În mulțimea de oameni în care dansam aseară, ochii-mi fugeau tot spre intrare. Cunoscusem cu o seară înainte un bărbat despre care nu mă hotărâsem încă dacă e interesant sau enervat și urma să apară din clipă în clipă. Pândeam ușa subtil când de un prieten s-a ciocnit un tip din mulțime. Pentru o secundă am crezut că se va isca scandal și m-am băgat între ei (eu, forțoasa). De fapt toată „agresiunea” era la mișto, băieții se cunoșteau. Eu, unica burlacă de la masă (..și probabil din local), i-am fost prezentată ca atare. El era în mijlocul unei petreceri de burlaci, dar își abandonase prietenii la masă. L-am auzit spunând că are iubită, așadar m-am îndepărtat considerabil de el. Ritmul muzicii, alcoolul și prietenii ne-au adus aproape însă. Nu știu când am început să dansez cu el, dar nu ne-am mai dezlipit unul de altul. I-am prins repede slăbiciunea și am profitat cât am putut de ea. El m-a sărutat primul.
Când la 3 dimineața un bărbat pe care îl știi de 2 ore îți masează tălpile pe un scaun în pub (pentru că, deh, te omoară pantofii, nu-i așa?!?!) știi că ai jucat bine.
Tipul de cu o seară înainte nu a mai venit.
Pe el l-am lăsat în fața pub-ului cu cuvintele nerostite. I-am spus doar că joi plec din țară.. nu am mai precizat că e vorba doar de o săptămână. M-am răsucit pe vârfuri și am plecat. Știam că mă privește. Simțeam că mă conduce cu privirea până la taxi. Mi-a plăcut sentimentul.
Cafeaua mi-am băut-o azi cu tipul ce nu a mai ajuns aseară în pub. Gândul mi-era numai la cel pe care-l lăsasem în fața pub-ului. De fapt, cine pe cine a cucerit?
Nu am fost corectă, știu!
Tare mult imi semeni… :)) si oare cine pe cine a cucerit? :))
Pingback: 12 luni, 9 greșeli (necesare) | Enbata
Pingback: Fericiți voi ce m-ați cunoscut, primarul vă așteaptă! | Enbata