În umbra lui Shakespeare

Cu doar o zi  înainte să plec din țară umblam, fără direcție, prin oraș. Nu aveam bagajul făcut și nu-mi venea nicicum să mă apuc de el. Călătoria asta urma să fie dulce-amară și-mi era frică de ce avea să-mi aducă viitorul. O decizie mare mă aștepta la finalul călătoriei și, oricare ar fi fost ea, mă speria incredibil. Așa că am ales să nu mă gândesc prea mult, cel puțin nu în ziua aceea.  Undeva, pe la mijlocul străzii cu castani, m-am întâlnit cu Alex. Fiind în prag de nuntă și ocupat până peste urechi cu asta, nu ne văzuserăm de ceva timp. Dar chiar și așa prins în gândurile lui cum era, mi-a înțeles privirea fără să întrebe ceva. Pașii ni s-au îndreptat spre mașina lui parcată câțiva metri mai încolo.

– Am puțină treabă pe lângă casă. Îți aduc un șezlong din pod, îl pun unde vrei tu în curte și-ți dau să citești o carte bună. Așa nu mai umbli brambura prin oraș și îmi termin și eu treaba. E ok?

– E foarte bine, mulțumesc!

Era prima zi cu adevărat caldă și i-am cerut să-mi așeze șezlongul în mijlocul curții, să mă pot bucura de soare. Mi-a adus apoi un pahar cu suc și o carte, destul de groasă:

În umbra lui Shakespeare

– Un roman istoric din Transilvania – 

Mi-a fost așa cumva să îi spun că mie nu-mi plac cărțile istorice, după ce s-a dat peste cap pentru mine, așa că am deschis cartea și am început să citesc:

Londra 2012,

Era frig în acea seară de septembrie, iar ceața lăsa să se întrevadă doar pereții caselor din Londra, care (…)

Peste câteva ore aveam să fiu și eu în Londra. Ce coincidență! Sau poate era un semn?

Nu mi-am lăsat gândurile să zboare iar la dilema cu care mă confruntam și am citit mai departe. Începutul descria o biserică din Londra despre care se suspecta că adăpostește mormântul celebrului William Shakespeare, o clădire misterioasă, cu zgomote ciudate ce veneau din criptă. Acțiunea s-a mutat apoi în Baia Mare a anului 1597, cetatea dracului. Locurile semănau și nu prea cu orașul în care locuiesc de 30 de ani. Devenea interesantă cartea. Acțiunea s-a mutat iar, de data asta în Băiuțul anului 2012. Deși planurile erau total diferite, ceva la unea și simțeam că am să înțeleg mai bine capitolul următor. Mă prinsese cartea rău de tot.

– Am terminat, putem să ne întoarcem în oraș.

– Lasă-mi cartea, te rog. Vreau sa o citesc în Londra.

– Chiar nu pot, vezi și tu că abia ce am început-o și eu. După ce o citesc, promit că ți-o împrumut.

– Ce rău ești!

A doua zi am plecat în Londra. Aveam în plan să caut biserica St. Leonard despre care citisem în carte. N-am reușit. Am hotărât mai repede decât credeam că nu vroiam să mă mut în Londra. Decizia m-a sfâșiat, pentru că a reprezentat sfârșitul unei relații la distanță și despărțirea de un bărbat pe care îl iubeam din tot sufletul. Am uitat de biserică și de carte. Întoarsă în țară, nu am avut putere nici măcar să merg la nunta lui Alex. M-a înțeles. Oricum, mereu am simțit că soția lui nu a agreat niciodată prietenia noastră și știam că nu aveam să mă simt prea bine la nunta lui. Ce-i drept, nici noi nu ne-am înțeles uneori prietenia.. dar asta e altă poveste.

