Femeia ping-pong

ImagePentru EL nu ai fost suficient, EL a vrut altceva. În mijlocul drumului ce pornește în sute de direcții, nici una înspre casa LUI, ai ales la întâmplare o cărare. Erai dezorientată și, evident, ai ales prost. Dar nu știai asta atunci. Credeai că ai nimerit-o din prima.

Noul-el era doar de umplutură (te amăgeai), astupa craterul lăsat de EL și ție îți convenea peticul. Dar noul-el avea alte planuri pentru tine. În viața lui ai fost doar o pală de vânt: nu erai, ai apărut și a trebuit să pleci. Te-a pasat amicului lui, că și lui i-ar fi prins bine o gură de aer proaspăt. Tu te-ai dus voioasă. Bine că te-a vrut cineva, oricine! N-a mai contat că ei te-au pasat de la unul la altul. Preț de câteva ore aparțineai a ceva despre care credeai că ar fi putut fi real.

În partida lor de ping-pong, tu ai fost singura care s-a izbit de masă și de fileu și de palete. Ziceai că nu e chiar așa de dureros; dureros a fost când te-a trântit EL în mijlocul drumului ce duce în sute de direcții. În mijlocul partidei, tot pe EL l-ai urât pentru durere; din cauza LUI ai ajuns așa. EL este singurul vinovat pentru absolut TOT ce ți se întâmplă rău, ai hotărât atunci pe loc!

Iartă-L acum dacă ai puterea! Iartă-L sincer și te vei elibera. Nu-L mai ține captiv în inima ta, chiar și pentru a-L învinui. Nu-L mai scrie cu majuscule, nu mai e absolutul tău.

Și nu mai fii mingea lor de ping-pong, lasă-i să joace singuri. Ridică-te din mijlocul drumului, deschide ochii, studiază direcțiile, mai rămâi un pic pe loc dacă nu ești sigură care e calea. Calea se va arăta cu siguranță. O vezi deja, dar îți vine greu să faci primul pas. Iartă-l și vei vedea că pașii ți se vor îndrepta numai înspre direcția cea bună. Uite că, timid, ai reușit să faci din EL – el. Felicitări!

(Milton Avery, Ping Pong Players)

Anunțuri

Te lasă să-l lași

Bun, v-ați văzut, v-ați plăcut, v-ați testat, v-ați … săturat?

Când începi o non-relație știi exact în ce te bagi și-ți spui atunci că știi ce faci, că nu o să ai pretenții, că e așa numa’, de plictiseală. Dar timpul trece și, după câteva luni, se învechesc ingredientele. De partenerul tău de non-relație nu mai îți este tocmai egal, te-ai obișnuit până acum cu el. Începi însă să ai și alte nevoi: hai să ieșim și noi în lume, că parcă m-am săturat de atâta stat în casă. Evident, propunerea nu implică ținut de mână și gesturi tandre în public. Nici nu e cazul, doar sunteți prieteni cu beneficii, nu? Dar parcă începi să vrei să încerci și altceva. Te-ai săturat deja de patul lui de-acasă, cearșafurile clar nu îți mai zâmbesc, terasa nu ți se mai pare așa o avuție și câinele lui ți-e mult prea drag. Vrei acum să vezi lumea cu el în stânga ta, vrei să te infiltrezi printre amicii lui, vrei să aparții unui statut demn de tine.

Vrei iluzia ce el o vinde, iar el îți vinde iluzii în serie. Cu doar o literă, îți oferă TOT: mergem, facem, dregem, vorbim, gătim, dormim. Știi că nu e adevărat un cuvânt din tot ce-ți spune, dar îl lași totuși să vorbească așa. Sună bine. Îți spui că o face fără intenție, și totuși plantezi în tine sămânța speranței: și dacă totuși e așa? Când vine momentul să acționeze precum el singur a propus, dispare un timp. Îți cere apoi iertare că a dispărut, are toate explicațiile la îndemână. Tu nu ai ce să-i ierți, doar nu are vreun angajament luat în fața ta. Ajungi chiar să te enervezi că a avut tupeul să-ți spună acel „iartă-mă”. Imediat după, urmează propuneri și mai pompoase; tu ești în continuare disponibilă pentru tot ce-ți propune. Deși pregătită pentru dezamăgire, tot te întristezi când dispare iar.

Nu-l înțelegi. Alegi să-l lași să plece. Nu-l mai cauți, dar știi că o vreme încă te poate căuta fără să-l refuzi. La urma urmei, asta era întelegerea inițială, nu?

Image

Bărbatul second-hand

ImageÎn viață, măcar o dată, ajungem să cumpărăm obiecte la mâna a doua. Cu siguranță, în copilărie am moștenit îmbrăcămintea și manualele fraților mai mari ori a verișorilor. Nu găsim nimic greșit în a folosi bicicleta unui prieten într-o zi de vară, ori clăparii și schiurile altuia într-una de iarnă. Putem să bem apă din cana unui coleg fără nici o problemă, fără să gândim că buzele altuia au atins pentru prima dată marginile ei reci.

