umană ca toată lumea. Până și Superwoman are câte o bad hair day.

Dacă încă nu l-am cunoscut pe acel el care să-mi țină mâna prin toate anotimpurile, nu înseamnă că sunt mai prejos decât toți cei aflați în relații. Experiențele mele completează lipsa lui. Va veni și vremea lui..dar nu azi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s