Primele două luni după întoarcerea în țară am suferit ca un câine. Apoi mi-am zis că trebuie să fac ceva, să-mi găsesc o activitate. Problema era că nu aveam forță nici să scriu, nici să pictez. Am încercat să citesc cărțile ce le-am citit în urmă cu câțiva ani, când am trecut prin altă despărțire, dar nici pentru acelea nu am avut răbdare. Și așa am lăsat să treacă toată vara fără să am grijă câtuși de puțin de sufletul meu.

Luna trecută căutam să cumpăr rechizite pentru a le putea apoi duce unor familii ce aveau mare nevoie de ele. Știam că nu prea aveam șanse să găsesc cel mai bun preț în librării, dar totuși am intrat în una. Tot învârtindu-mă pe acolo mi-am amintit de cartea ce mi-a captat atenția cu câteva luni în urmă. Vânzătoarea mi-a spus că au primit-o în două serii, dar s-a epuizat de fiecare dată. Supărată, am plecat spre o altă librărie. Spre surprinderea mea, am primit același răspuns. Am început să o caut la toate librăriile din oraș. Norocul a dat peste mine într-o librărie de cartier unde am găsit și cumpărat ultimul exemplar. Ajunsă acasă, abia am așteptat să descopăr secretul ce-l ascundea cartea.

Am citit pofticioasă aproape jumătate cartea când mi-am amintit că am de călătorit iar, așa că am lăsat-o cu greu din mână . Am „topit-o” pe avion, după o serie de hiiii și ioiiii ce mi-au scăpat cu voce tare. Doamna de lângă mine a sărit ca arsă când m-a auzit; stăteam la geam și a crezut că a pierdut avionul un motor sau ceva pe-acolo. Lacrimile de la final le-am mascat fără succes cu palma stângă. Am strâns cartea tare la piept. Ultima dată când am simțit asta a fost citind Umbra Vântului lui Carlos Ruiz Zafon. Dar de data asta era diferit. Am să vizitez toate locurile din carte, mi-am spus, și am să caut și autorul. Dacă tot ce citisem era adevărat, atunci în brațele mele se afla ceva realmente revoluționar.

Acțiunea cărții m-a purtat, în veacuri diferite, prin Baia Mare, Cavnic, Londra, Amsterdam și multe alte locuri. Secretul din spatelor cuvintelor m-a făcut să-mi ridic o grămadă de întrebări: o fi oare chiar așa? Toate câte sunt descrise acolo sunt adevărate: balconul acela există (că doar trec pe lângă el săptămânal), minereul acela chiar s-a furat, pecetea orașului la fel, turistul chiar s-a aruncat de la fereastra hotelului Mara.. atâtea coincidențe!

Nu e datoria mea să dezvălui secretul cărții, trebuie să îl descoperiți chiar voi. Pot doar să vă asigur că mie mi-a dat lumea peste cap.

in-umbra-lui-shakespeare-9

Anunțuri

Lucrurile simple-s pentru restul. Mie-mi place să mă complic

Ce farmec au lucrurile servite pe o tăviță de argint? Un platou plin pus în fața ta îți va stârni instant poftă și-l vei devora numaidecât. Și vei lua din el tot ce îți va pofti inima. Încet, vei începe să simți că-ți e de ajuns, și totuși vei mai servi puțin. Ajuns la preaplin, vei face semn să-l ia urgent din fața ta deoarece imaginea lui nu-ți va mai stârni nici poftă, nici dorință.

Eu zic că așa e și cu dragostea. Când e prea ușor și lucrurile sunt prea simple, te saturi. Când totul îți vine pus la picioare, parcă nu mai oferă aceeași satisfacție. Ia zi, tu, cel/cea în relația stabilă de ani de zile: când te-ai bucurat ultima dată cu adevărat și cu toată inima să-ți vezi jumătatea intrând pe ușă? Când i-ai sărutat buzele ultima dată cum o făceai la început? Când ți-a dat fiori ultima dată amintirea nopții trecute?

