Iubindu-l pe H. e ca și cum aș avea un job cu normă dublă. Iubirea asta necesită timp, dedicare și mai multă răbdare decât știam eu că am. Și uite că am!
Iubindu-l pe H. implică strategie și mișcări atent alese. E un război să îl iubești. Fiecare cuvânt trebuie măsurat cu grijă și spus doar la momentul oportun. Pentru că H. ține minte tot și se sperie din nimic.
Iubindu-l pe H. e obositor, dezamăgitor și fără speranță. E ca și cum ai vrea să prinzi fulgii de zăpadă în palme după ce ai ieșit, goală, din saună.
Îmi stătea pe limbă să-i spun într-o seară că scriu, și apoi că scriu și despre el. Îmi stătea pe limbă un „te iubesc”. Aproape mi-a scăpat, dar m-am oprit la timp. Ce ușurare! Am mai câștigat câteva luni de lupte între noi. Fericirea mea e războiul ce-l ducem: el contra sentimentelor mele, eu contra lipsei lui din viața mea. De-aș fi spus-o, aș fi dat vina pe el, aș fi întors-o cumva.. ori m-aș fi prefăcut că dorm și vorbesc în somn. Mi-era pe vârful limbii! Simțeam efectiv cum iese dragostea din mine ca o aură și-l acoperă. Eram deja în brațele lui; greu nu-i era aurei mele să-l învelească. Și-mi era pe vârful limbii…
Iubindu-l pe H. e mai greu decât cum era când îi iubeam pe M. sau B. Sunt singură de fapt, dar al lui. Nu pot permite altuia să se apropie pentru că o bătălie nouă a războiul nostru e mereu după colț. Sunt mereu în gardă pentru că, atunci când vine, nimeni și nimic nu-l pot egala.
Voi mai continua o vreme să-l iubesc pe H. Știe și el că îl iubesc, știe și că liniștea aia ce o simte ținându-mă în brațe o are numai cu mine. Nu recunosc, nu recunoaște. O putem ține așa la infinit; răbdare eu am.
Enbata 