Non-sărbătorile mele

Încerc să înțeleg cum am ajuns eu așa „anti-sărbătoare”, total pe dos de tot ce se întâmplă zilele astea. Nu eram mereu așa; în ultimii ani m-am transformat. Anul acesta am ajuns la apogeu (cred).

De ce nu mai înseamnă nimic pentru mine Paștele, Rusaliile, Sfântă Mărie și Crăciunul?

În liceu eram destul de religioasă. Am avut chiar o perioadă în care nu puteam sta o zi fără să merg la biserică. Și viața mea era frumoasă. Apoi, în facultate, printre altele, am avut cursuri de teologie și viața mea nu a mai fost la fel. Cred că am ajuns să văd doar partea aia înțepată și comercială a religiei și m-a afectat atât de tare încât m-am îndepărtat… rău de tot. Trebuie să recunosc că un rol împortant l-a avut și fosta mea relație, religiile noastre fiind diferite.

Crăciunul trecut l-am depășit cu mult prea mult alcool. Bine, dar așa era în fiecare an. Numai că la cel ce a trecut nici măcar de ziua mea (a doua zi de Crăciun) nu m-am obosit să mă ridic din pat și să mă prezint la biserică. Iar eu mergeam mereu la biserică de ziua mea, indiferent cât de tare petrecusem cu o seară înainte.

Paștele ce tocmai a trecut nu a fost cu nimic mai special. Am ales să păstrez doar obiceiurile nou-formate și nu pe cele vechi de generații. Așadar: cafea cu lapte în Vinerea Mare, shoot-uri exact după Înviere (așa mai light, că sunt încă în perioada post-operatorie) și absență totală de la biserică. Săraca mama nu mai are putere nici să își dea ochii peste cap când mă vede așa .

Eu văd situația cu alți ochi: credința e în mine. Momentan nu simt nevoia să merg la biserică. Cu siguranță perioada asta va trece. Mi s-a spus că de vină sunt fețele bisericești ce mi-a fost dat să le cunosc. Mi s-a spus că nu am întâlnit un preot cu adevărat devotat și de asta sunt așa. Am răspuns că natura și, mai ales, munții îmi oferă calea de acces spre divinitate. Cred în Dumnezeu deoarece doar EL putea crea ceva așa frumos cum sunt munții.

Așadar, momentan, sunt exact unde simt că trebuie să fiu. Fericirea sărbătorilor o iau din faptul că îl ascult pe tata cum suna fix TOATE neamurile pentru a le ura „Paște fericit”, sâmbăta pe la ora 19:00 (anual începe pe la aceeași oră), Învierea și apoi shoot-urile alături de prieteni, cafeaua din duminica de Paște, fuga de acasă din a doua zi de Paște, când vin stropitorii. Nu mai simt nimic magic în preajma zilelor acestea, dar am un sentiment de confort în fața noilor mele tradiții mai puțin ortodoxe. Nu simt deloc nevoia de a merge la biserică, deoarece știu că mă voi enerva în momentul în care voi simți miros de cafea venind din altar, ori voi auzi preotul dând indicații administrative printre cuvinte de slavă. Iar de când nu mai merg nu m-am transformat într-o persoană rea ori de nerecunoscut. Sunt exact aceeași, doar cu o oarecare reticență când vine vorba de lucrurile sfinte.

În cele din urmă, mă voi întoarce la biserică. Sunt sigură! Poate va fi duminica viitoare sau poate peste 4 ani; nu știu. Până atunci mă alimentez cu frumusețea lucrurilor ce mă înconjoară.

Image

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Non-sărbătorile mele&8221;

  1. Salut. Spre deosebire de tine, eu niciodată n-am fost vreo mare religioasă, însă oarecum m-am regăsit în articolul tău. Am început să înaintez în ani și deja nu mai pun așa mare preț pe sărbători, nu mai am aceiași bucurie și același entuziasm în preajma sărbătorilor (Oare degradez? 😀 ). Plus la asta, pe seama religiei se fac bani buni. Nu sunt ateistă, însă sunt agnostică. Nu pot să fiu religioasă și credincioasă cînd îs conștientă de cum stă treaba cu biserica…

    • Salut! Nu cred ca degradezi, doar iti schimbi viziunea. Eu sunt de parere ca in viata putem doar sa avansam. Asadar, daca acum nu pui pret pe sarbatori, sunt sigura ca valorifici ceva mult mai drag sufletului tau.
      Ufff, ma bucur ca nu-s singura cu ganduri d-astea! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s