Dacă suntem atât de obișnuiți cu marfa second-hand din viața noastră, de ce avem așa o problemă în a accepta oamenii second-hand în viața noastră? Evident, gândirea e învechită rău: nu vorbești cu x sau y pentru că e divorțat(ă). Și de ce să nu vorbești? Oare pentru că riscul de a te îndrăgosti e prea mare?

În viața mea anterioară glumeam și eu așa: Mie nu-mi trebuie un bărbat second-hand! Ce alta aruncă la gunoi, eu nu culeg! Problema cu tot ce spui (indiferent că e glumă sau nu), conform legii atracției, e că într-un fel sau altul se împlinește. Am ajuns chiar eu să fiu o second-hand, într-o variantă mai light, vechitura altuia în căutare de nou stăpân. Dar, aflată acum pe malul celălalt, nu mă mai pot descrie așa cu atâta ușurință. Eu nu sunt second-hand, eu sunt vintage. 🙂

Spunea azi o prietenă, pe când ne întorceam din mica excursie spontană în care ne-am aventurat pe la amiază, că întoarcerea în oraș o deprimă. În gând, am aprobat-o. Tot ea, fată frumoasă și singură, a continuat apoi: Bărbații sunt precum locurile de parcare: cele bune sunt luate, cele libere sunt pentru handicapați (sună urât dar se potrivește cu contextul).

Mi-am spus că target-ul meu este format strict din bărbați cu vârsta peste 30 de ani și cu anumite calități. Deși nu vreau (încă) să fac asta, poate că e momentul să accept faptul că bărbații liberi din grupa de vârstă pe care o caut sunt, marea majoritate, divorțați și cu copii. Ce pot face dacă pe toți i-a apucat însurătoarea cam devreme și pe negândite?! Nu știu încă dacă sunt suficient de dispusă să accept un bărbat second-hand. Dar apoi stau și mă gândesc: dacă relația anterioară nu a funcționat și dacă sunt copii la mijloc, nu mai are oare bărbatul acela dreptul la viață de cuplu (valabil și viceversa)? Cine sunt eu să le spun bărbaților second-hand stop joc?! Dar dacă ajung să calculez doar pensia alimentară, cadourile și timpul petrecut alături de copil/copii înseamnă că în el văd doar un bărbat second-hand, și nu doar BĂRBAT.

Am cunoscut un asemenea bărbat. Vorbind despre el, cel mai des am primit următoarea replică: Da’ și normal că are tot dreptul să-și refacă viața. Dar de ce neaparat cu tine? Lasă, că tu poți/meriți mai mult de atât!

La un moment dat toți suntem second-hand, indiferent dacă am trecut printr-un divorț sau doar o despărțire. Cu toții am aparținut unei persoane care apoi a hotărât că am ieșit din trend, ori că nu mai dăm bine la public. Cu toții ne-am debarasat măcar o dată de cineva de care ne-am săturat. Cu toții suntem second-hand, chiar și eu. Și atunci, de ce e atât de greu să acceptăm un astfel de om lângă noi? Oare pentru că, prin el, ne vedem adevărata noastră uzură?

Image

Între ieri și mâine

Image

Uneori ochii trebuie să stea închiși pentru că e mai sănătos așa. Uneori trebuie să-ți asculți doar instinctul. Uneori trebuie să-i permiți inimii să preia controlul. Uneori trebuie să te lași dus de val.. chiar dacă știi că e foarte posibil ca valul să te izbească de stânci. Uneori trebuie să faci lucrul ăla de care știi prea bine că e greșit.

Și știi de ce trebuie să faci asta? Pentru că fiecare moment e unic și nu o să te mai întâlnești cu el altă dată. Trebuie să faci asta pentru că nu întinerești, pentru că nu te poți întoarce în trecut. Șansele vin rar de două ori sub aceeași înfățișare. Fă ce-ți dictează azi inima, nu te mai gândi atât la părerea celorlalți. Altfel, mâine vei regreta.

Ieri am fost între trecut și viitor. Ieri m-am lăsat condusă de dorință și nu de rațiune. Mâine e încă un mister. S-au deschis mai multe uși. Un prieten îmi promitea săptămâna trecută că începe el lanțul lucrurilor bune din viața mea. Și asta a și făcut. După contribuția lui, atât de valoroasă spiritual și material, adusă vieții mele (despre care nu pot vorbi încă), azi au urmat și altele. Deși experiența zilei de ieri mă face și azi să tresar, și ziua de mâine mă bucură nespus, azi aleg să fiu fericită cu alegerile făcute. Bune ori rele, sunt alegerile mele. Păcătoase sau nu, mă reprezintă. Îmi recunosc slăbiciunile.

