Anul celor 3 schimbări

De Crăciunul ăsta mi-am construit un brad din dopuri de plută. Colegii de serviciu mi-au pus la dispoziție baza pe care am construit scheletul, sora mea mi-a trimis tocmai din Țara Bască materia primă, dopurile adică (deci nu, nu am băut eu atâta amar de vin), și prietena mea mi-a dăruit timpul și îndemânarea ei. A iesit un brad superb.

Eu nu sunt ca restul; bradul meu de ce ar fi?

brad Ada 2014

Încep să trag linia și să analizez anul acesta. Per marele total, a fost un an spectaculos. L-am început singură și-l închei tot așa. Ei, dar miezul, miezul face diferența! Am avut parte de cele mai mari 3 schimbări din viața mea de până acum:

1. Prima, și cea mai importantă: Nu mai sunt cardiacă! Am trecut toate testele: treptele, bicicleta și patul (hai că înțelegeți voi!). Dar, ca să dau un exemplu concret, zilele trecute am urcat singură un brad de 2 metri, preț de 4 etaje, până în casa prietenei mele (nu încăpea în lift!!!). Abia după câteva ore am realizat că eu, Ada, cardiaca din naștere care nu puteam urca un etaj fără să-mi pierd răsuflarea.. aceeași eu, Ada, am urcat ditamai arborele 4 etaje. Singură și fără să mă opresc.

2. M-am mutat singură! Până în martie anul acesta nu dormisem niciodată singură. Mereu mi-a fost frică.. Și uite-mă azi, în ziua de Crăciun, singură în garsoniera mea. Credeam că voi fi în pragul depresiei, înghițindu-mi mucii și suspinând să mă audă și vecinii de peste drum. Well..surprize! Sunt absolut ok.. și am avut și colindători (Apropo, ce seara faină de Ajun am avut în casa unui prieten… chiar am colindat și am construit un șemineu superb

semineul…. dovada!).

3. Mi-am schimbat job-ul! În sfârșit am scăpat de magazinul de pantofi. Era un loc frumos de muncă (excepție șefii, evident!), dar rugineam acolo… iar eu pot atât de mult!

Am avut un an minunat.

Picanteriile anului într-un articol viitor 🙂

71d2ff3970980a79c98b686be06d9fa1

Un gând despre &8222;Anul celor 3 schimbări&8221;

  1. Bravo, felicitari! Imi place sa aud povestile oamenilor care isi depasesc limitele, iar tu esti una dintre ei. Te felicit inca odata si iti doresc ca anul ce vine sa iti aduca alte realizari importante. Pace!

Lasă un răspuns către malaiemilro Anulează răspunsul