Nu vreau un băiat de treabă !!!

Partea urâtă a statusului meu de femeie singură este că simt presiunea celor din jur de a-mi găsi jumătatea. Cred că acesta e momentul în care toți își descoperă talente nebănuite de pețitori.

De pildă, în urmă cu vreo două luni, m-a vizitat la locul de muncă un vechi prieten al tatălui meu. Era sâmbătă dimineața și la ora aceea nu prea sunt clienți, așadar a nimerit numai bine (din punctul lui de vedere). Nici una, nici două, prietenul tatălui meu a intrat în magazin, ață la mine, cu un tip după el:

-El e Nicu, acuma s-a întors din Spania, să faceți schimb de numere de telefon și o să mai treacă el pe aici...și a ieșit, singur.

M-a lăsat, blocată, cu Nicu din Spania în fața mea care tocmai își pregătea telefonul pentru a nota numărul meu. Efectiv nu am știut cum să reacționez. Colega mea, care văzuse toată faza, se abținea să nu râdă. Am adoptat o privire gen „vai ce jenă mi-e” și i-am spus, destul de încet:

Scuze, dar chiar nu-s disponibilă..știi, eu mă aflu deja într-o relație, dar nu am spus nimănui încă.

Total neadevărat, dar speram să funcționeze. Nicu din Spania și-a pus telefonul înapoi în buzunar și (în loc să plece) a început să analizeze marfa din magazin. Din respect am început o conversație banală, legată de marfă. Nicu din Spania nu mai ieșea din magazin. Ca prin minune a intrat un cuplu. Când au solicitat să vadă un anume articol, am sărit în fața colegei mele și m-am oferit să-l aduc eu. Noi nu intervenim una peste cealaltă când vine vorba de clienți, dar acum situația era critică și se impunea o asemenea conduită. În depozit m-am zgâriat la un deget. Am anunțat-o pe colega mea că m-am tăiat și că mă întoc în depozit să mă pansez. N-am mai ieșit de acolo până ce colega mea a venit să mă anunțe că Nicu din Spania a plecat.

De atunci, prietenul tatălui meu s-a mai oferit să mă prezinte și altora. I-am spus că data viitoare când mai încearcă să repete figura, nu voi mai fi așa drăguță (și am aruncat o privire amenințătoare).

E jenant că mi se întâmplă asta. Toți cunoscuții mei au câte un băiat de treabă, care câștigă bine și lângă care mi-ar fi tare bine pe care ar dori să mi-l prezinte. E ca și cum nu am șanse să întâlnesc de una singură pe cineva, absolut din întâmplare, care să fie exact ceea ce îmi doresc eu. Mi s-a spus să mai cobor standardele, că de asta nu a apărut nimeni încă.

Aseară am fost abordată de un tip mai mic de înălțime decât mine, cu început de chelie și care mirosea a ceapă. Am schimbat două vorbe cu el, așa din respect și apoi mi-am îndreptat privirea în altă parte. Nu a mai plecat de lângă mine. Oriunde mergeam, era lângă mine. Era chiar de speriat: clipeam doar și când deschideam ochii era în fața mea (zici că eram în desene animate, așa apărea tipul ăsta lângă mine). După un timp, nu am mai rezistat și i-am spus că eu sunt mai singuratică de felul meu și m-aș simți mai bine dacă ar pleca de lângă mine. A zis bine și tot acolo a rămas. Am plecat eu, direct acasă, atât de tare m-a indispus tipul ăsta. Mi s-a spus că e patron, să stau la masa lui. Nu mă interesează lucrurile de genul acesta. Nu vreau compania cuiva doar pentru că e bogat, ori pentru că arată extraordinar. Vreau să existe chimie de ambele părți, altfel n-are sens.

Image

Au trecut 4 luni!!! Am supraviețuit, dar asta nu înseamnă că am trecut cu totul peste și am intrat iar în jocul ăsta al întâlnirii persoanei potrivite. Va veni și momentul acela în care voi permite cuiva să se apropie de mine. Voi simți iar fluturi în stomac, dar nu azi.

