Un semn!

În ultima vreme am citit mult. Mult mai mult decât obișnuiam. Am căutat răspunsuri ori semne, orice să mă țină pe linia de plutire. O clientă mi-a recomandat „The Secret”. Nu am avut răbdarea să o citesc, am ales filmul; mi s-a părut mai ușor de urmărit. A fost prima dată când am ales filmul, în defavoarea cărții.

A doua zi am returnat cartea și apoi am ieșit la o cafea cu un prieten. El era însoțit de o amică și un prieten. La masă se vorbeau chestii mărunte, nu eram neaparat atentă la discuție; eram încă în perioada în care cădeam foarte des pe gânduri.  Mi-a atras atenția însă discuția ce s-a pornit între cei doi pe care abia îi cunoscusem. Vorbeau de legea atracției. Eu citisem (puțin) și apoi vizionasem „The Secret” tocmai cu o seară înainte. Un semn, mi-am spus. Cu o seară înainte vizionam un film despre legea atracției, apoi, la câteva ore distanță, o necunoscută îmi vorbește la cafea despre asta. Era, clar, un semn.

De ieri am început să citesc „Puterea”, continuarea cărții „The Secret”. E mult mai pe gustul meu, e mai ușor de urmărit textul. Mesajul e simplu: prin gândurile tale alegi cum va arăta viața ta de acum încolo.

Image

Destinul tău este să duci o viaţă minunată!

Destinul tău este să te bucuri de tot ce iubeşti şi de tot ce îţi doreşti, să desfăşori o activitate care te entuziasmează şi să realizezi tot ceea ce îţi propui să realizezi. Destinul tău este să ai relaţii bune cu familia şi cu prietenii tăi, care să îţi umple inima de fericire. Destinul tău este să te bucuri de toţi banii de care ai nevoie pentru a-ţi asigura o viaţă minunată şi împlinită. Destinul tău este să îţi îndeplineşti toate visele! Dacă îţi doreşti să călătoreşti, înseamnă că acesta este destinul tău. Dacă îţi doreşti să începi o afacere, înseamnă că acesta este destinul tău. (…) Dacă îţi doreşti să devii un muzician, un om de ştiinţă, un om de afaceri, un inventator, un actor, un părinte sau orice altceva, înseamnă că acesta este destinul tău!

Atunci când te trezeşti dimineaţa, tu trebuie să te simţi plin de entuziasm, ştiind că ziua îţi va aduce nenumărate realizări. Este destinul tău să râzi şi să fii plin de bucurie. Este destinul tău să te simţi puternic şi în siguranţă. Este destinul tău să te simţi bine în pielea ta şi să ştii că fiinţa ta este nepreţuită. De bună seamă, te vei confrunta şi tu cu încercări, căci rolul acestora este să te ajute să te maturizezi, dar este destinul tău să ştii cum să le faci faţă şi cum să le depăşeşti. Este destinul tău să fii victorios! Este destinul tău să fii fericit! Este destinul tău să duci o viaţă minunată!

Image

 

De cum termin de citit „Puterea”, știu exact ce urmează să citesc. Are legătură cu domnișoara alături de care mi-am băut cafeaua în acea zi și care mi-a vorbit de legea atracției.

Toate la rândul lor!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Un semn!&8221;

  1. Pingback: Leapșă cu și despre cărți | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s