Prieteniile din facultate țin o viață

Image

Vara asta se împlinesc 6 ani de când am terminat facultatea. Am făcut parte din prima promoție de Asistență Socială din orașul nostru și am legat prietenii pe viață.

Așa auzeam prin liceu, prieteniile din facultate se leagă pe viață și abia așteptam să încep cursurile pentru a-mi cunoaște prietenii ce-i voi avea până la capătul zilelor. Primul curs la care eu am ajuns a fost cel al îndrumătorului de an; acesta ne-a rugat, pe rând, să ne ridicăm în picioare și să ne prezentăm. Din toate prezentările, în jur de 40, țin minte foarte clar una singură. O domnișoară foarte slabă, cu părul șaten și ondulat natural și care părea răcită deoarece vorbea ca și cum ar avea nasul înfundat, s-a ridicat în picioare, și-a spus numele și apoi a spus:
Am absolvit la… (a făcut o mică pauză)… nu contează.
Pfoai, da’ ce figuri are asta! am gândit.
Ea a devenit prima mea prietenă pe viață. După sora mea, este a doua persoană care îmi știe numărul de telefon fără să se uite în agendă.
Apoi, pe măsură ce începeam să ne cunoaștem și să discutăm, una dintre fetele din primul rând, cu o voce ușor mai ascuțită, a spus:
-Vai, dar eu fără cafea nici nu-mi luam bac-ul!
Auzi și la asta! mi-am dat ochii peste cap.
Ea a devenit a doua mea prietenă pe viață.

În lunile primului semestru cercul nostru s-a conturat. Eram acei studenți care puneam burta pe carte, dar nu ratam nici o ieșire la cafea. Am organizat împreună seri de film, campanii umanitare, petreceri, colecte de bunuri pentru cazuri sociale, am participat la sondaje. Împreună am fost și la un schimb de experiență în cadrul școlii de vară.

Cu 2 din fostele colege de facultate am fost apoi colegă la Master. Cu o altă fostă colegă de facultate sunt acum colegă la Școala Postliceală (cea cu vocea ascuțită).

În cei 6 ani de când am absolvit noi ne-am creat un obicei al nostru. De 3-4 ori pe an ne întâlnim la o cafea. Între timp, aproape toate s-au măritat (eu sunt singura nemăritată), aproape toate au copii (eu și încă una dintre fete nu avem). Câteva din ele s-au mutat: în alt oraș ori în altă țară. Întâlnirile le plănuim în așa fel încât să fim, dacă nu toate, măcar o bună parte din noi. De îndată ce ne vedem reluăm discuția de unde am lăsat-o la întâlnirea precedentă. Nu avem momente stânjenitoare de liniște. De fapt, singurul moment în care e liniște la masa noastră e acela în care ne grupăm pentru o poză pe care, de obicei, o face ospătarul. Cel mai probabil, abia așteaptă ospătarul să plecăm; atât de tare ne manifestăm bucuria revederii. 🙂

Ne povestim viața la zi. După nunta uneia dintre fete, a fost musai să ne vedem pentru a asculta detaliile fierbinți din noaptea nunții. Prima colegă care a născut, ne-a relatat la o altă întâlnire experiența. După acea relatare băieții din cercul nostru au refuzat să se mai prezinte la întâlniri (hmm, oare de ce?).

Azi a avut loc prima noastră întâlnire din acest an. Subiectul-vedetă a fost despărțirea mea. Am mers așa cu o strângere de inimă, știind că asta se va discuta. Dar ele, prietenele mele pe viață, au tratat problema exact cum aveam nevoie să o facă: scurt și la subiect. Mi-au dat câteva sfaturi, câteva încurajări și apoi au sărit direct la subiectul celor mai noi năzbâtii ale celor mici.

Împreună cu colega care nu are copii, ne-am dat ochii peste cap: Iarăși vorbesc despre copii, și am râs.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s