Și tot degeaba..

Tu ești prea bună, mi-a spus.

Oare eu de ce nu mă simt așa? Prea buna ori prea frumoasă? Eu mă simt insuficientă: degeaba arăt bine, dacă atrag numai bărbați care nu mă impresionează nici cât negru sub unghie; degeaba știu să gătesc, dacă nu am cui; degeaba mi-e patul cald, dacă nu am cu cine să-l împart.

Eu nu știu să iubesc cu jumătate de normă. Nu pot să iubesc numai dacă-mi face bine. Eu iubesc chiar și atunci când iubirea se întoarce împotriva mea. Dăruiesc totul, ăsta mi-e păcatul. Pentru dragoste, sacrific totul.. pe mine în mod special.

Eu am fost trofeul din dreapta lui. Am fost curva din pat și doamna de pe stradă. Am fost umărul de plâns și brațul de sprijin. Diminețile noastre miroseau a cafea și pâine prăjită, a omletă din ouă de casă asortată cu roșii de grădină cumpărate dimineața devreme de la bătrânica din piață. Și totuși nu i-am fost suficientă.

Tu ești prea bună, mi-a spus și ochii îi licăreau.

Degeaba știe asta, dacă locuim în case diferite. Degeaba știe asta, dacă trăim vieți diferite.