Eu 2.0

În clubul în care marea majoritate își modifică statusul pe Facebook în defavoarea socializării face-to-face, eu stau trântită pe o canapea și scriu. Îmi vin în minte ocaziile trecute când am mai fost pe aici. Eram alta atunci: fericită, luată și mult mai blondă. Privesc locul în care dansam atunci și mă vad, dar nu mă recunosc. A trecut un an de când se întâmpla asta. Nu e mult și totuși îmi pare că a trecut o viață de atunci. Dansam aici o noapte întreagă și apoi mă refugiam în casa lui, în patul lui, în brațele lui. Nu ale noastre. Nu ale mele.

Mă gândesc mult zilele astea la EU cea de anul trecut. În amintirile mele tot singură mă vad. Mi-am șters din memorie, se pare, imaginea celui ce-mi era alături. Îmi amintesc că aparțineam unei relații anul trecut pe vremea asta, am imaginea mea în minte, dar el nu apare nicăieri.

Să mă fi obișnuit atât de tare singură?

Sunt liniștită acum. Sunt foarte curtată (evident, numai de bărbații nepotriviți; dacă era și Mr. Right printre ei altfel ieșea articolul ăsta). Am conturat-o destul de bine pe noua-EU. Sunt atât de fericită cu acest nou job încât simt (după cum a spus și prietena mea) că am deschis porțile pentru tot binele ce urmează să fie al meu.

219471dc39fa31504eae7c4bbb5cb414

Sunt în clubul în care lumea parcă parcă a lăsat jos telefoanele. Muzica începe să mă prindă; băutura nu. Am trecut la apă. Cândva era o altă EU aici. O salut. O privesc gânditoare. Sinceră eram și atunci; acum sunt mai înțeleaptă. Totul s-a schimbat. Simt doar nostalgie, dar nu aș vrea să întorc timpul și să fiu iar acolo nici măcar pentru un minut. Dacă în direcția asta s-au învârtit roțile ce-mi poartă viața, înseamnă că asta e direcția cea bună.

Am rămas singura cu telefonul în mână în clubul în care toți ceilalți dansează. E prea faină piesa să o las nedansată. O salut pe vechea EU și îi dau voie să plece.

Asta făceam eu în dimineața asta la 1:39. Nu am avut chef să dansez cum o fac în mod normal. M-am bucurat de muzică stând pe canapea. I-am privit pe cei ce dansau în jurul meu. Am servit doar apă.

Îmi place mai mult varianta asta a mea din octombrie 2014. Cu siguranță sunt exact acolo unde trebuie să fiu!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s