Am fost cerută în căsătorie o singură dată.. și am acceptat. Era o glumă, am luat-o amândoi ca atare. Ne știam de o lună și jumătate când, în Ajunul Anului Nou, mi-am pierdut inelul. L-a găsit el, s-a pus în genunchi și m-a cerut în căsătorie. Aveam 20 de ani și 5 zile. Purtam o rochie mulată și minusculă cu imprimeu leopard și cizme din piele întoarsă maro. În urechi aveam cerceii de aur a mamei (a fost singura dată când i-am purtat) care mergeau de minune cu șnurulețul metalic auriu de la decolteul rochiei. El purta costum negru și o cămasă portocalie. Se întâmpla în casa părinților mei, în camera mea, în fața Serenei care filma. Glumea. Glumeam și eu cu răspunsul; pe atunci nu-l iubeam încă. A fost primul bărbat din viața mea. Am rămas împreună șapte ani..șfârșitul îl știi. Nu m-a mai întrebat niciodată. Nu cred că a mai făcut-o vreodată de atunci.
Sunt martora vieții de familie a surorii mele zilele astea: două fete mici și un soț. E mereu în priză. Mă uit la tabloul acesta și eu nu mă văd protagonistă într-o astfel de imagine. Ajung să cred că a fii soție și mamă pur și simplu nu-i de mine. Nici măcar în filmul ăla cu nunta nu mă văd. Mama zică că am o gândire cam defectă și tot a doua zi aude la horoscop că anul ăsta SIGUR mă mărit. Tata insistă că e treaba mea și nu se bagă, dar parcă tare bine ar fi de mi-aș găsi și eu pe unu’ să mă mărit, să scape de-o grijă.
Cândva visam mult la asta. Mi-a luat un timp până să ajung să îmi doresc copii și, când am ajuns acolo, a fost prea târziu. (aproape) Tot ce îmi doream eu a devenit realitatea altei femei. Am hotărât deci să nu mai visez, căci visele mele se împlinesc în viețile altora.
Am fost cerută în căsătorie o dată.
S-a pus în genunchi.
Am spus DA.
Vis (aproape) împlinit.
PUNCT!
