După aproape 2 ani, azi am mers la biserică. Simțeam nevoia de tare mult timp să fac asta, simțeam că mă cheamă. Pentru a evita o nouă pauză atât de lungă, am mers la o biserică din celălalt capăt al orașului. Mi-au părut preoții mai dedicați acolo și locul mult mai intim. A fost greu după atâta timp; mi-a fugit gândul în o grămadă de alte direcții. Mi-am imaginat la un moment dat dimineața în care îl voi lăsa pe el în pat moțăind și eu mă voi grăbi spre Liturghie, pentru ca apoi să ajung la timp să-i pregătesc micul dejun. Arăta bine visul meu, era luminos. La sfârșitul slujbei mi-am plătit chiria pe luna ianuarie unui bătrân ce stătea la ieșirea din biserică.
Cum adică „mi-am plătit chiria unui necunoscut”? Simplu; abia acum pot spune povestea garsonierei în care stau cu chirie.
Garsoniera aparține prietenului prietenilor mei. Tipul, mare petrecăreț prin studenție, a ajuns să se îmbolnăvească foarte tare. În mijlocul bolii a descoperit o altă natură a lucrurilor, și anume cea spirituală. S-a transformat complet. Te îmbățișează strâns când te vede, are mereu sfaturi bune la îndemână și consideră că totul trebuie văzut într-o lumină pozitivă.
Când m-am hotărât că vreau să mă mut singură, treceam printr-o perioadă foarte neagră. Aveam impresia că numai lucruri rele mi se întâmplă, plângeam zilnic, sufeream extrem de mult. El a început să îmi recomande cărți, filme și muzică. Nu este un sectant, nu m-a atras înspre așa ceva. Tot ce spunea avea logică. În ziua în care tot ce a putut merge prost, chiar a mers, el mi-a trimis următorul mail:
„Dragă Ada,
Din înțelepciunea populară știm că „răul nu vine niciodată singur”, dar valabil și invers: când ceva îți merge bine, vin și altele pe aceeași lungime de undă. Se numește legea rezonanței, lege divină instituită de Dumnezeu și universal valabilă de la mic la mare.
Așa, ca să rupi această serie de rezonanțe și să lași să intre în viața ta lucruri bune, nu vei avea de plătit nici o chirie pe urmatoarele 6 luni, doar 55 Lei pe care să-i dai cuiva care are nevoie de ei, sau îi lași într-o cutie poștală într-un plic pur și simplu sau să-i donezi undeva unde sunt bineveniți. Așa ca un start, un început la lucrurile bune din viața ta; rămâne doar să fii deschisă și pentru altele care vor urma.”
Mi-a recomandat apoi să urmăresc filmul The Change. După o zi plină de lacrimi de nervi și supărare, am plâns iar de emoție și fericire. Chiar nu credeam că există astfel de oameni.
În august tot vedeam o bătrână ce vindea mere în fața unui supermarket pănâ târziu în noapte. Într-o seară, când am ieșit de la film, am găsit-o tot pe treptele supermarketului. Eu i-am lăsat banii de chirie și sora mea i-a cumpărat cele necesare pentru acasă și apoi a dus-o în localitatea vecină, unde locuia. Chiar nu puteam să o lăsăm să vândă mere până la 12 noaptea, cum avea înțelegerea cu un vecin care venea după ea.
În septembrie am întâlnit în parc o familie extrem de săracă, cu 4 copii. Locuiesc destul de departe de oraș, dar veniseră cu copii în parc, la spațiul de joacă. Fiind septembrie, pe lângă chirie, am adăugat rechizite, dulciuri și mâncare. Mi-au sărit în ajutor sora mea, verișoara mea și prietena mea. În ziua în care mă pregăteam să merg la această familie am aflat că ne-au scăzut salariile, primisem un salar extraordinar de mic și eram în pragul demisiei. Într-un mod ciudat, mă simțeam atât de încântată de vizita ce urma să o fac acelei familii, încât problema de la locul de muncă, deși teribilă, îmi părea lipsită de importanță. Cred că ei m-au ajutat mai mult pe mine, decât eu pe ei.
În octombrie nu am întâlnit pe nimeni. Am pus deoparte banii si i-am donat apoi, împreună cu cei pentru noiembrie, celor din Valea Plopului.
În decembrie am văzut un caz impresionant la știri despre 3 frați rămași fără părinți care se întrețineau singuri. Iar am am dat sfoară-n țară și m-au ajutat o colegă și iubitul ei. Am reușit să strângem o cantitate mare de alimente și dulciuri.
Despre ianuarie am vorbit deja.
Dar povestea nu se oprește aici. Pe lângă faptul că mi-a stabilit o chirie destul de mică, comparativ cu prețurile de azi, 50 de lei din acea sumă vor merge în continuare către cei ce-mi ies în cale și au nevoie de acești bani.
Câți oameni ca proprietarul meu există pe lumea asta? Nu știu! Știu doar că e foarte ușor să faci pe cineva fericit.
Renunță luna asta la 2 filme la cinema, ori la o ieșire în oraș. Oferă banii ce-i economisești așa cuiva care chiar are nevoie de ei. O să simți că fapta asta te hrănește mai bine decât o pizza.
Enbata 
Pingback: Aripi | Enbata