Dacă eu am rămas aceeași, ce s-a schimbat în voi?

Și cum stau așa și-mi beau ceaiul îmbunătățit cu leacuri de răceală, îmi derulez în minte ultimele săptămâni. Realizez că nu e târziu niciodată să aflii cine-ți stă alături de fapt. Ca de prea multe ori în viața mea, tuturor le-am dat șanse egale și aceleași informații în ceea ce mă privește. Aproape de fiecare dată, mi s-a demonstrat că am greșit făcând asta.

Cine sunt prietenii de fapt, dacă nu cei ce te acceptă exact pentru felul tău de a fi? Oare nu ei sunt datori atât să te suporte cât să te și dojenească? Dacă în fața lor nu poți să dai jos masca, atunci în fața cui?

Stau iar în mijlocul drumului ce duce în sute de direcții. Cei ce-mi păzesc spatele s-a rărit considerabil. Nu suntem nici unul vinovat de asta, ne-am schimbat doar direcțiile. Ce trist totuși! Tocmai când eu depășisem craterul, ei au semnalizat prima ieșire. E drumul meu mai puțin aglomerat acum (hai să o iau așa).

Întrebarea rămâne: dacă eu am rămas aceeași, ce s-a schimbat în voi?