Sexul le încurcă pe toate; și nu pentru că nu știm noi să îl facem, ci pentru că nu știu ceilalți cum să îl perceapă

Bun, și e dimineața de după. Ai clar febră musculară și casa e în toate direcțiile. Pentru doar câteva minute ești extrem de fericită: a fost bine, ați fost compatibili, a fost ce ați avut amândoi nevoie. Apoi te lovește realitatea: toți cei de la chef au observat flirtul și minim trei prieteni v-au văzut plecând împreună. Era absolut evident că nu mergeți la recitatalul de poezie clasică. Pentru amândoi e clar că seara s-a bazat pe dorința matură a amândurora de a avea un soi de amiciție cu beneficii care nu o să dureze mai mult de orele acelea. Pentru toți ceilalți bârfa e prea bună ca să treacă ne-disectată. Ok, trebuia să fiți mai discreți. Dar totuși, de ce să fiți mai discreți? La urma urmei partida voastră ar trebui să vă privească doar pe voi. Chiar nu e problema nimănui câte minute ai stat tu capră ori de câte ori a dat el din cur.

Uneori sexul rănește. Și nu vorbesc acum la modul fizic. Și nici nu mă refer din punctul de vedere a unei aventuri cu o persoană căsătorită ori aflată într-o relație. Ce te faci când familia partenerului tău află de noaptea voastră de pasiune? Poate e recent divorțat și are copii suficient de mari cât să priceapă că tati a fost mult prea afectuos cu tanti aia ce nu e mami. Ori poate face parte dintr-o familie extrem de spirituală ce crede doar în sexul post marital. Ce te faci pusă fiind la perete, în fața faptului împlinit? Ți-o asumi cu pumnu-n piept? Pleci capul și te retragi? Te faci că plouă? Care e conduita ideală în astfel de cazuri? Ideal ar fi ca informația să nu ajungă la urechile celor afectați decât dacă hotărâți voi că e cazul să se știe. Minunat ar fi să nu fiți dați de gol, cu rea intenție, tocmai de cei ce știu că pot face rău prin asta. Până la urmă voi nu ați făcut-o împotriva nimănui.

Eu zic că lucrurile trebuiesc asumate cu aceeași luciditate cu care ai acceptat noaptea aceea. Da bă, am chef de-o tăvăleală, care-i problema?! Cu toții mâncăm, bem și utilizăm toaleta dar cu asta nu are nimeni o problemă. Cu toții facem sex, și e fix problema tuturor când se întâmplă.

Cu toții avem nevoie de sex, dar nu toți știm cum să-i facem față. Dacă toți facem dragoste, haideți să nu facem un război din asta.

Cea mai frumoasă zi a lui 2015

Cea mai frumoasa zi a mea din 2015 a fost 3 octombrie. Am realizat asta azi, plimbându-mă prin parc alături de prietena mea și cățelușa ei. Eram în apropierea Muzeului Satului, era soare și mi-am amintit cât de frumoasă a fost ziua aceea.

3 octombrie a picat într-o sâmbătă. Am început ziua ca oricare altă sâmbătă: clasica mea omletă cu salata de roșii lângă și o ceașcă mare de cafea cu lapte. A urmat apoi ritualul săptămânal de curățenie generală. De cum am terminat treburile gospodărești, am mers la ai mei să iau prânzul cu ei. Eram îmbrăcată de casă și afară erau către 25 de grade. Nu mai știu ce făceau prietenii mei, cât că mi-am zis ca nu pot irosi o zi așa frumoasă și e absolut necesar să fac ceva, chiar și singură. Am hotărât deci să pun în aplicare vechea mea dorință: o zi în curtea unei case din muzeul satului. M-am întors acasă cât să îmi iau cartea și am pornit spre muzeu. Pe drum m-am oprit și mi-am cumpărat și o caserolă mare de înghețată; adevărul este că terasa aia ce vinde înghețată tocmai la intrarea în parc e strategic așezată acolo de ani de buni și nu ai cum să treci pur și simplu prin fața ei.

