Sunt o mincinoasă. Tot m-am lăudat că mi-e bine, că mi-a trecut, că nu mai sufăr. Credeam sincer că e așa. Credeam că nimic nu mă mai poate afecta. Credem că inevitabilul se va petrece în viitorul îndepărtat. Aseară am aflat că m-am înșelat.
Am primit aseară telefonul care mi-a rupt și ultima bucată intactă ce o mai aveam în inimă: speranța. Eram în drum spre prietena mea și am reușit eroic să mă stăpânesc la telefon până la intrarea în lift unde am rămas fără semnal. Liftul m-a lăsat în holul ei. Am intrat în hol suspinând gălăgios. Lacrimile îmi inundau haotic ochii. Nu puteam să merg ori să vorbesc. Prietena mea nu înțelegea ce am. M-a dus în salon. M-am prăbușit pe un scaun. Am plâns câteva ore. Am plâns pentru tot ce ar fi trebuit să fie și nu a fost. Mi-am jelit speranțele create în atâția ani.
În ziua în care a fulguit prima dată în acest sezon, în ziua în care am împlinit un an de când ne-am despărțit.. ieri.. am aflat că vor fi părinți. Un an, cerc complet! Mi-aș dori să-l pot felicita cu sinceritate și din suflet.. dar aș fi falsă.
În seara asta mă așteaptă banca aia din centrul vechi.