232dee4221e2b776c1c12a605f8eb633În fosta mea relație am greșit exact așa. A fost totul prea ușor: ne-am văzut, ne-am plăcut, ne-am gustat, ne-am atașat. Prea a fost totul pe fast motion. Prea repede am consumat începutul. Prea ne-am grăbit către tot restul vieții. Poate am fost eu flămândă și am devorat tot, poate el, poate amândoi. Ne-am lăsat prea repede pradă dorinței. Prea le-am avut toate pe o tăviță de argint. Încă de la început am fost sortiți pieirii. Văd asta abia acum.

Un prieten îmi povestea ieri că a părăsit recent o fată ok (din toate punctele de vedere) pentru că, după doar o săptămână, îl numea „iubitul meu”, fapt ce i-a ridicat semne de întrebare. Tot el mi-a spus că aceeași fată i-a oferit mult prea repede prăjiturica (citește „Poartă-te ca o lady, gândește ca un bărbat” de Steve Harvey și vei înțelege ce este prăjiturica), mult prea în viteză și într-un cadru mai mult decât neadecvat. Deși a acceptat cu plăcere ce i s-a pus pe tavă, la foarte scurt timp a avut senzația de preaplin și a renunțat să se mai vadă cu ea.

Povestea lui mi-a servit ca lecție pentru sentimentele prin care trec: cred că m-am îndrăgostit. S-a întâmplat în urmă cu 3 săptămâni și povestea e, evident, complicată. Mi-am dat răgaz cele 7 zile în Țara Bască să-mi treacă. Nu mi-a trecut. Nu-mi rămâne decât să o iau încet, să văd ce va fi. Și nici nu cred că vreau să fie ușor. Vreau, de data asta, să gust cu adevărat fiecare sărut ce va fi să fie al meu. Vreau să tresar gândindu-mă la el, vreau ca pielea mea să țină minte urma mângâierilor lui. Off ce departe sunt toate acestea de mine și cum le vreau pe toate acum!

Și totuși, în momentul acesta știu doar că sunt un pic mai aproape de momentul în care ne vom vedea decât eram ieri.

Mi-e bine! Mulțumesc!

La sfârșit de vară viața mea socială a evoluat spectaculos. În ultimele 4 săptămâni am participat la mai multe petreceri decât în ultimul an.. și mă refer strict pe plan local (ce-a fost la mare, la mare a rămas). Am dormit prea puțin în vara asta și partea bună e că, încă, nu simt oboseala acumulată (hehe, am inima nouă.. la propriu).

pool partyFiind august, o mare parte din prietenii mei ce s-au stabilit în alte țări au venit acasă în vacanță. S-a întors și sora mea cu familia pentru câteva săptămâni. Am cunoscut-o pe aia mică și deja mă topesc și după ea. Cea mare (care, de fapt, nu e chiar așa mare, dar e mai mare decât aia mică… hai că v-am zăpăcit) vorbește mai mult decât credeam eu și îmi pune întrebări care mă blochează. Sunt așa de fericită zilele astea: citesc o carte absolut minunată, port pe mână brățara celor 7 chakre și sunt curtată de un bărbat misterios pe care se pare că l-am refuzat foarte ferm vineri seara (Ei, dar cine își mai amintește exact cu cine am socializat sau nu vineri seara? Eu nu!!).

bratara 7 chakreÎmi spuneau prietenii mei că au impresia că viața mea e foarte asemănătoare cu cea a lui Carrie din Sex and the City. Este, nu pot nega!.. minus zgârie norii, cum au spus tot ei. Îl am și pe Mr. Big al meu, doar că relația noastră nu e chiar atât de vulcanică (să nu fie EL Mr. Big al meu?). Îmi place la nebunie să locuiesc singură, îmi place de mor garsoniera mea shabby chic. Până și noul-EL e de acord că, așa modestă cum e, e foarte primitoare (cred totuși că prezența mea l-a făcut să ajungă la concluzia asta mai mult decât dotările locuinței).

vaza mea cu floriÎmi place rutina asta nouă: ajung seara acasă, îmi aprind lumânarea roșie, îmi torn un pahar de Chardonnay, pornesc Radio Montecarlo2 și citesc puțin din cea mai frumoasă carte pe care am citit-o anul acesta: Arhangheli 101.

