Bărbatul second-hand

ImageÎn viață, măcar o dată, ajungem să cumpărăm obiecte la mâna a doua. Cu siguranță, în copilărie am moștenit îmbrăcămintea și manualele fraților mai mari ori a verișorilor. Nu găsim nimic greșit în a folosi bicicleta unui prieten într-o zi de vară, ori clăparii și schiurile altuia într-una de iarnă. Putem să bem apă din cana unui coleg fără nici o problemă, fără să gândim că buzele altuia au atins pentru prima dată marginile ei reci.

Dacă suntem atât de obișnuiți cu marfa second-hand din viața noastră, de ce avem așa o problemă în a accepta oamenii second-hand în viața noastră? Evident, gândirea e învechită rău: nu vorbești cu x sau y pentru că e divorțat(ă). Și de ce să nu vorbești? Oare pentru că riscul de a te îndrăgosti e prea mare?

În viața mea anterioară glumeam și eu așa: Mie nu-mi trebuie un bărbat second-hand! Ce alta aruncă la gunoi, eu nu culeg! Problema cu tot ce spui (indiferent că e glumă sau nu), conform legii atracției, e că într-un fel sau altul se împlinește. Am ajuns chiar eu să fiu o second-hand, într-o variantă mai light, vechitura altuia în căutare de nou stăpân. Dar, aflată acum pe malul celălalt, nu mă mai pot descrie așa cu atâta ușurință. Eu nu sunt second-hand, eu sunt vintage. 🙂

Spunea azi o prietenă, pe când ne întorceam din mica excursie spontană în care ne-am aventurat pe la amiază, că întoarcerea în oraș o deprimă. În gând, am aprobat-o. Tot ea, fată frumoasă și singură, a continuat apoi: Bărbații sunt precum locurile de parcare: cele bune sunt luate, cele libere sunt pentru handicapați (sună urât dar se potrivește cu contextul).

Mi-am spus că target-ul meu este format strict din bărbați cu vârsta peste 30 de ani și cu anumite calități. Deși nu vreau (încă) să fac asta, poate că e momentul să accept faptul că bărbații liberi din grupa de vârstă pe care o caut sunt, marea majoritate, divorțați și cu copii. Ce pot face dacă pe toți i-a apucat însurătoarea cam devreme și pe negândite?! Nu știu încă dacă sunt suficient de dispusă să accept un bărbat second-hand. Dar apoi stau și mă gândesc: dacă relația anterioară nu a funcționat și dacă sunt copii la mijloc, nu mai are oare bărbatul acela dreptul la viață de cuplu (valabil și viceversa)? Cine sunt eu să le spun bărbaților second-hand stop joc?! Dar dacă ajung să calculez doar pensia alimentară, cadourile și timpul petrecut alături de copil/copii înseamnă că în el văd doar un bărbat second-hand, și nu doar BĂRBAT.

Am cunoscut un asemenea bărbat. Vorbind despre el, cel mai des am primit următoarea replică: Da’ și normal că are tot dreptul să-și refacă viața. Dar de ce neaparat cu tine? Lasă, că tu poți/meriți mai mult de atât!

La un moment dat toți suntem second-hand, indiferent dacă am trecut printr-un divorț sau doar o despărțire. Cu toții am aparținut unei persoane care apoi a hotărât că am ieșit din trend, ori că nu mai dăm bine la public. Cu toții ne-am debarasat măcar o dată de cineva de care ne-am săturat. Cu toții suntem second-hand, chiar și eu. Și atunci, de ce e atât de greu să acceptăm un astfel de om lângă noi? Oare pentru că, prin el, ne vedem adevărata noastră uzură?

Image

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Bărbatul second-hand&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s