Vârstele lui Lulu

Lulu, vreau să-mi promiți că, orice s-ar întâmpla, ai să ții minte mereu două lucruri. (…) Primul este că sexul și dragostea nu au nici o legătură. (…) Al doilea este că tot ce s-a întâmplat azi-noapte a fost un act de dragoste. (…) De acord?

– Almudena Grandes, „Vârstele lui Lulu

varstele-lui-lulu-e790

Îmi pregăteam ziua de mâine când am zărit cotorul cărții în „bibliotecă”. Bibliotecă e mult spus: sunt câteva cărți ce-mi plac, pe care le-am cumpărat și le recitesc ori de câte ori simt că se potrivesc cu viața mea la momentul respectiv.

Prima dată am citit „Vârstele lui Lulu” în 2009. Urma să trec printr-o intervenție chirugicală la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj Napoca și, știind că urmează o perioadă lungă de plictiseală în salonul spitalului, am împrumutat mai multe cărți de la Biblioteca Județeană (printre care și „Uimire și cutremur” a binecunoscutei Amelie Nothomb). Recunosc, le-am ales după copertă. Prima citită a fost „Uimire și cutremur”, pe care am găsit-o foarte amuzantă. Colega mea de salon, o doamnă în jurul vârstei de 45 de ani, nevastă de pastor, văzând cât de tare mă amuza cartea, m-a rugat să i-o împrumut de îndată ce o termin de citit. Așa am și făcut. Următoarea carte pe care am ales să o citesc a fost „Vârstele lui Lulu”. După primele pagini mi-am dat seama pe ce am pus mâna; abia apoi am citit recenzia. M-am rușinat atunci și am ales să ascund cartea de ochii doamnei de lângă mine.

De atunci am mai citit-o de cel puțin 2 ori. Am trecut peste pudoare. E o carte ce-mi place cu adevărat.

Viața mi s-a schimbat radical în ultimele 3 luni. Am trecut de la statusul „într-o relație” la statusul „singură”. Ca în cazul tuturor despărțirilor, limbile acum se dezleagă și aventurile ies la suprafață ( nu ale mele 🙂 ). Pregătindu-mi ziua de mâine,  am observat „Vârstele lui Lulu” în bibliotecă: Lulu și Pablo fac un cuplu pe cinste! Finalul e deschis; eu am rămas cu impresia sinceră, de fiecare dată, că cei doi rămân împreună până la adânci bătrâneți. Am făcut o comparație între ce aveau ei și ce (credeam că) aveam eu. Aș fi oare în stare să iert, să uit, să o iau de la capăt? Aș fi oare, acum că nici eu nu mai sunt cine am fost în urmă cu 3 luni?

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Vârstele lui Lulu&8221;

    • Iți dau dreptate. Nu aș putea să uit și, astfel, mi-aș compromite fericirea. Sunt conștientă de tot ce mi se întâmplă si aleg să visez la fericirea care, momentan, întârzie să apară.

  1. ma bucur ca am gasit recenzia cartii aici mai ales ca m-a facut curios prin comentariul pe care mi l-ati lasat la recenzia 11 minute si chiar am intentia sa citesc aceasta carte daca e la biblioteca cartierului meu din Focsani .
    In ceea ce priveste situatia relatata din viata dvs. cred ca ar fi fost mai usor de acceptat daca si dvs. aveati pe spate greutatea „aventurilor” ! Nu accept aventuri in afara relatiei , dar o ratacire maxim 2 ar fi totusi mai usor de iertat , dar nu uitat ! Vita frumoasa va doresc !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s