Mi-e bine! Mulțumesc!

Marea lor / marea mea

Marea nu-ți aduce o iubire de-o vară cu fluturi în stomac, nu la 25+. Marea îți aduce, în cel mai fericit caz, o aventură (două-trei) de-o noapte care te conduce din toiul petrecerii spre plajă / șezlong / banană (Da, banana aia gonflabilă pe care ai călărit-o pe la amiază cu toată gașca prin valurile mării fără să bănuiești că urmează runda 2 la noapte. Ce, voi nu???… upss).

10523745_824836980869502_733202007_nLa mare, e mai simplu să „pescuiești” o întâlnire decât să găsești un loc bun unde să-ți întinzi prosopul. Șansele fetelor sunt întotdeauna mai mari în direcția asta. Daniel din Fetești, George din Botoșani ori Vio din Zalău reprezintă doar o mică parte din „marea” de oferte (vorbesc de ei deoarece, din toți cei pe care i-am cunoscut, ei mi-au rămas în minte.. și am cunoscut câțiva). La mare, flirtatul e o nevoie la fel de reală ca foamea.

Marea e locul unde fiecare se reinventează, unde poate fi cine și-a dorit mereu să fie, dar nu a muncit suficient în direcția asta. Chiar și eu m-am recomandat ca fiind o scriitoare de renume microscopic care publică, ocazional, articole în presa locală. Sună mai bine decât vânzătoare de pantofi, nu-i așa 🙂 ?

Mie marea mi-a oferit șansa să ies din carapace. Până să ajungă noul-EL, am avut 2 zile în care am „agățat” și m-am lăsat „agățată”. Cât de departe am ajuns cu flirturile? Voi păstra informația asta pentru mine. Noul-EL a înțeles însă partea mea libertină și a dat curs fanteziilor mele: nudism lângă epavă, curs de dans la bară (După excursia din Alpii Francezi de anul acesta, când mi-am testat calitățile de dansatoare după mult prea multe shoot-uri, un curs de dans a fost chiar binevenit. Mulțumesc Oradea Pole!), plimbări nocturne prin nisipul ud. Am ales deseori liniștea plajelor goale în detrimentul celor ticsite de oameni și muzică. Am citit cărți bune (Mulțumesc îngerului meu că mi-a împrumutat cartea Domnului Radu F. Constantinescu.. a fost o reală plăcere să-l citesc așa, tipărit).

Costinesti2

Dacă marea lor, a restului lumii, e cea comercială, marea mea e cea originală. Iubesc sunetul valurilor și a pescărușilor. Iubesc senzația nisipului între degete. Și da, iubesc mirosul de alge în putrefacție.

Unghii roşii pentru zile grele

image

În urmă cu câțiva ani am văzut un film ce se numea (şi sper să nu greşesc) „Ruj roşu pentru zile negre„. Filmul era despre o tânără femeie ce a trecut prin iadul cancerului mamar purtând mereu ruj roşu. Mi s-a părut foarte motivantă ideea şi mi-am propus să încerc şi eu ceva asemănător.

Natura m-a înzestrat cu buze groase şi nu mă prinde bine deloc rujul, indiferent de culoare; nu am purtat ruj niciodată. În schimb, îmi place la nebunie să am unghiile roşii.

În ultimii 2 ani, de unghiile mele s-a ocupat verişoara mea. Este foarte talentată şi nu-mi pot imagina să merg la altcineva. Doar că, de data asta, mă vedeam forțată să o fac. Vedeți voi, verişoara mea, aflată în a 40-a săptămână de sarcină, abia aştepta momentul cel mare. Eu mai aveam 1 săptămână până la internare şi vroiam unghiile roşii; dar nici nu mă străduiam prea tare să caut pe altcineva. Cu toata ruşinea, am sunat-o tot pe ea:
Ce faci? Esti bine? Naşti?
A zis că e bine, bebe nu vine încă şi că mă aşteaptă.
Iuhuu, bucurie!!!