Ajunsă la muzeu, am cerut permisiunea să intru cu înghețata și am rugat doamna de la poartă să îmi recomande o gospodărie mai retrasă unde să pot sta liniștită pe iarbă, să citesc în voie, să mă pot relaxa. După o scurtă plimbare printre gospodăriile muzeului, am găsit și locația mea ideală. M-am așezat pe iarbă în mijlocul curții și mi-am savurat înghețata. Era liniște și cald. Bătea un vânt liniștitor ce mă atingea și mângâia și firele de iarbă din jurul meu. Frunzele stejarului din fața casei se aplecau în fața vântului și cântau în ritmul lui. Era tabloul perfect, l-am trăit! Am început apoi să citesc și, pe nesimțite, m-am întins pe iarbă pentru a-i permite soarelui să mă acopere. Am adormit. Am dormit cam 40 de minute și a fost un somn extrem de odihnitor. M-am trezit cu umbra pe mine. Un avion de mici dimensiuni îmi tulbura liniștea. Am mai stat câteva minute și am plecat.

–Să știți că v-ați bronzat domnișoaro! mi-a spus doamna de la poartă.

–Am ațipit, m-a prins doar pe obrazul stâng.

S-a amuzat doamna pe seama mea. Spunea că mulți vizitatori i-au spus de-a lungul anilor că vin de fapt să se relaxeze și nu neapărat să vizitele casele, dar sunt singura care am adormit (din cunoștințele ei) vreodată în curtea muzeului.

De ani de zile vroiam să citesc în muzeul satului, singura zonă cu adevărat liniștită din oraș. Mi-a întrecut așteptările experiența.

A doua zi am mers pe munte cu colegii de la birou într-o zonă care-mi provoacă mai mereu vise cu ochii deschiși. Acela e peisajul meu de evadare de vară (cel de iarnă rămâne în Alpii Francezi).

Șaua Dia – Pleștioara

Azi am rememorat zilele frumoase ale anului acesta. În ultima vreme tot la asta mă gândesc. Încă nu am început bilanțul; poate ăsta-i motivul.

Greu cu întâlnirile romantice din ziua de azi..

Tocmai ce m-am trezit la realitate și am realizat că e decembrie. Nu știu când și cum a trecut anul. Anul trecut pe vremea asta eram o epavă îmbrăcată în haine de duminică. Anul acesta sunt cât se poate de miserupistă. Hahaha, cine ar fi crezut?! Ok, mai am și eu zile din acelea în care mă gândesc că sunt singură pe lume și nimeni nu mă vrea, etc, etc, etc, dar apoi mă întorc acasă (ca aseară) după o întâlnire jalnică (vaiiii, nici nu are rost să intru în detalii), îmi pun un pahar de vin și îmi binecuvântez viața de femeie singură.

Sunt singură de 2 ani. Nu-mi amintesc cum eram eu când nu eram singură. Cu siguranță eram mai ușor de modelat. Simt că sunt mai veselă acum. Poate și pentru că nu depinde de nimeni fericirea mea. Eu dacă vreau să râd, apoi râd! Și dacă am chef de-o ropotă de plâns, îmi plâng amarul până mă satur și apoi râd iar. Socotesc că sunt în perioada de trainning pentru relația ce va urma. la următoarea nu o să mai sufăr pentru că am pregătirea necesară pentru astfel de situații. Despărțirile nu ar mai trebui să fie etichetate ca fiind un eșec în dragoste; eu zic că despărțirile sunt precum exercițiile de evacuare în caz de incendiu.

Și ce dacă mi-a dat șutul când mi-a fost lumea mai dragă? Bine că nu m-a lăsat și borțoasă!

Și ce dacă i-a făcut apoi ei un plod? N-a mai luat-o în veci  de nevastă! Bine că nu-s eu în locul ei!

Am dat cu piciorul în ultima vreme la câteva oportunități reale de relație și nici măcar nu regret. Blondul e cât un urs și am și aflat între timp că uneori trece prin stări depresive (pe bune că eu nu am chef să fiu pe post de paiață numai ca să îi ridic moralul unuia). Care blond? Unul cu care am ieșit prin octombrie..irelevant. Polițistul chiar m-a scos din sărite când a mers la vânătoare tocmai în weekendul meu liber și antreprenorul nu m-a lăsat să gândesc tare mult pentru că avea el soluție pentru absolut tot (inclusiv programarea mea la cosmetică). Pe bune, mă conduci tu în stânga ori dreapta, dar sprâncenele mele nu le desparți de Dănuca* că te mănânc cu fugi cu tot!

*Dana este cosmeticiana mea de aproape 10 ani.

Așadar am stabilit: decât prost însoțită, mai bine a nimănui. Și dacă încearcă careva să mă judece, invit persoana să mearga la câteva intâlniri „romantice”. Va rezista la maxim 3!