Ultima zi

d32cd50cf471d8110600e586680e2a70În 7 octombrie când am demisionat abia așteptam să vină vinerea asta, abia așteptam să spun STOP și să o iau de la început. Nu m-am gândit însă cât de emoționant va fi pentru mine sfârșitul celor aproape 4 ani petrecuți în magazinul de pantofi.

Toată săptămâna mi-am petrecut-o punând la punct ultimele detalii ale plecării mele. Am făcut inventarul și le-am dat colegelor ultimele sfaturi și indicații pentru buna desfășurare a activității. Am tras chiului un pic mai mult săptămâna asta, dar, când m-am pus pe treabă, treaba mi-am făcut-o la fel ca până acum. Evident, foștii mei șefi (începând de azi) nici nu s-au obosit să mă contacteze pe toată perioada preavizului (de ei NU o să-mi fie dor!!!). De altfel ei nu m-au sunat nici după intervenția la inimă, să se intereseze dacă am supraviețuit sau trebuie să facă angajări; ce pretenții aveam să o facă acum?

Tot visam eu la mail-ul ce urma să-l trimit colegelor din toată țara în ultima zi: cum le voi povesti ce șefi groaznici avem (în caz că nu s-au prins încă; dar eu zic că s-au prins), cum le voi sfătui să-și caute urgent altceva. Am deschis mail-ul și am adăugat adresele colegelor din țară.. Nu am putut să o fac. Le-am mulțumit însă că mi-au fost colege atâta vreme și le-am urat toate cele bune.

Am lucrat acolo aproape 4 ani, dar nu de dragul șefilor. În 4 ani am pus pe roate tot ce e înseamnă azi acel magazin. Mi-am lăsat o parte din suflet acolo pentru că m-am dedicat cu totul muncii.

Mi-am împachetat echipamentul, cana cu monstruleț verde și alte mărunțișuri ce le aveam prin depozit. Cheile le predasem de dimineață. Mi-era grea inima deoarece eram conștientă că ies dintr-o etapă a vieții mele. În depozitul acela mi-am trăit bucuriile dar și supărările. Rafturile acelea m-au auzit râzând, plângând și înjurând (oooo, și câte înjurături au auzit!!). Mi-am petrecut mai mult timp acolo decât acasă. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile.

Îmi va fi extrem de dor de colegele mele, de clientele mele (de alea de treabă evident; de alea scorpii mă bucur că am scăpat) și de celelalte colege din magazinele vecine. Eram o mare familie acolo, pe bulevardul cu cea mai faimoasă brutărie din oraș. Familia va rămâne, deși membrii se mai schimbă uneori.

Am ieșit din magazin cu sacoșa în mână și ochii roșii, înghițindu-mi proprii muci. Mi-am salutat colegele, colegele vecine și am plecat.

După 10 minute eram înapoi.. uitasem ceva.

b5bfc4699701c0dd265440d30c76d07a

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ultima zi&8221;

  1. Am trecut și eu prin ceva asemănător anul trecut.Nu era un simplu loc de munca.Era mai mult acasă. Acolo am crescut și m_am format ca om.O parte din mine a rămas acolo.Mi_e dor și astăzi chiar dacă a trecut mai bine de un an

    • Azi a fost prima zi oficiala la nou job. Dupa program, am mers si pana la magazinul de incaltaminte. Nu a fost primul meu job acesta, dar eu am am „crescut” magazinul inca de la deschiderea de acum 4 ani.
      Am intrat dupa tejghea, am verificat ceva pe computer.. apoi mi-am amintit: nu mai e locul meu aici! Greu o sa ma obisnuiesc sa nu mai fac din astea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s