Brațele tale nu mă țin în siguranță. Nici nu ar avea cum. Cândva, brațele lui mă fereau de vânt și ploi și tot ce era rău în jurul meu. Nu-l ajungi, e imposibil.
Brațele tale mă strâng pe mine și fluturi și poezie. În brațele lui încăpeam doar eu și nu era loc de dulcegării acolo.
Brațele tale sunt strânse și mă ții în ele cu forța și frică că aș putea oricând să plec. Brațele lui erau lejere și m-ar fi lăsat oricând să plec. Dar n-am plecat. S-au desfăcut ele și s-au îndepărtat.
De brațele tale aș fugi, dar nu pot. Sunt strânse și sunt tot ce am acum. Sunt bune.. momentan. Ce trist e „momentan”-ul ăsta! Nu așa ar trebui să fie, dar așa este. Sunt în brațele tale, cu gândul la brațele lui.
Sunt în brațele greșite.