Nu întineresc. Dacă azi nu-mi urmez inima, atunci când?

Uneori, ar trebui să mai închid și eu ochii… Prea multe văd.

Bărbatul-anestezic

ImageCând îl pierzi pe marele EL, dragostea vieții tale de până atunci, soarta îți va pune repede înainte un „altul”. Viața e echilibrată: când pierzi într-o parte, câștigi în alta. Poate acest „altul” nu e ce căutai, dar e exact ce ai nevoie în situația dată.

Bărbatul acesta, anestezicul, apare în toiul suferinței, când până și Celui de Sus i se face milă de tine și hotărăște că ai nevoie de o pauză. Vine de nicăieri parcă și oferă tot odată.

Bărbatul-anestezic este tot ce EL nu a fost și oferă tot ce EL nu a oferit. Prezența lui e de scurtă durată, dar e suficientă pentru a o resimți preț de câteva zile. El e pansamentul ce alină instant durerea. Atenție, o alină, nu o face să dispară! Mai bine spus, bărbatul-anestezic amorțește simțurile. Partea cea mai bună alături de acest bărbat este că nu-ți dă șansa să ajungi să-i cunoști defectele. Și nici nu vrei să faci asta. Vei știi și tu că acesta e rolul lui în viața ta și, chiar și așa, te vei atașa de el, dar nu într-un mod romantic. Vei accepta însă tot ce îți oferă.

Nu-l căuta în momentele tale de disperare. Nu-l suna când ajungi să-ți înghiți mucii de la atâta plâns. Vorbește-i mai puțin de EL.

Vă veți vedea doar când el te va căuta. Când nu te va căuta fizic, îți va transmite exact ce vei avea nevoie să auzi și asta te va mai anestezia puțin. Bărbatul acesta își cunoaște prea bine rolul.

Tu nu te vei abține și vei vorbi despre el. O vei face pentru că apare mereu când ai nevoie de el și vei vedea semne în asta. O vei face pentru a te lăuda că nu mai ești singură. O vei face pentru a te minți conștient că aparții unei… relații (?). O vei face pentru că trebuie să vorbești și despre altcineva (deoarece toți din jurul tău s-au scârbit deja să te audă vorbind de EL).

Dar bărbatul acesta nu te va săruta în public, nu te va prezenta prietenilor săi, nu va vorbi despre tine și nu îți va face cadouri. Bărbatul acesta te va căuta doar în momentele lui de singurătate. Bărbatul acesta știe că, de fapt, TU ești anestezicul lui.

(sursa foto)

Stop! El a schimbat brusc direcția

1758044c6f9f5609b79f6e77bdcaf984

Oamenii renunță la oameni. Brusc. Fără motiv. Fără explicații.

Mi s-a întâmplat și mie cum li s-a întâmplat și altora. În ultimul an am auzit asta de prea multe ori. De fiecare dată, vestea a venit ca un fulger deoarece a fost vorba de cupluri pe care mi le imaginasem îmbătrânind împreună, oameni croiți unul după celălalt. Am ajuns la concluzia că lumea a înnebunit. Cumva, parcă s-au deschis granițele sexului. Totul e permis, cu oricine și oricând.

Am văzut bărbați care s-au îndrăgostit brusc, bărbați care în urma unor aventuri pasagere au ajuns la concluzia că ce au acasă nu mai este de actualitate, bărbați care au vrut pur și simplu altceva. Am văzut și două cazuri în care ele au fost cele care au schimbat brusc direcțiile. Din toți aceștia, un singur el s-a întors plângând la ea; și ea l-a primit.

În lumea în care trăiam (aia roz și pufoasă), eu credeam tot. Aveam atâta încredere încât aș fi făcut orice pentru noi, pentru binele nostru suprem. Am crezut atât de mult încât am ajuns să nu mai cred nimic. Am crezut până a schimbat direcția.. și, chiar și după, încă l-am crezut o vreme.

Înțeleg dorința de diversitate, am trecut și eu prin asta, dar care sunt motivele care duc la o schimbare atât de bruscă? Mi-a spus că sunt minunată, că am oferit tot ce-și poate dori un bărbat, dar, chiar și așa, vroia altceva. Altceva, ce?! Cu siguranță el încă nu are răspunsul. Probabil nu-l va avea niciodată. Încă nu e fericit, așa cum caută să fie. În schimb, eu știu în continuare ce vreau. Cel alături de care vreau să se întâmple va fi un altul, dar dorința mea rămâne aceeași. Gusturile mele, dorințele mele, visele mele sunt aceleași. De ce eu știu si el nu?

Dar nu despre el vroiam să scriu. I-am promis că nu o voi mai face.