Și, vă rog, nu-mi mai prezentați băieți de treabă pe care chiar nu vreau să-i cunosc. Fiecare analizează diferit oamenii; ce e bun pentru alta, nu e și pentru mine.

Eu cred că dragostea nu se lasă căutată. Dragostea își face singură apariția.

Anunțuri

18 gânduri despre &8222;Nu vreau un băiat de treabă !!!&8221;

  1. Doh, ce aiureală teribilă forţarea asta de relaţii. Trebuie să recunosc, am început să râd când am citit numele acelui Don Juan care ţi-a apărut ” din senin ” în magazin. Practic, numele lui, ” din Spania „, era probabil cea mai bună recomandare pe care ar fi putut s-o primească vreodată.

    Totuşi, experienţa de pescar îmi spune că, cu cât cauţi mai mult un lucru, cu atât sunt şanse mai mari să nu-l găseşti. Deci, în modesta mea opinie, atitudinea ta e lăudabilă şi primeşti aplauze pentru ” Nu vreau compania cuiva doar pentru că e bogat, ori pentru că arată extraordinar. Vreau să existe chimie de ambele părți, altfel n-are sens. ” 🙂

    • Acum îmi vine să râd când îmi amintesc, dar atunci am fost foarte nervoasă; experiența de aseară m-a iritat și mai tare.
      Totuși cum îi spun cuiva că nu sunt interesată, fără să jignesc ori să par fițoasă? Trebuie să învăț să spun „NU”, chiar dacă îmi vine greu.

      • Dac-aş inversa puţin rolurile, mie ca băiat mi-ar fi fost mai greu să reacţionez fară să jignesc o posibilă Julieta adusă de pe cine ştie ce meleaguri.

        Dar da, ar trebui să înveţi să spui ” nu „. Te va ajuta să nu te mai ascunzi prin depozit până următorul Don Juan va dispărea din magazin.

  2. Si eu am o luna de cand „sunt bine”! Cu cateva ramasite in suflet care isi mai fac simtita prezenta uneori, dar singura si… am fost singura si in timpul in care teoretic nu eram singura. Si da, iubirea apare fix cand nu te astepti si eu una m am indragostit mereu de persoana nepotrivita.

    • Aici ai dreptate: de cele mai multe ori și eu eram singură când, teoretic, nu eram.
      L-am revăzut recent, după 2 luni de absență totală. Ne-am căutat reciproc, fix în același timp. Efectiv eu mă pregăteam să-l sun când m-a sunat el. Eu eram interesată de chestii administrative, el găsise în casă un produs cosmetic despre care bănuia că am nevoie. M-a așteptat seara când am ieșit de la magazin. Eu aveam în mână un buchet de cale (pe care mi-l cumpărasem singură), el avea la el ghiocei culeși de pe munte. M-a servit cu prăjiturile mele/noastre/lui preferate și m-a condus acasă. Pe drum am vorbit nimicuri și nu l-am putut privi în ochi. Nu mi-a dat ghiocei; probabil (sigur) nu erau culeși pentru mine. Acasă, deși eram foarte supărată, nu am putut să plâng. În seara aceea am petrecut prima noapte singură.
      Nu știu dacă l-aș mai putea accepta lângă mine; dar nu vreau nici să accept un altul, doar așa de dragul experienței. Sincer, cred că dragostea mă ocolește intenționat acum. Trebuie să mă mai vindec.

      • Sună frumos! Probabil eu nu aş putea să fac/să am atitudinea ta pentru că la mine povestea are un final de telenovela: inca o ea, sora prietenei mele de 15 ani si detaliile sunt prea multe, dar cred ca in mare ai inteles la ce bat. Eu nu as putea sa il mai vad, iar daca il vad nu o sa il cunosc 🙂 am fost singura si am pierdut prea mult timp. Acum incerc sa imi traiesc viata nebuna pe care o am!

