..sunt constrânsă să iubesc în serie. Sincer și exclusiv până la următorul. Nu am fost mereu așa, însă așa sunt acum. Și pentru că nu mă pot opri din iubit, nu înseamnă că nu sunt vrednică de iubire.
Confund tot mai des semnele ce le primesc. Pentru mine complimentele primite sunt fie în glumă, fie exagerate, fie propuneri indecente. În viziunea mea, un compliment ascunde mereu o poveste întunecată. Un prieten mi-a adus odată o prăjitură și, după ce i-am mulțumit, am încercat să îi sugerez că nu sunt disponibilă.. pentru el.. doar el era amicul meu. Am intrat în pământ de rușine când mi-a explicat că tot mai des femeile confundă galanteria cu avansurile.
Iubesc până la primul compliment. Dacă tipul îmi place, mă prefac că nu-l aud. Dacă tipul insistă, mă retrag. Nu am făcut-o doar o dată și nu cred că mă voi opri prea curând. Sunt singură pentru că nu pot face față unor complimente. Hilar, mda. Pentru că nu pot să înțeleg dacă sunt reale sau ascund o intenție ce sugerează că, de fapt, nu sunt vrednică de iubire. Am realizat asta azi când el mi-a spus că e momentul să fac un salt de încredere și mintea mea procesa acest îndemn ca fiind doar o replică de tăvălit. Trist!
Nici măcar nu erau ei de vină..și eu care îi acuzam pe TOȚI!
