În umbra lui Shakespeare

Cu doar o zi  înainte să plec din țară umblam, fără direcție, prin oraș. Nu aveam bagajul făcut și nu-mi venea nicicum să mă apuc de el. Călătoria asta urma să fie dulce-amară și-mi era frică de ce avea să-mi aducă viitorul. O decizie mare mă aștepta la finalul călătoriei și, oricare ar fi fost ea, mă speria incredibil. Așa că am ales să nu mă gândesc prea mult, cel puțin nu în ziua aceea.  Undeva, pe la mijlocul străzii cu castani, m-am întâlnit cu Alex. Fiind în prag de nuntă și ocupat până peste urechi cu asta, nu ne văzuserăm de ceva timp. Dar chiar și așa prins în gândurile lui cum era, mi-a înțeles privirea fără să întrebe ceva. Pașii ni s-au îndreptat spre mașina lui parcată câțiva metri mai încolo.

– Am puțină treabă pe lângă casă. Îți aduc un șezlong din pod, îl pun unde vrei tu în curte și-ți dau să citești o carte bună. Așa nu mai umbli brambura prin oraș și îmi termin și eu treaba. E ok?

– E foarte bine, mulțumesc!

Era prima zi cu adevărat caldă și i-am cerut să-mi așeze șezlongul în mijlocul curții, să mă pot bucura de soare. Mi-a adus apoi un pahar cu suc și o carte, destul de groasă:

În umbra lui Shakespeare

– Un roman istoric din Transilvania – 

Mi-a fost așa cumva să îi spun că mie nu-mi plac cărțile istorice, după ce s-a dat peste cap pentru mine, așa că am deschis cartea și am început să citesc:

Londra 2012,

Era frig în acea seară de septembrie, iar ceața lăsa să se întrevadă doar pereții caselor din Londra, care (…)

Peste câteva ore aveam să fiu și eu în Londra. Ce coincidență! Sau poate era un semn?

Nu mi-am lăsat gândurile să zboare iar la dilema cu care mă confruntam și am citit mai departe. Începutul descria o biserică din Londra despre care se suspecta că adăpostește mormântul celebrului William Shakespeare, o clădire misterioasă, cu zgomote ciudate ce veneau din criptă. Acțiunea s-a mutat apoi în Baia Mare a anului 1597, cetatea dracului. Locurile semănau și nu prea cu orașul în care locuiesc de 30 de ani. Devenea interesantă cartea. Acțiunea s-a mutat iar, de data asta în Băiuțul anului 2012. Deși planurile erau total diferite, ceva la unea și simțeam că am să înțeleg mai bine capitolul următor. Mă prinsese cartea rău de tot.

– Am terminat, putem să ne întoarcem în oraș.

– Lasă-mi cartea, te rog. Vreau sa o citesc în Londra.

– Chiar nu pot, vezi și tu că abia ce am început-o și eu. După ce o citesc, promit că ți-o împrumut.

– Ce rău ești!

A doua zi am plecat în Londra. Aveam în plan să caut biserica St. Leonard despre care citisem în carte. N-am reușit. Am hotărât mai repede decât credeam că nu vroiam să mă mut în Londra. Decizia m-a sfâșiat, pentru că a reprezentat sfârșitul unei relații la distanță și despărțirea de un bărbat pe care îl iubeam din tot sufletul. Am uitat de biserică și de carte. Întoarsă în țară, nu am avut putere nici măcar să merg la nunta lui Alex. M-a înțeles. Oricum, mereu am simțit că soția lui nu a agreat niciodată prietenia noastră și știam că nu aveam să mă simt prea bine la nunta lui. Ce-i drept, nici noi nu ne-am înțeles uneori prietenia.. dar asta e altă poveste.

Primele două luni după întoarcerea în țară am suferit ca un câine. Apoi mi-am zis că trebuie să fac ceva, să-mi găsesc o activitate. Problema era că nu aveam forță nici să scriu, nici să pictez. Am încercat să citesc cărțile ce le-am citit în urmă cu câțiva ani, când am trecut prin altă despărțire, dar nici pentru acelea nu am avut răbdare. Și așa am lăsat să treacă toată vara fără să am grijă câtuși de puțin de sufletul meu.

Luna trecută căutam să cumpăr rechizite pentru a le putea apoi duce unor familii ce aveau mare nevoie de ele. Știam că nu prea aveam șanse să găsesc cel mai bun preț în librării, dar totuși am intrat în una. Tot învârtindu-mă pe acolo mi-am amintit de cartea ce mi-a captat atenția cu câteva luni în urmă. Vânzătoarea mi-a spus că au primit-o în două serii, dar s-a epuizat de fiecare dată. Supărată, am plecat spre o altă librărie. Spre surprinderea mea, am primit același răspuns. Am început să o caut la toate librăriile din oraș. Norocul a dat peste mine într-o librărie de cartier unde am găsit și cumpărat ultimul exemplar. Ajunsă acasă, abia am așteptat să descopăr secretul ce-l ascundea cartea.

Am citit pofticioasă aproape jumătate cartea când mi-am amintit că am de călătorit iar, așa că am lăsat-o cu greu din mână . Am „topit-o” pe avion, după o serie de hiiii și ioiiii ce mi-au scăpat cu voce tare. Doamna de lângă mine a sărit ca arsă când m-a auzit; stăteam la geam și a crezut că a pierdut avionul un motor sau ceva pe-acolo. Lacrimile de la final le-am mascat fără succes cu palma stângă. Am strâns cartea tare la piept. Ultima dată când am simțit asta a fost citind Umbra Vântului lui Carlos Ruiz Zafon. Dar de data asta era diferit. Am să vizitez toate locurile din carte, mi-am spus, și am să caut și autorul. Dacă tot ce citisem era adevărat, atunci în brațele mele se afla ceva realmente revoluționar.

Acțiunea cărții m-a purtat, în veacuri diferite, prin Baia Mare, Cavnic, Londra, Amsterdam și multe alte locuri. Secretul din spatelor cuvintelor m-a făcut să-mi ridic o grămadă de întrebări: o fi oare chiar așa? Toate câte sunt descrise acolo sunt adevărate: balconul acela există (că doar trec pe lângă el săptămânal), minereul acela chiar s-a furat, pecetea orașului la fel, turistul chiar s-a aruncat de la fereastra hotelului Mara.. atâtea coincidențe!

Nu e datoria mea să dezvălui secretul cărții, trebuie să îl descoperiți chiar voi. Pot doar să vă asigur că mie mi-a dat lumea peste cap.

in-umbra-lui-shakespeare-9

Lasă un comentariu