La ora 20:30 aveam unghiile roşii. În jurul orei 01:00 verişoarei mele i s-a rupt apa. A doua zi pe la amiază eram mătuşica micuței Sonia.

Când am aflat că a născut, era să leşin. Am avut instant un sentiment de vinovăție. Spre seară m-a sunat verişoara mea şi m-a liniştit. Era tare fericită că a născut, eu eram fericită penfru ea şi pentru unghiile mele roşii; povestea a avut un happy end deci.

Ajunsă la spital însă, am realizat că zilele alea grele la care mă aşteptam nu se vor mai concretiza. Surpriză: responsabilul fericirii mele din ultimele zile m-a vizitat, m-a încurajat, m-a îmbrățişat.

Iar m-a surprins viața! 🙂

Un semn!

În ultima vreme am citit mult. Mult mai mult decât obișnuiam. Am căutat răspunsuri ori semne, orice să mă țină pe linia de plutire. O clientă mi-a recomandat „The Secret”. Nu am avut răbdarea să o citesc, am ales filmul; mi s-a părut mai ușor de urmărit. A fost prima dată când am ales filmul, în defavoarea cărții.

A doua zi am returnat cartea și apoi am ieșit la o cafea cu un prieten. El era însoțit de o amică și un prieten. La masă se vorbeau chestii mărunte, nu eram neaparat atentă la discuție; eram încă în perioada în care cădeam foarte des pe gânduri.  Mi-a atras atenția însă discuția ce s-a pornit între cei doi pe care abia îi cunoscusem. Vorbeau de legea atracției. Eu citisem (puțin) și apoi vizionasem „The Secret” tocmai cu o seară înainte. Un semn, mi-am spus. Cu o seară înainte vizionam un film despre legea atracției, apoi, la câteva ore distanță, o necunoscută îmi vorbește la cafea despre asta. Era, clar, un semn.

De ieri am început să citesc „Puterea”, continuarea cărții „The Secret”. E mult mai pe gustul meu, e mai ușor de urmărit textul. Mesajul e simplu: prin gândurile tale alegi cum va arăta viața ta de acum încolo.

Image

Destinul tău este să duci o viaţă minunată!

Destinul tău este să te bucuri de tot ce iubeşti şi de tot ce îţi doreşti, să desfăşori o activitate care te entuziasmează şi să realizezi tot ceea ce îţi propui să realizezi. Destinul tău este să ai relaţii bune cu familia şi cu prietenii tăi, care să îţi umple inima de fericire. Destinul tău este să te bucuri de toţi banii de care ai nevoie pentru a-ţi asigura o viaţă minunată şi împlinită. Destinul tău este să îţi îndeplineşti toate visele! Dacă îţi doreşti să călătoreşti, înseamnă că acesta este destinul tău. Dacă îţi doreşti să începi o afacere, înseamnă că acesta este destinul tău. (…) Dacă îţi doreşti să devii un muzician, un om de ştiinţă, un om de afaceri, un inventator, un actor, un părinte sau orice altceva, înseamnă că acesta este destinul tău!

Atunci când te trezeşti dimineaţa, tu trebuie să te simţi plin de entuziasm, ştiind că ziua îţi va aduce nenumărate realizări. Este destinul tău să râzi şi să fii plin de bucurie. Este destinul tău să te simţi puternic şi în siguranţă. Este destinul tău să te simţi bine în pielea ta şi să ştii că fiinţa ta este nepreţuită. De bună seamă, te vei confrunta şi tu cu încercări, căci rolul acestora este să te ajute să te maturizezi, dar este destinul tău să ştii cum să le faci faţă şi cum să le depăşeşti. Este destinul tău să fii victorios! Este destinul tău să fii fericit! Este destinul tău să duci o viaţă minunată!

