Bărbatul ăsta îmi dă viața peste cap. Nu mă lasă să îl cunosc prea bine pe motiv că mă îndrăgostesc și el n-are nici un plan cu mine. L-am cunoscut deja cât să știu că e din aluat de bărbat pe care să-l păstrezi până când nu e mai cazul să dai banii pe decolorant. Nu știu dacă voi ajunge vreodată să mă plimb cu el de mână. Azi e aici, mâine nu mai știu nimic de el; și nici în următoarea săptămână. Bine, nici eu nu mă țin scai. Mi-e drag că nu poartă măști, că ține minte te miri ce detaliu din conversațiile noastre, că e extrem de corect.
Poate, dacă mă concentrez serios în direcția asta, câștig războiul. Dar nu vreau să fac un trofeu din el; trofeele se umplu de praf. Nu vreau încă o amintire la colecție. Cred că mi-a ajuns cu experimentele. Am tot descoperit în ultima vreme că inima mi-e capabilă de atâta afecțiune cum nu am mai simțit de mult. Vreau să o împărtășesc. Recunosc, cu el. Dar nu vreau să forțez lucrurile să se întâmple. Că vreau sau nu, viața merge exact în direcția corectă.
