Afară ploaia spală tot: trotuare, mașini, oameni. A început să cadă furios, să curețe cu forța. Norii ce-au adus noaptea prea devreme și vântul puternic ce-a aplecat salciile de peste drum m-au binedispus. Am ieșit pe trepte să mă umplu de energia momentului. Oamenii se grăbesc la adăpost într-o liniște ciudată.
Ahh, ce-mi place!
M-am trezit prea dimineață azi. Am ieșit din rutina ultimelor săptămâni, petrecând 3 ore alături de colegii mei din radiologie. Ce dor îmi era! Deși au fost 3 ore solicitante, m-au încărcat de fericire, reamintindu-mi că am ales bine. În ziua asta ploioasă și întunecată am primit numai vești bune.
Preț de câteva minute, împreună cu prietenii mei de ceașcă, am ocupat masa noastră. Nu ne-am mai văzut toți, așa, acolo, de vreo 2 luni. Zi de zi, credeam că nimic nu s-a schimbat, dar, după 2 luni, TOTUL e diferit. Mi-era dor de ei. Tânjesc la ziua în care ne vom așeza la masa aceea și vom fi toți fericiți cu adevărat.
În seara aceasta ar trebui să împachetez. Plec la mare sâmbătă. Nu am chef ori timp să fac asta. Am intrat iar, de bună voie, într-o perioadă haotică; cred că voi alege în seara asta să adorm în brațele lui, mă linștește. Și mâine seară am planuril iar vineri seara nu vreau să ratez o petrecere alături de Serena a mea; ne-am văzut cam rar în ultima vreme. Când să împachetez? Cândva eram organizarea-întruchipată și acum sunt împrăștiată-total. Probabil, după petrecerea de vineri, înspre dimineață, voi arunca în grabă câteva chestii în valiză. Sună bine în acest moment.
Oricum, plouă și-mi place. Aleg să savurez momentul acesta.
