Recent am descoperit că gândurile rostite cu voce tare reprezintă confirmarea unei realități. Dar, de cele mai multe ori, frica ne împiedică să facem tocmai asta: să pronunțăm cuvintele acelea blestemate ce descriu iadul nostru interior. Și atunci alegem să înnăbușim gândurile alea grele, le lăsăm să se depună pe pereții inimii, să ne apese bine de tot, să ne blocheze.
Știam despre fosta mea relație că nu va dura, semne erau multe. Dar, oricâte indicii găseam, dezlegările lor mi-erau oferite pe tavă. Și eu le credeam pentru că funcționam pe principiul „dacă a spus că așa e, atunci așa o fi”.
Eram zilele trecute la o înghețată cu prietena mea de ceașcă. De la explicația fierbinte pentru care aleg de fiecare dată aceleași arome la înghețată (și DA, există o explicație foarte HOT!!) am sărit chicotind la subiectul bărbați (evident!); deși, în ceea ce mă privește, cele 2 subiecte aveau legătură de la bun început. Împărtășind experiențele trecute cu ea, am descris 2 situații diferite (sau nu) de care m-am lovit pe perioada relației, situații pe care le-am discutat prea puțin cu alte persoane deși mă măcinau atunci. Și acolo la masă, cu lingurița plină de înghețată dumnezeiască, mi s-au deschis ochii. Vorbisem atât de degajat de problemele ce mă frământau pe vremea răposatei relații, încât am reușit să VĂD ce am refuzat să văd ani de zile. Și acum că mi-am deschis ochii, câțiva ani prea târziu, nu consider că am fost o proastă. Am fost doar eu.
În privința asta mă tem că nu m-am schimbat prea mult, că am rămas aceeași persoană care crede fără să cerceteze. Sunt fericită însă așa, sau e doar o protecție a mea? Nu-mi place deloc sămânța îndoielii în sufletul meu. De ce să încep să-mi pun singură bețe în roate? De ce să nu fiu fericită pentru ceea ce mi se întâmplă, fără să despic firul în patru?
Deși aleg în continuare să cred, în momentul în care voi simți că răspunsurile primite nu-mi liniștesc în totalitate sufletul, voi știi ce trebuie făcut. La urma urmei, psihologii au descoperit deja secretul și au format o carieră din asta: îmi voi rosti gândurile cu voce tare și voi încerca să descriu întâmplările la rece. Răspunsul va fi chiar acolo, printre cuvinte.
Vestea bună este că toate relațiile sunt ROZ la început și nu trebuie „puricate”. 🙂
Enbata 
Uneori, e mai bine sa ne oprim din cercetat si sa incepem a crede. Pana la urma, Universul lucreaza cum crede el de cuvinta, pentru fiecare.
http://fiiputerea.wordpress.com/2014/04/24/3-sfaturi-ca-sa-fii-tu-insuti/
Conștientizarea reprezintă unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru noi înșine. Conștientizarea este eliberatoare, este dătătoare de răspunsuri potrivite (nu corecte, nu greșite), este întoarcerea către interior. Iar acolo se află, în fiecare zi, tot ce avem nevoie pentru a ne bucura de viață, de noi înșine și de ceilalți.
Iar a te bucura de momentul prezent îți dă puterea de a fi cu adevărat tu. Tu, cea adevărată, ești ACUM. Nu ieri; cea de ieri nu prea mai există. Nu mâine; mâine încă nu există. Totul e într-o continuă schimbare. Fiindcă schimbarea nu e doar posibilă, ci și inevitabilă, e bine să o accepți și să profiți de ea, indiferent de situația în care ești pusă.
Frumoasă postare!
Vă mulțumesc! Mare dreptate aveți. Ceva foarte asemănător cu ce tocmai mi-ați scris am citit în „Când iubești’, de OSHO