Aripi

Luna trecută pe vremea asta locuiam în garsonieră, împachetam și eram total panicată. În mai puțin de 24 de ore aveam să las în urmă, fără să știu, cei trei ani oficiali de burlăcie.

Luna trecută pe vremea asta viața-mi era un haos. Împachetam, încet, fără drag și spor, lucrurile din casă. A doua zi mergeam în concediu și, la întoarcere, trebuia să mă mut. Mă pregăteam  deci de ultima noapte în garsonieră înainte să pun totul în cutii. Până în ziua aceea am plâns zilnic. Era un fel de sfârșitul lumii mele așa cum o știam până atunci. Găsisem un apartament pe care-l închiriasem deja fără să întru în el; nu eram curioasă să-l văd, hotărâsem deja că nu avea cum să ajungă la nivelul garsonierei mele cochete.

Garsoniera am închiriat-o când arăta mai rău decât o cocină. Deși aveam un salariu groaznic de mic atunci, am renovat-o aproape în întregime, în ritmul meu și după gusturile mele. Povestea chiriei ce o plăteam o poți citi aici.

Primul lucru ce mi l-am cumpărat pentru casă a fost un ceainic roșu de la târgul de vechituri. Tipul ce-l vindea a cerut 5 lei pentru el, iar eu nu aveam mărunt. Mi l-a dăruit. Câteva luni mai târziu m-am întâlnit pe stradă cu el și i-am achitat ceainicul. Dar când m-am mutat nu aveam nici măcar bani de ceai, așadar mi-a servit drept vază o vreme.

20140816_164517

Companie bună mi-au ținut peștii în anii aceștia. M-au băgat rău de tot în sperieți în dimineața în care am realizat că se uită și ei la Miss Marple. La începutul anului însă au plecat cu toții în vizită la rudele  lor din Tărâmul Peștilor Adormiți. I-am înlocuit cu alții pe care nu-i iubesc la fel de mult.

2015-09-20_12.39.03

În fiecare an, de Crăciun, am creat un brad nou. Fără să îmi dau seama, brazii au reprezentat anul ce-l încheiam: în primul an m-am distrat, în al doilea am studiat, în al treilea am devenit femeie.

brazii

Crăciunul trecut am împlinit 30 de ani. În acea dimineață trei perechi de aripi mi-au apărut pe geam. Fiind foarte frig, nu am putut spăla geamurile până în februarie. Aripile s-au păstrat intacte; poza am făcut-o chiar înainte să le curăț. Aripile acelea aveau un mesaj ce am ajuns să-l înțeleg abia după ce am plecat din țară.

IMG_20170225_135529_297

Luna trecută pe vremea asta sufletu-mi era în haos. Împachetam, într-un ghiozdan, câteva lucrușoare ce aveau să mă însoțească în concediu. Cumpărasem biletul cu două luni mai devreme, în singurul moment de luciditate ce-l avusesem, moment în care am realizat că H e o dependență periculoasă și inutilă.

La aeroport avea să mă aștepte el, cel ce a apărut în viața mea la trei zile după aripile de pe geam. Nu ne văzusem de peste 10 ani. Emoțiile le-am amorțit în avion cu o sticluță de Chardonnay și cuvintele lui Radu F. Bună alegere!  Ce s-a întâmplat mai departe e desprins din basme. Dintr-o dată toată drama cu mutatul nu a mai contat. EL m-a găsit și eu l-am recunoscut.

Acum că ne-am (re)văzut și ne-am plăcut, ce rămâne de făcut?

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Aripi&8221;

  1. Pingback: Dușmanul meu | Enbata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s