Ani de liceu.. 10 ani mai târziu

5ed27d8b58a9aeeae48ea5d54e9e7744

Cine nu se teme de întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului? Pe mine m-a luat groaza încă de prin mai, când una din fostele colege a anunțat timid că ar vrea ea să o organizeze. Mi-am amintit instant de plicul ăla blestemat ce urma să îl deschid și citesc în fața tuturor. Cum i-a putut trece prin cap dirigintei să ne pună să scriem o scrisoare despre cum ne vedem peste 10 ani? Și mai grav, cum Doamne Iartă-mă am putut să scriu că peste 10 ani voi fii preoteasa? Cum?!?!?!?!

În urma cu o lună am început să caut în mod disperat un viitor preot disponibil să facă nunta în post. Surpriză, n-am găsit (evident!). Un coleg de muncă s-a oferit să se îmbrace în sutană și să mă conducă de mână până la intrarea în liceu. Îl ajută înfățișarea, dar cum și el a fost la același liceu (doar că e cu doi ani mai tinerel), l-ar fi recunoscut profesorii. Mi-era tot mai clar că eu voi fi ratata clasei: nu tu familie, nu tu copii, nu tu casă, nu tu plantat copac. În 10 ani am reusit performața să schimb 4 joburi, să rămân singură și să mă vopsesc blondă. Oau!

Ok, dacă tot aveam să fiu depravata promoției, măcar să fiu una cu stil: little red dress, tocuri, bucle, ruj roșu. Am ajuns aproape ultima. Mi-am pupat colegele și unicul coleg care s-a prezentat; din 30, la reuniune am apărut doar 15. Una din colege, venită special din Budapesta pentru noi, a adus plicurile (se pare că mă lăsase memoria: nu dirigina ne pusese să scriem scrisorile!). Când a ajuns la mine, plicul meu îmi mai oferea o supriză (demnă de filmele cu proști, evident!). Ca să fie tabloul complet, după ce am sigilat plicul si mi-am scris numele pe el, sub nume am notat cu creionul: oare ce nume de familie o să am peste 10 ani? Surpriză, ACELAȘI !!!

A sunat clopoțelul și diriginta a intrat cu catalogul în mână. Mi s-a făcut pielea de găină. Toți aveam ochii împăienjeniți de lacrimi. A fost mai emoționant decât credeam. Am început să ne povestim viețile în ordinea catalogului. Contrar așteptărilor mele, foștii mei colegi nu au povești ori vieți fabuloase; nu înțeleg cum am putut să mă panichez în halul acela. Cu toții au trecut prin încercări cum nu se așteptau. Chiar înaintea mea, o colegă ne-a povestit cum primul ei copil a fost operat pe cord deschis la 9 luni. Nici o pereche de ochi din încăpere nu era uscată. Aceași colegă a fost cea care, după vindecarea fiului ei, a insistat și m-a motivat să repet operația mea la inimă după primele 3 încercări nereușite. I-am mulțumit acum cu ochii în lacrimi și o strângere puternică de mână; vocea îmi pierise.

În ultimii 10 ani am muncit mult. Am schimbat 4 locuri de muncă și am ocupat 4 posturi total diferite, dar toate foarte bune. În ultimii 10 ani am călătorit mult și, cel mai important, am învățat să schiez. În ultimii 10 ani am fost mai bolnavă ca oricând și mai sănătoasă ca oricând. În ultimii 10 ani am învățat ce înseamnă să iubești. Am învățat ce e inima frântă, ce e suferința și ce e resemnarea. Am învățat ce e independența și supraviețuirea. În ultimii 10 ani am trăit cum numai eu știu să o fac. Cum oare aș putea să regret ori să mă rușinez cu ultimii mei 10 ani?

Cu fruntea sus am intrat deja în urmatorii 10 ani până la următoarea reuniune. Poate până atunci, ceva din scrisoarea aia nenorocită voi fi reușit!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s