Valul ultimelor despărțiri m-a pus pe gânduri. Cea mai recentă m-a șocat și afectat într-un anume fel. Nu pot scrie despre asta. S-a încheiat, cu această ocazie, și o etapă recentă și absolut necesară din viața mea. O etapă fericită și plină de lecții de tot felul. O etapă a cărei amintire vine sub forma unui parfum pe care îl mai simt din când în când.

Oare din ce aluat sunt făcuți bărbații ăia care știu exact ce își doresc? Cum îi recunosc? Și, foarte important, de ce am eu magnet numai la nehotărâți?

Serena a mea

Avem aproape 9 ani de când ne cunoaștem. Tot atâția de când ne iubim. Vorbesc de Serena a mea.

ImageNe-am cunoscut de ziua mea. Era Crăciun și împlineam 19 ani. Sora mea era prea ocupată atunci cu un handralău și m-a convins să ies, de ziua mea, cu colega ei de muncă pe care nu o cunoșteam. Am mers mai mult pentru a nu sta în casă. Am stabilit telefonic ora și locul unde ne vom vedea. Ea nu locuiește în oraș și i-am spus în mare zona. Era cu mașina și a oprit destul de departe de strada mea. Era frig și eu eram prea dezbrăcată pentru noaptea aceea. Un Tico alb aștepta cu motorul pornit.

Ea o fi, mi-am zis.

Am intrat în mașină, m-am așezat pe bancheta din spate și apoi m-am prezentat. Mirosul mașinii ei mi-a rămas în memorie. Ea venise cu o domnișoară. Drumul până la club a fost ciudat; chiar nu aveam ce să povestim. Apoi s-a întâmplat ceva, nu știu. Din acea seară am rămas cele mai bune prietene. Între timp, Tico-ul a fost înlocuit cu o mașină ce a trecut prin toate botezurile posibile.

În cei aproape 9 ani am avut vreme să ne petrecem toate concediile împreună, toate sărbătorile, aproape toate Revelioanele. Alături de ea am trecut prin momente grele, prin zile triste. Mai multe au fost însă zilele fericite, momentele de nebunie sinceră. Lângă ea sunt în largul meu. Din partea ei primesc doar răspunsuri sincere, oricât de dureroase ar fi.

Am făcut împreună cele mai mari nebunii posibile. Oricât de tâmpită a fost ideea, mi-a stat alături în seara în care mi-am pierdut, intenționat, buletinul acasă la un el doar pentru a-l face să mă observe. Am rupt inimile polițiștilor de pe autostrada ungară, pentru ca apoi să ne escorteze o bună bucată de drum. Am participat împreună la cele mai sălbatice petreceri din stațiunea franceză unde ne petrecem concediile de iarnă; am miorlăit tot drumul de la pârtie până la hotel; am făcut sensul giratoriu la pas în mijlocul unui viscol; am urcat treptele alea blestemate în patru labe, pentru că alcoolul din sânge nu ne permitea mai mult. Am mers împreună la poliție, râzând în hohote (după o noapte de plâns), în dimineața de după furtul poșetei . Ne-am pus la punct alibiurile până la ultimul detaliu, de câte ori a fost necesar.

Am plâns împreună pe o bancă din Centrul Vechi al orașului, cu sticla de wiskey într-o mână și pachetul de țigări în cealaltă, în noaptea în care visul ei s-a sulberat. Vom face același lucru în noaptea în care și al meu vis se va spulbera (și mă tem că nu mai e mult până atunci). Banca ne așteaptă, știu. Cred că, printre lacrimi, am și cântat.

Ne-am dat una alteia „n” sfaturi pe care nu le-am mai respectat în veci. Am stabilit, de comun acord, că suntem din titan și nimic nu ne mai poate dărâma (bullshit, ne mai prăbușim și noi din când în când). Sunt zile în care nu ne vedem și nu ne sunăm deloc. Sunt apoi zile în care preț de câteva minute părăsim locul de muncă pentru a fugi una la alta. Nu avem neaparat ceva să ne spunem, dar trebuie să ne vedem.

Azi e ziua ei. Serena a mea trece la capitolul următor. Cred că de acum urmează fericirea ei, aia adevărată. E vremea să fie așa. Și eu promit să fiu acolo: să o țin de braț dacă are nevoie, să-i dau sfaturi pe care nici eu nu le urmez, să beau și shoot-ul ăla care sigur îmi va da peste cap stomacul (dar trebuie băut că, deh, așa e filmu’), să râd cu ea, să plâng cu ea, să mă bucur de bucuriile ei.

Promit de asemenea că urmează și poza aia pe care eu am visat-o: pe canapeaua din livingul ei, ea mireasă, eu lângă ea. Fețele ne vor fi în umbră și lumina va cădea pe sticluțele mici de Jager, cu care închinăm.

Serena, să trăiești mai mult decât mine!

Image