Puțină singurătate, vă rog!

Simțeam nevoia să fiu singură. M-am trezit târziu de tot, după două zile de muncă, distracție și nesomn. Îmi făcusem planuri chiar, dar când acestea au depășit ora stabilită nu am mai avut suficientă răbdare să aștept să se întâmple. Îmi pare rău draga mea Serena, te-am abandonat, știu.. dar simțeam brusc nevoia să fiu singură (asta după ce tocmai eu mă plânsesem de singurătate în prealabil).

Îmbrăcată de mers la terasă, am luat în grabă o carte, ciocolata neagră din frigider și un măr. Am urcat în mașină și am început să conduc. Nu știam exact unde merg, știam că vreau liniște. Am trecut de baraj și am continuat să conduc. Am ajuns la munte, acolo unde nu mai fusesem din altă epocă. Tot drumul am cântat. Când mă apropiam destinaţie, m-a pufnit râsul: mi-am amintit de ziua de iarnă în care am urcat același drum, în porbagaj fiind cu o prietenă (se pare că mașina avea tracțiune pe spate, sau ceva de genul, drumul era înzăpezit rău de tot și noi echilibram situația).

ImageAm ajuns acolo la 5 după-amiaza. Mai erau câteva persoane. Am parcat și am pornit pe o cărare înspre un loc în care să nu le aud vocile. Mă simțeam caraghioasă, nu eram îmbrăcată de munte. Când am ajuns suficient de departe, mi-am pus jerseul pe iarbă și m-am așezat pe el. Era soare. Vântul îmi intra prin cămașă și-mi saluta pielea. Am admirat preț de câteva clipe peisajul. Un cărăbuș se chinuia să iasă din iarbă. În depărtare vedeam brazii lângă care am pescuit cândva. Am rupt o bucățică de ciocolată și am început să citesc.

ImageAm stat o oră, am citit 2 capitole. Când vântul a devenit prea rece am decis să plec. În timp ce așezam ambalajul de ciocolată în poșetă, am observat mesajul de pe acesta:

ImagePentru că telefonul meu nu e cel mai performant, sfârșitul mesajului este: It’s about the fire that keeps you going. Cine ar fi știut că ciocolata poate fi atât de înțeleaptă?

La întoarcere iar am cântat cât m-au ținut plămânii. În noaptea dinainte îi spusesem Serenei că uneori ascult muzica tare în mașină pentru că nu vreau să-mi aud gândurile. De data asta, nici volumul dat spre maxim nu mi-a putut opri amintirile. Pentru o secundă m-am întors în noaptea de Revelion petrecută acolo, cu ani în urmă, la lumina focului de tabără, cu miros de slănină prăjită în aer. Pe acel drum, la întoarcere, ne-au ieșit în drum, de nicăieri din mijlocul pădurii, 2 porci domestici. Am stabilit că sigur au evadat în preajma Crăciunului și acum duceau o viață haiducească. Am zâmbit la gândul acelei nopți și am continuat să cânt.

Am dezamăgit-o pe Serena, am acționat sub impulsul momentului. În singurătatea dorită nu m-am gândit însă nici la ea, nici la mine. Nu am încercat să găsesc soluții pentru viitor ori metode de supraviețuire pentru prezent. Amândouă trecem prin momente ciudate. Fiecare zi e o supriză (urâtă uneori). Dar cum zicea un prieten: Am zis ieri seară că am avut o zi de rahat. Azi mi se pare că rahatul ăla a fost foarte bun și mai bine rămâneam cu el decât cu super-rahatul de azi.

Hrănită de singurătate, m-am întors spre seară în compania prietenilor și în brațele celui ce mi-a luminat zilele acelea grele. Nu suntem într-o relație, m-am hotărât. Uneori însă avem nevoie unul de altul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s