      • Ooo, dar și în cazul meu este o ea. Te rog citește ultimul comentariu (raspunsul meu pentru doamna Petruta) și vei înțelege profunzimea lucrurilor.
        Peste 2 săptămâni voi trece printr-o intervenție la inimă, a 4-a. Celelate 3 au avut loc cu el alături. Inevitabil mi-e greu, dar nu imposibil. Nu sunt însă dispusă să accept în momentul acesta pe altcineva în viața mea. Trebuie să mă vindec singură de trecut și nu pe principiul „cui pe cui se scoate”.

  3. De multe ori, si aici , pe meleagurile din sudul Germaniei, multzi Singles, atit barbatzi, cit si femei, nu se sfiesc sa accentueze ca, decit intr-o relatzie cu cineva nepotrivit, mai bine in nici o relatzie.
    Cred ca in Romania exista insa mult mai multe „prejudecatzi”, adica o femeie nu poate trai „cu constiintza impacata” decit in cadrul unei familii, barbat, copii, catzel purcel, etc…..
    Am facut aceasta experientza „ciudata” cind am divortzat in 1995 dupa un an de casnicie oribila care m-a facut sa albesc prematur.
    Deodata nu am mai existat social pentru familia mea, nu parintzii(Dumnezeu sa ii ierte), ei m-au sustzinut si aprobat, dar matusile, unchii, verii si verisoarele, nasii. Nu am mai fost invitata la boteziri, nuntzi, cumetrii s.a.m.d., nu am mai avut voie sa vizitez
    copilul pe care il botezasem cu drag si mare cheltuiala….ce mai……eram…..C..va.
    Marturisesc ca m-a durut, pentru ca eram un om cu totul si cu totul atasata de familie, viatza mea erau vizitele, nuntzile, petrecerile in familie.Un an dupa divortz nu exista o saptamina de la Dumnezeu fara sa vina cineva cu cite un „Nicusor din Spania”….,sa intru si eu in rindul lumii…..
    Am decis sa emigrez,m-am casatorit a doua oara, dupa sapte ani am divortzat din nou, de data aceasta nu din initziativa mea…..Experientza tare dureroasa, dar nu neaparat urita. Mi-am crescut copilul ca alleinerziehende Mutter si nu pot spune ca a fost rau. Cu el in Rucksack si in carucior am vazut toata lumea, la sfirsit de saptamina inchideam usa si plecam, fara sa am de dat socoteala vreunui barbat cicalitor si pretentzios….
    Viatza de Single are si avantaje, si dezavantaje….citeodata te copleseste singuratatea, dar de multe ori oameni casatoritzi sint singuri si nefericitzi unul cu altul, pentru ca nu se mai intzeleg de mult…..
    Si cel mai rau intr-un cuplu este ca fiecare nu se vede pe sine, ci il face intotdeauna pe celalalt vinovat pentru propriile esecuri…..
    Am niste cunostintze , casatoritzi de ani buni. El a lucrat citziva ani ca inginer constructor in Germania si s-a intors inapoi, nerezistind presiunii psihice de aici si alungat si de singuratate, presupun. A gasit o fata frumoasa, desteapta, buna,gospodina….dar romanca, domiciliul in Bucuresti. Nu exista zi de la bunul D-zeu sa nu ii reproseze ca „din cauza ei a ramas in Tzara”, ca daca nu era ea ar fi cucerit el lumea.
    Dragul meu, n-ai cucerit lumea pentru ca n-ai fost in stare, nu pentru ca ai fost fortzat sa ramii linga nevasta si copil…..
    Nu mai am de mult contact cu ei, dar nu m-ar mira sa aflu ca ea l-a lasat si s-a dus……
    Daaaa, acum traiesc intr-a treia casatorie, de vreo doi anisori. L-am cautat mult pe al meu, cam 12 ani.
    Pina acum nu ne calcam pe nervi, ne respectam, ne ajutam…..si asta valoreaza mai mult decit amorul ghebos din tineretze din care te trezesti si te intrebi „ce-am vazut Doamne la ea sau la el?”Sa speram ca va continua asa pina „la adinci batrinetzi”.
    Dar sa revenim la „oile noastre”, nu trebuie sa ne lasam constrinsi in relatzii cu „Nicusori din Spania ” sau cu „Maricici de la Jilava, gospodine”,numai ca sa intram si noi in rindul lumii. NU EXISTA RINDUL LUMII. Exista numai optzuinea noastra de a ne forma viatza, de a ne creste copiii si de a ii educa bine si sanatos, si constiintza ca nu putem da vina pe nimeni cind facem greseli, vorba romanului”eu il fac, eu il maninc….”