Image

 

De cum termin de citit „Puterea”, știu exact ce urmează să citesc. Are legătură cu domnișoara alături de care mi-am băut cafeaua în acea zi și care mi-a vorbit de legea atracției.

Toate la rândul lor!

„Toate câte le cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.”

Image

Ziua proastă se cunoaște din vis.

Ce-i drept, am visat destul de urât noaptea trecută. Se făcea că nepoata mea de 3 ani a dispărut de vreo 5 zile și nimeni din familie nu s-a obosit să anunțe poliția. M-am trezit cu un sentiment de panică; dar apoi nepoata mea a intrat în cameră și m-am bucurat că a fost doar un vis urât.

La muncă am mers mai repede azi. Era soare și părea cald. Îmi aranjasem părul de dimineață cu noua mea placă (cumpărată tocmai de V Day; dar nu pentru a compensa lipsa „valentinului” meu propriu și personal, ci pentru că beneficia de o reducere substanțială în această zi). Evident, nu puteam să risc distrugerea buclelor perfecte prin acoperirea lor, așadar mi-au înghețat urechile. A urmat o durere de cap, până ce am ajuns la temperatura camerei :)).

La prânz m-am răsfățat cu o salată de spanac crud. Ziua îmi începuse ciudat, dar își revenea.  Apoi, dezastru!  Veștile proaste au început să curgă pe mail: targete nerealizate, salarii scăzute, capete tăiate. În mod normal nu o iau prea personal, dar de data asta am avut nevoie până și eu să mă descarc.

Deci, de azi a început căutarea unui job care să mă împlinească și nu să-mi taie aripile pe nedrept. Am și un ajutor de nădejde: persoana mea! Cum așa? Simplu, citește „Puterea extraordinară a subconștientului tău” – Joseph Murphy și vei  înțelege.

Image

Ideea principală este următoarea: dacă îți dorești cu adoare un lucru, trebuie să-ți imaginezi că este al tău și așa va fi.

Exemplu: îți dorești ceasul ăla, dar costă mult mai mult decât ești dispus să dai. Seara, înainte de culcare relaxează-te, eliberează-ți mintea de gânduri și apoi începe să-ți imaginezi ceasul, forma și culorile lui, cât de bine arată pe încheietura mâinii tale. Păstrează optimismul acestui gând. Gândește așa în fiecare seara și dorința va deveni realitate. Nici un minut să nu-ți pui întrebări referitoare la modalitatea în care se va întâmpla acest lucru. Se va întâmpla. Credința trebuie să-ți fie de neclintit.

Există și o condiție: obiectul dorinței tale să nu provoace rău unui semen.

Așadar, îți poți imagina gândurile mele din seara asta, înainte de culcare.

(Evident, am depus deja câteva CV-uri online și mâine dimineață în drum spre muncă voi cumpăra ziarul cu anunțuri locale.. deci, garantat mă reprofilez profesional!)

Propriul meu exemplar din această carte-minune este momentan împrumutat unei prietene, dar am găsit online câteva  paragrafe foarte bune:

Trebuie să doriți cu sinceritate să fiți fericiți, căci nimic nu este obținut fără o aspirație intensă. Imaginația controlată și încrederea vă sunt ajutoare neprețuite.

Sunteți însuși căpitanul propriului Dumneavoastră subconștient, stăpânul propriului Dumneavoastră destin. Amintiți-vă mereu că aveți puterea de a alege. Prin urmare, Alegeți viața! Alegeți dragostea! Alegeți fericirea!

Invidia, gelozia și critica sunt tot atâtea piedici care trebuie eliminate. Urmăriți să vă bucurați de fericirea și prosperitatea celor din jurul Dumneavoastră. Împăcați-vă cu Dumneavoastră înșivă și chiar cu cei mai norocoși decât voi; astfel veți reuși să eliminați treptat toate obstacolele.

„Toate câte le cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.”  Marcu 11:24