În urmă cu câțiva ani am văzut un film ce se numea (şi sper să nu greşesc) „Ruj roşu pentru zile negre„. Filmul era despre o tânără femeie ce a trecut prin iadul cancerului mamar purtând mereu ruj roşu. Mi s-a părut foarte motivantă ideea şi mi-am propus să încerc şi eu ceva asemănător.
Natura m-a înzestrat cu buze groase şi nu mă prinde bine deloc rujul, indiferent de culoare; nu am purtat ruj niciodată. În schimb, îmi place la nebunie să am unghiile roşii.
În ultimii 2 ani, de unghiile mele s-a ocupat verişoara mea. Este foarte talentată şi nu-mi pot imagina să merg la altcineva. Doar că, de data asta, mă vedeam forțată să o fac. Vedeți voi, verişoara mea, aflată în a 40-a săptămână de sarcină, abia aştepta momentul cel mare. Eu mai aveam 1 săptămână până la internare şi vroiam unghiile roşii; dar nici nu mă străduiam prea tare să caut pe altcineva. Cu toata ruşinea, am sunat-o tot pe ea:
–Ce faci? Esti bine? Naşti?
A zis că e bine, bebe nu vine încă şi că mă aşteaptă.
Iuhuu, bucurie!!!
La ora 20:30 aveam unghiile roşii. În jurul orei 01:00 verişoarei mele i s-a rupt apa. A doua zi pe la amiază eram mătuşica micuței Sonia.
Când am aflat că a născut, era să leşin. Am avut instant un sentiment de vinovăție. Spre seară m-a sunat verişoara mea şi m-a liniştit. Era tare fericită că a născut, eu eram fericită penfru ea şi pentru unghiile mele roşii; povestea a avut un happy end deci.
Ajunsă la spital însă, am realizat că zilele alea grele la care mă aşteptam nu se vor mai concretiza. Surpriză: responsabilul fericirii mele din ultimele zile m-a vizitat, m-a încurajat, m-a îmbrățişat.
Iar m-a surprins viața! 🙂
Enbata 