    Draga mea Enbata,raposata mea mama avea o vorba”Ce-i al tau e pus deoparte”. Sint absolut convinsa ca itzi vei gasi sufletul pereche, dar nu trebuie sa alergi dupa el…..Barbatzii simt cind o femeie e „pusa pe maritat” si fug cit vad cu ochii. Daca , in schimb, observa ca sint tratatzi cu oarecare indiferentza si sint redusi la „functziunea reproducatoare ” si de „compagnon de restaurant”, se trezeste un instinct de „posesie” sau de ” protectzie ” in ei si hodoronc, tronc, te cer de nevasta….hihihi….
    O zi buna.

    • Oau, am citit de dimineață comentariul Dumneavoastră, dar, la muncă fiind, nu am putut să răspund mai repede. Viața v-a pus în față multe încercări se pare, dar mă bucur că acum sunteți împlinită. Cred sincer că este necesar să trecem prin unele încercări pentru a putea aprecia apoi momentele ce vin.
      Eu am fost 7 ani într-o relație. Ne-am potrivit mănușă, o spun eu și toți cei care ne-au văzut împreună. Cred că el a fost singurul care nu a văzut asta. Ne-am despărțit brusc, din dorința lui, la 2 săptămâni după ce am început să mergem la doctor în vederea conceperii unui bebe. A spus că nu știe ce vrea, că eu sunt minunată, dar el e problema. Nu ne-am certat, l-am înțeles și l-am crezut. Urma Crăciunul și ziua mea de naștere, apoi un concediu în Franța plătit deja. Am zis că e o fază, s-a speriat. Într-o săptămână era cu alta. A trecut Crăciunul, Revelionul și a venit momentul să plecăm în concediu. El era deja de o lună cu alta, dar am mers împreună ca un cuplu (toți m-au judecat, cum a putut să accept asta, dar numai eu m-am înțeles). Probabil ea nu știa că el merge cu mine..habar nu am. După o săptămână frumoasă în Alpi, ne-am întors acasă. El s-a întors la ea. Ne-am revăzut în urmă cu 2 săptămâni, după 2 luni de la excursie.
      Nu am cum să fiu vindecată de experiența prin care am trecut. Au fost 7 ani minunați, fără certuri, în care el a fost alături de mine și eu alături de el, 7 ani care s-au terminat brusc. Familia mea nu știe adevăratul motiv pentru care ne-am despărțit, dar este alături de mine. Nu mă întreabă nimic pentru că știu că nu vor primi răspuns.
      Nu pot să accept pe nimeni lângă mine încă, nu sunt interesată. Nu pot, nu încă. Și cred că lucrul acesta nu-l înțeleg cei din jurul meu. Lumea crede că un-doi trebuie să-mi găsesc bărbat și să mă mărit.
      Dar cu rămâne cu mine? Eu trebuie să învăț să trăiesc singură, pentru că nu am mai fost singură până acum. Nu am nevoie să-mi fie prezentați potențiali soți. Am 27 de ani, dar asta nu înseamnă că e capăt de lume.
      Va fi bine, sunt sigură.

      Vă mulțumesc sincer pentru vizită și pentru vorbele Dumneavoastră. Vă doresc multă fericire!

    • Mda, începe să-mi pară rău acum. Probabil eram măritată deja. Mi-a spus prietenul tatălui meu că s-a întors în Spania.. deci eram și cu domiciliul schimbat.
      Ahh greșelile tinereții!

      • lasa ca are balta peste ma… nu-ti face griji. te astepta si pe tine spaniolul tau undeva. sau o fi vreun luxemburghez, vreun australian…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s